Liberalismul

1.Originile liberalismului și caracteristicile sale

Ceea ce numim astăzi liberalism nu constituie un curent doctrinar unitar, deoarece nu a existat o autoritate intelectuală fondatoare. Apariția liberalismului s-a manifestat în contextul dezvoltării statelor-națiuni și este intim legat de procesul industrializării din statele Europei de vest. Cristian Preda afirma că: „Liberalismul nu cunoaște un fondator, din a cărui gândire să se fi dezvoltat ulterior, ca simple note de subsol, comentarii apologetice. Dimpotrivă, liberalismul este o reflecție dezvoltată în valuri succesive și care, sub impulsul unei rațiuni eminamente critice, a vehiculat teme numeroase și credințe diverse, racordate întotdeauna la libertate și nicidecum la exploatare.”

Se poate vorbi de un liberalism clasic, situat temporal între sfârșitul secolului al XVII- lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. În această perioadă se cristalizează ceea ce numim astăzi gândirea liberală.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea se poate vorbi de un curent liberal coagulat și bine structurat și de o construcție socială și politică purtând amprenta liberalismului. Dimensiunea politică esențială a acestei perioade este realizarea unei democrații instituționale puternice și construcția statului național.

După Primul Război Mondial, gândirea liberală începe să aibă și conotații sociale. Adoptând modelul economic al lui Keynes, liberalismul se preocupă și de drepturile economice și sociale ale oamenilor. După cel de al doilea război mondial se produce, parțial și oarecum difuz, o reîntoarcere a liberalismului la modelul clasic , într-un context în care alte doctrine își manifestă preponderența.

În ceea ce privește termenul de liberalism „ el apare pentru prima dată, între 1819 (sub pana filozofului Anon) și 1823( în lexicul lui Claude Boiste). Liberalismul desemna atunci , o sensibilitate filozofică și politică revendicând primatul libertății individuale asupra celorlalte valori.”

Filozofia liberală are în centrul său individualismul. Individul este cea mai importantă realitate, consideră liberalii, toate celelalte concepte reducându-se la acesta. Societatea este cu atât mai dreaptă, mai viabilă și mai prosperă cu cât înțelege și acceptă importanța libertății și autonomiei individului. Acesta este cel mai bun cunoscător al propriilor sale interese, iar în acest context, instituțiile statului nu trebuie să-i impună decât norme minimale.

Primordialitatea individului constituie esența comună a tuturor curentelor liberale, iar de aici rezidă refuzul formelor de control exercitate de colectivitate asupra ființei umane, în toate domeniile: economic, politic, religios.

Încă de la început, filozofia liberală își propune să impună în practică patru mari concepte: libertate, egalitate, individualitate și raționalitate. Conceptele de libertate și egalitate pleacă de la dreptul natural, adică de la premisa ca oamenii se nasc cu anumite drepturi inalienabile, care rezultă din calitatea lor principală, aceea că sunt ființe raționale.

Conceptul de libertate reprezintă fundamentul pe care se construiește întregul edificiu al doctrinei liberale. Libertatea i se dă omului încă de la naștere, sub forma liberului-arbitru, iar în acest context el poate face diferența între bine și rău, alegându-și conduita în mod conștient.

Privind în mod obiectiv, situația omului în societate era marcată de o multitudine de constrângeri naturale, sociale, morale, politice, juridice, religioase, care reliefau ideea că libertatea e o iluzie.

Modernitatea refuză însă aserțiunile care infirmă libertatea omului, absolutizând acest concept. „Liberalismul este principala doctrină politică care a promovat acest cult al libertății: Ea l-a introdus pornind de la metafora libertății individuale... .Metafora libertății originare fondează modernitatea politică, sugerând că nevoia de libertate este prima și cea mai importantă nevoie umană.”

Alte concepte caracteristice liberalismului clasic sunt egalitatea si dreptatea. Teoreticienii acestei prime perioade postulau ca pentru respectarea libertății individuale este necesar ca toți să se bucure de drepturi egale, pentru că toți sunt supuși dreptului natural. Însă egalitatea are nemumărate fațate, iar ideologii acelei perioade se refereau în special la egalitatea în fața legilor. Conform lui Jean Jacques Rousseau, nu poate exista libertate decât în contextul în care există egalitate în fața legilor.

Față de aceste concepții, liberalismul s-a schimbat ulterior, destul de mult, adoptând viziuni despre lume și viață în consonanță cu transformările majore ale societății.

O altă caracteristică a liberalismului o constituie democrația și implicit pluralismul politic. La început, însă, liberalismul nu a fost adeptul democrației universale (vot universal) ci a unei democtații meritocratice, care privilegia averea și proprietatea.

În viziunea lui Oliver Nay: „În toate domeniile, liberalii se sprijină pe trei mari revendicări, strâns legate. Mai întâi, ei preferă principiul libertății celui al autorității. În al doilea rând, liberalii consideră că viața privată are o valoare superioară scopurilor urmărite de societate în ansamblul ei. În al treile rând, este necesar să se pună în practică mijloacele de control și de limitare a tuturor puterilor, în așa fel încât să protejeze drepturile indivizilor împotriva abuzurilor autorității.”

Concluzionând acest prim capitol, putem spune că principalele concepte ce reprezintă nucleul constitutiv al liberalismului sunt : opoziția contra oricărei forme de putere arbitrară sau absolută; lupta pentru apărarea libertăților și drepturilor individuale, a proprietății și sferei private de orice imixtiune ilegală din partea statului ; importanța separării puterilor în stat și a diversității sociale, esențialitatea pluralismului, legalității și toleranței.