Luxemburg

Introducere

Marele Ducat de Luxemburg este un stat în Europa care face parte din grupul de țări Benelux (alături de Belgia și Țările-de-Jos) și din Uniunea Europeană.

Luxemburgul este una dintre cele mai mici țări din Europa. Are o suprafață de circa 2,586 km². În vest se mărginește cu provincia belgiană Luxembourg, care (la 4.443 km²) are aproape o suprafață dublă față de cea a țării.

Marele Ducat de Luxemburg este sediu al numeroaselor organizatii internationale: Parlamentul European, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, Curtea Europeana de Conturi, al serviciilor Comisiei Europene (Eurostat, Banca Europeana de Investitii, Oficiul Publicatiilor Oficiale al Comunitatilor Europene) si NAMSA.

Economia stabilă, puternică a Luxemburgului, prezintă creștere moderată, inflație redusă și șomaj redus. Sectorul industrial, dominat de industria siderurgică, a devenit tot mai diversificat, și include produse chimice, cauciucuri și alte produse. În ultimele decenii, creșterile în sectorul financiar au compensat declinul oțelului. Serviciile, în special cele legate de bănci, ocupă un segment tot mai important al economiei. Agricultura se bazează pe mici ferme familiale. Luxemburgul are legături comerciale și financiare în special cu Belgia și Olanda, și ca membru al UE, se bucură de avantajele pieței libere europene. Luxemburg are cel mai mare PIB per capita din lume (62 700 USD în 2005). Șomajul a fost de 4,4% din forța de muncă în iulie 2005.

În anul 2009, investițiile străine directe în Luxemburg au fost de 27,2 miliarde dolari. Totodată, Luxemburg a investit aproape 15 miliarde de dolari în alte țări.

Aflându-se în inima Marii Regiuni, ea însăşi pivot al spaţiului economic european, Marele Ducat reprezintă prin excelenţă o puternică concentrare de capital, datorată în principal multilingvismului, marii mobilităţi a forţei de muncă şi dezvoltării spectaculoase a sectorului financiar-bancar. Efectele acestor atuuri au fost întărite de un evantai de măsuri fiscale şi bugetare care au făcut din economia luxemburgheză un teren extrem de atractiv pentru implementarea şi dezvoltarea mediului de afaceri.

Printre atuurile actuale ale spaţiului economic luxemburghez se numără:

-cea mai mica rată a TVA-ului din Europa, de numai 15% faţă de 21% în Belgia, 19,6% în Franţa şi 16% în Germania;

-cea mai mică rată la nivel european privind impozitul pe venitul persoanelor fizice: 38%, faţă de 58% în Franţa, 50% în Belgia şi 45% în Germania;

-o rată privind impozitul pe venitul societăţilor mai mică decât a vecinilor săi (în Luxemburg de 30,38%, faţă de 38,29% în Germania, 34,33% în Franţa, 33,99% în Belgia);

Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a intra pe teritoriul Marelui Ducat de Luxemburg. Intrarea în Luxemburg este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate valabile cel puţin 6 luni de la data intrării în Luxemburg.

Demersuri pentru cetățenii români

1. Declaraţia de sosire

Cetăţenii români care vin în Luxemburg pentru o perioadă mai scurtă de trei luni (în vizită turistică, familială sau de afaceri) nu au nici un demers administrativ de efectuat. Trebuie doar să aibă asupra lor paşaportul valabil sau o carte de identitate.

Cetăţenii români care intenţionează să locuiască în Marele Ducat de Luxemburg trebuie să îşi declare sosirea la primărie, cât mai repede (pentru oraşul Luxemburg, în cel mult opt zile, la Bierger-Center – Centrul de relaţii cu publicul al primăriei oraşului Luxemburg). Din momentul declaraţiei, numele lor va figura în Registrul Populaţiei localităţii respective. La declararea sosirii sunt necesare următoarele documente:

– un act de identitate valabil;

– certificatul de căsătorie (sau livretul de familie);

– certificatele de naştere ale copiilor (sau livretul de familie);

– în cazul în care persoana a rezidat în trecut în Luxemburg, aceasta trebuie să prezinte certificatul de părăsire a teritoriului întocmit de administraţia locală, certificatul de înregistrare, certificatul de şedere permanentă sau permisul de şedere.

Toate documentele de mai sus trebuie prezentate în original sau copie legalizată.

Orice document redactat în altă limbă decât franceză, germană sau engleză trebuie să fie tradus de către un traducător autorizat în Marele Ducat.

După un sejur neîntrerupt de cinci ani de zile pe teritoriul Marelui Ducat, cetăţenii români au dreptul să ceară dreptul de sejur permanent.

1.2. Certificatul de înregistrare şi statutul de resident

În baza unei declaraţii de înregistrare, primăria eliberează un certificat de înregistrare. Acest act statutează practic calitatea de rezident.

Persoana care se prezintă pentru a face declaraţia de înregistrare trebuie să aibă asupra sa un act de identitate valabil, contractul de închiriere a unei locuinţe semnat de către proprietar, împreună cu:

a) pentru salariaţi:

– contractul de muncă în original (datat şi semnat de către cele două părţi); sau

– scrisoarea de intenţie de angajare (datată şi semnată de către viitorul angajator);

b) pentru cei cu statut de independent:

– copie legalizată a autorizaţiei de stabilire şi, respectiv, de desfăşurare a unei activităţi comerciale pe teritoriul Luxemburgului; sau

– copie legalizată a scrisorii primite din partea Ministerului Claselor Mijlocii, certificând că o astfel de autorizaţie de stabilire nu este cerută pentru activitatea ce urmează a fi desfăşurată; sau

– copie legalizată a autorizaţiei de profesare (pentru profesiile de medic, kinetoterapeut etc.);

sau

– dovada de înscriere în Ordinul Avocaţilor, Arhitecţilor etc.

– contractul de prestări servicii;

c) pentru studenţi:

– dovada înscrierii la o instituţie luxemburgheză autorizată de învăţământ public sau privat cu scop principal de studiu sau de formare profesională;

– declaraţie prin care studentul afirmă că dispune de suficiente resurse financiare, astfel încât nu riscă să devină un beneficiar al sistemului de asistenţă socială;

– asigurare medicală, atât pentru student, cât şi pentru membrii familiei care îl însoţesc;

d) pentru persoanele fără activitate (persoane care nu beneficiază de dreptul de a rezida în virtutea altor dispoziţii de drept comunitar):

– un act care să facă dovada că solicitantul dispune de suficiente resurse financiare, astfel încât nu riscă să devină un beneficiar al sistemului de asistenţă socială; asigurare medicală, atât pentru solicitant, cât şi pentru membrii familiei care îl însoţesc.