Kosovo Rămâne una din Ultimele Enigme ale Europei

De-a lungul istoriei, schimbările de substanţă ale ecuaţiei geostrategice ale unei regiuni au dat întotdeauna naştere unor încercări de a se rezuma la ceea ce s-a întamplat, lăsând în acelaşi timp deschise un număr de interogaţii pentru viitor.

Recentele evenimente din Kosovo pot ilustra foarte bine felul în care relaţiile internaţionale îşi regăsesc în timp echilibrul prin impunerea unor lideri capabili să asigure ordinea şi stabilitatea sistemului în ansamblu, chiar dacă acţiunile acestora pot apărea la o prima analiză drept tendinţe de hegemonie .

Dincolo de aspectele umanitare, intervenţia militară în Balcani relevă şi alte motivaţii ale Statelor Unite, impuse de calculele realpolitik-ului, orientare principală în politica externă a acestui stat în ultimele decenii.

În istoria conflictului din Kosovo au fost implicaţi numeroşi actori, atât la nivel de sistem international cât şi la nivel subsistemic statal.

La nivel de sistem este de notat interacţiunea ce a existat între organizaţiile internaţionale atât europene cât şi mondiale. În conflict s-a implicat Organizaţia Naţiunilor Unite cu trei rezoluţii ale Consiliului de Securitate criticate de Guvernul de la Belgrad ca fiind amestec în afacerile interne. NATO şi-a pus la dispoziţie tehnica militară în scopul impunerii rezoluţiilor Consiliului de Securitate, caz care aduce foarte bine aminte de intervenţia americano-britanică din Irak (Vulpea Desertului), sau de operaţiunea "Furtuna in Desert". Uniunea Europeană s-a manifestat prin impunerea de sancţiuni Iugoslaviei, politică care însă s-a oprit la un anumit punct. Importantă este, de asemenea intervenţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, care a participat cu un număr mare de observatori aparţinând ţărilor membre. Chiar şi Consiliul Europei şi-a declarat de curând interesul de a se implica în rezolvarea problemei, mai ales având în vedere problematica gravă a încălcărilor drepturilor omului. La nivel de actori internaţioali statali, demne de amintit sunt acţiunile Statelor Unite şi ale Rusiei. De asemenea o importantă implicare în conflict o are Albania, al cărei legislativ a recunoscut Kosovo drept stat independent.

Scurt istoric

La începutul anilor '40, Iugoslavia se găsea înconjurată de state ostile. Cu excepţia Greciei toate ţările vecine au semnat tratate cu Germania sau Italia. Hitler făcea presiuni asupra Iugoslaviei pentru a se alătura puterilor Axei. Demonstraţiile publice împotriva nazismului a determinat Luftwaffe să bombardeze Belgradul şi alte oraşe. În aprilie 1941 puterile Axei au ocupat Iugoslavia şi au dezintegrat-o. Partea de vest a fost transformată într-un stat nazist marionetă numit Statul Croat Independent (NDH) condus de Ustaşi. Serbia a fost ocupată de trupele germane în timp ce teritoriile nordice au fost anexate de Ungaria iar cele de est şi sud la Bulgaria. Kosovo şi Metohija au fost aproape anexate de Albania.

În timpul celui de-al doilea război mondial partizanii conduşi de comunişti au dus o luptă de guarilă victorioasă împotriva fasciştilor şi a croaţilor şi a sprijinătorilor guvernului de dinainte de război. În timp ce razboiul continua violent, în 1943, o schimbare revoluţionară a fost proclamată odată cu abolirea monarhiei în favoarea republicii. Josip Broz Tito devine primul preşedinte al noii Iugoslavii socialiste, definit ca stat federal compus din saşe republici: Serbia, Croaţia, Slovenia, Bosnia şi Herzegovina, Macedonia şi Muntenegru şi două regiuni autonome - Voievodina şi Kosovo-şi-Metohija. Cele două regiuni autonome erau parte integrantă a Serbiei. Aceasta a condus la renaşterea Iugoslaviei ca o federaţie socialistă cu conducere comunistă în 29 Noiembrie 1945, şi când Kosovo a primit pentru prima dată numele său oficial, după ce înainte era cunoscută doar ca şi Câmpia Kosovo (sau Câmpul Kosovo). Sub Josip Broz Tito, comuniştii iugoslavi au fost credincioşi stalinismului până la ruptura de Moscova din 1948. În acel timp blocada economică a blocului sovietic a forţat Iugoslavia să conceapă un sistem economic bazat pe auto conducere socialistă. Acestui sistem iugoslavii i-au adăugat o politică externă nealiniată şi un sistem politic unipartinic, idiosincratic. Sistemul a menţinut un ansamblu unitar aproape pe tot timpul celor patru decade de conducere Tito. Tendinţa de a asigura puterea republicilor pe cheltuiala autorităţilor federale a devenit şi mai intensă după adoptarea constituţiei din 1974 care a încurajat naţionalismul şi succesionismul croat, sloven, musulman şi albanez. Curând după moartea lui Tito din 4 Mai 1980 diferenţele persistente au separat din nou partidele comuniste ale republicilor şi provinciilor ţării.

În 1989, Slobodan Milosevic anulează autonomia provinciei Kosovo, act care, odată aprobat de adunarea legislativă a Kosovo, dă naştere la violenţe în rândul populaţiei majoritare.

În iulie 1990, albanezii din Kosovo declară independenta provinciei, independentă care este recunoscută anul urmator de Albania.

În mai 1991 alegătorii Croaţii au votat un referendum pentru ca republica lor să devină naţiune independentă.

1991 este anul când începe războiul în Iugoslavia, iar în 1992 Republica auto-proclamată Kosovo alege preşedinte pe Ibrahim Rugova.

În 1996 militanţii Armatei de Eliberare din Kosovo (AEK) au început să atace miliţiile sârbe. În Februarie 1998 Milosevic trimite trupe în Kosovo pentru a înabuşi împotrivirea în provincie. Un război de guerllă izbucneşte