Liberalismul Utopic

Modernitatea a creat o epocă a globalizării. Immanuel Kant a fost primul scriitor care a conectat credința iluminismului într-o epocă a rațiunii și a criticii cu apariția unei noi ordini internaționale după Revoluția Franceză. Kant a fost arhitectul revoluției drepturilor omului, care s-a exprimat mai târziu în instituții precum Națiunile Unite și în carte precum Declarația Universală a Drepturilor Omului. Kant a oferit o hartă către „pacea perpetuă” cu argumentul său că atunci când este privită dintr-o perspectivă „cosmopolită”, umanitatea a evoluat, în mod sigur și începe să fie sigur, la o condiție de guvernare globală supravegheată de dreptul internațional.

Liberalismul modern poartă cu el două moșteniri. Ele afectează statele liberale, nu separat, după ce sunt pacifiste sau imperialiste, ci simultan.

Prima dintre aceste moșteniri este pacificarea relațiilor externe între statele liberale.1 În timpul secolului al XIX-lea, Statele Unite și Marea Britanie s-au angajat în lupte aproape continue. Dar, după ce Actul de reformă din 1832 a definit reprezentarea efectivă ca sursă oficială a suveranității parlamentului britanic, Marea Britanie și Statele Unite au negociat disputele lor, în ciuda, de exemplu, nemulțumirile britanice împotriva blocadei nordice a Sudului, cu care Marea Britanie a avut aproape. legături economice. În ciuda rivalității coloniale anglo-franceze severe, Franța liberală și Marea Britanie liberală au format o înțelegere împotriva Germaniei iliberale înainte de Primul Război Mondial. Și în 1914-1915, Italia, membru liberal al Triplei Alianțe cu Germania și Austria, a ales să nu-și îndeplinească obligațiile din tratat în temeiul Triplei Alianțe pentru a-și sprijini aliații. În schimb, Italia s-a alăturat unei alianțe cu Marea Britanie și Franța care a avut ca rezultat împiedicarea acesteia să fie nevoită să lupte cu alte state liberale și apoi a declarat război Germaniei și Austriei. Și în ciuda generațiilor de tensiuni anglo-americane și a restricțiilor Marii Britanii din timpul războiului asupra comerțului american cu Germania, Statele Unite s-au înclinat spre Marea Britanie și Franța între 1914 și 1917, înainte de a intra de partea lor în Primul Război Mondial.

1 Clarence Streit (1938. Union Now: A Proposal for a Federal Union of the Leading Democracies. New York: Harper, pp. 88, 90-92)

Începând cu secolul al XVIII-lea și crescând încet de atunci, o zonă de pace, pe care

Kant a numit-o „federația pacifică” sau „uniunea pacifică”, a început să se stabilească în rândul

societăților liberale. (Mai mult de cincizeci de state liberale formează în prezent uniunea. Cele

mai multe sunt în Europa și America de Nord, dar pot fi găsite pe fiecare continent.)

Aici, previziunile pacifiștilor liberali sunt confirmate: statele liberale exercită o reținere

pașnică și între ele există o pace separată. Această pace separată oferă o bază politică pentru

alianțele cruciale ale Statelor Unite cu puterile liberale (NATO, alianțele cu Japonia, Australia

și Noua Zeelandă). Această alianță liberală a generat dezechilibrul, preponderența resurselor

de care s-a bucurat „Occidentul” în timpul Războiului Rece. Această fundație pare să fie

impermeabilă la concurența economică și la certurile personale cu aliații liberali. De asemenea,

oferă promisiunea unei păci continue între statele liberale. Și, pe măsură ce numărul statelor

liberale crește, se anunță posibilitatea păcii globale de această parte a mormântului sau

cucerirea mondială.

Desigur, izbucnirea războiului, într-un an dat, între oricare două state date, este un

eveniment cu probabilitate scăzută. Dar apariția unui război între oricare două state adiacente,

luate în considerare pe o perioadă lungă de timp, ar fi mai probabilă. Aparenta absență a

războiului între statele liberale, adiacente sau nu, timp de aproape două sute de ani poate avea,

așadar, o semnificație. Afirmații similare nu pot fi făcute pentru formele de guvernare feudale,

„fasciste”, comuniste, autoritare sau totalitare2; nici pentru societățile pluraliste sau pur și

simplu similare. Poate mai semnificativ este faptul că atunci când statele sunt forțate să decidă

de ce parte a unui război mondial iminent vor lupta, statele liberale ajung toate de aceeași parte,

în ciuda complexității căilor care le duc acolo. Aceste caracteristici nu dovedesc că pacea dintre

liberali este semnificativă din punct de vedere statistic și nici că liberalismul este singura

explicație valabilă a păcii.3 Dar ele sugerează că luăm în considerare posibilitatea ca liberalii

să fi stabilit într-adevăr o pace separată - dar numai între ei.