Management Financiar

Referat
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 3697
Mărime: 23.48KB (arhivat)
Publicat de: Daniela Renata Man
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Stelian Stoica

Extras din referat

„Managementul financiar este o arta, nu o ştiinţă exactă, ceea ce explica de ce unii o pot face, iar alţii nu.”

David Davies

Managementul financiar se poate defini ca fiind un subsistem al managementului general al firmei, având ca scop asigurarea resurselor financiare necesare, alocarea şi utilizarea lor profitabilă, creşterea valorii firmei, dezvoltarea, consolidarea şi siguranţa patrimoniului acesteia, îndeplinind un rol activ, pornind de la resursele financiare mobilizabile în stabilirea obiectivelor strategice şi tactice ale firmei şi în controlul şi evaluarea îndeplinirii acestora. Latura financiară se regăseşte în toate componentele activităţii manageriale, mai exact, în toate funcţiile actului managerial: prevedere, organizare, coordonare, antrenare şi control-evaluare; în toate elementele sistemului de management: sistemul organizatoric, sistemul informaţional, sistemul decizional, sistemul metodelor şi tehnicilor de management.

Funcţiile managementului financiar sunt:

• Previziunea financiară;

• Organizarea financiară;

• Coordonarea financiară;

• Antrenarea pentru realizarea obiectivelor financiare ale firmei;

• Controlul şi evaluarea atingerii obiectivelor şi performantelor financiare stabilite.

Previziunea financiară

Prima funcţie a procesului de management reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse de către managerii firmei şi de către colaboratorii lor în scopul stabilirii obiectivelor strategice ale firmei, precum şi a resurselor financiare necesare pentru atingerea lor.

Previziunea financiară este o componentă a previziunii generale a firmei, îi completează şi concretizează politica financiară.

Aceasta specificitate rezultă dintr-o serie de situaţii distincte dintre care menţionam doar următoarele:

- resursele financiare reclamate şi profitul, corelate cu creşterea valorii firmei, au în general, rol de parametri determinanţi pentru a defini şi alege un obiectiv sau altul al dezvoltării firmei, deci al politicii generale a firmei;

- asigurarea resurselor financiare, a profitului, a echilibrului între cheltuieli şi venituri şi între plăţi şi încasări şi creşterea valorii firmei, se fac prin metode, tehnici şi proceduri specifice.

Previziunea financiară are doua componente distincte:

- în prima fază este o prelungire şi o concretizare a previziunii de ansamblu a firmei, prelungire care reprezintă, în fapt, cuantificarea în resurse financiare necesare realizării programelor firmei: produse, servicii, stocuri, investiţii, cercetare, rezerve de risc, toate cuantificate şi evaluate cu ajutorul indicatorilor de sinteză şi de performantă: cifra de afaceri, costuri-profit, încasări, împrumuturi, plăţi;

- sarcina specialistului în previziunea financiară e să propună selecţia obiectivelor în funcţie de sursele de finanţare (proprii ale firmei şi/sau împrumutate), alegere care, prin abilitatea sa, poate aduce avantaje considerabile pe planul profitabilităţii activităţii firmei, în mod deosebit prin: asigurarea finanţării obiectivelor cele mai performante ca profit şi piaţă; apelarea la sursele de finanţare cele mai ieftine; valorificarea profitabilă, temporară a resurselor financiare proprii disponibile; programarea utilizării cu eficienţa maximă a resurselor financiare proprii şi împrumutate, apelând la metode de analiză şi control adecvate.

Această proiecţie financiară se realizează utilizându-se indicatori de performanţă adecvaţi privind activitatea firmei, cu ajutorul cărora se dimensionează atât necesarul de resurse financiare, cât şi profitul.

Preview document

Management Financiar - Pagina 1
Management Financiar - Pagina 2
Management Financiar - Pagina 3
Management Financiar - Pagina 4
Management Financiar - Pagina 5
Management Financiar - Pagina 6
Management Financiar - Pagina 7
Management Financiar - Pagina 8
Management Financiar - Pagina 9
Management Financiar - Pagina 10
Management Financiar - Pagina 11
Management Financiar - Pagina 12
Management Financiar - Pagina 13
Management Financiar - Pagina 14

Conținut arhivă zip

  • Management Financiar.doc

Alții au mai descărcat și

Politici Publice

În sensul comun, termenul politica se considera de obicei ca se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât...

Blocada Berlinului

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aduce cu sine era Razboiului Rece,o confruntare deschisa, nonmilitara si limitata intre doua grupuri de...

Organizații Regionale latino-americane

Organizaţie Data creãrii Ţãri membre (Nr). Ţãri membre AEC Asociaţia Statelor din Caraibe 1994 26 Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados,...

Triunghiul violenței în Columbia

Triunghiul violentei in Columbia Format din: 1. Miscarile de gherila 2. Cartelurile de droguri 3. Organizatiile paramilitare Miscarile de...

Rusia după Încheierea Războiului Rece

Rusia si strainatatea apropiata Dupa încheierea razboiului rece, fiecare tara europeana a blocului socialist a fost confruntata cu problemele...

Planul de dezvoltare rurală și ocuparea forței de muncă în Comuna Feleacu, județul Cluj

Prezentarea generalǎ a comunei Feleacu Transilvania este consideratǎ de cǎtre mulţi specialişti ca fiind ţara tuturor formelor de relief, de la...

Te-ar putea interesa și

Management financiar - studiu de caz la SC Moldova Semințe SRL

INTRODUCERE Conceperea acestei lucrări a fost motivată de reflectarea a modului în care o entitate, la nivel de întreprindere, tratează și...

Studiu Privind Organizarea și Conducerea Contabilității la Unitățile Militare prin Prisma Aplicării Contabilității Agenților Economici

INTRODUCERE Într-o lume fiscala de o amploare fara precedent, valorificarea informatiei economice se poate asigura numai în cadrul unor sisteme...

Elaborarea unui Subsistem Informatic în Managementul financiar-contabil

INTRODUCERE “Managementul financiar este o artă nu o ştiinţă exactă, ceea ce explică de ce unii oameni sunt capabili să o facă, iar alţii nu”....

Managementul financiar al unei entități economice - noțiuni generale

I. Introducere În economia de piață care ne înconjoară, un rol important în realizarea activităților specifice acesteia îl au agenții economici,...

Proiect Managementul Financiar Contabil

Cap 1. Managementul şi funcţiile sale 1.1 Conceptul de management Conceptul de management are semnificaţii multiple atât în teorie cât şi în...

Managementul financiar și rolul lui în lumea contemporană

INTRODUCERE Scopul principal al unei afaceri il constituie profitul. In vederea dezvoltarii controlabile a afacerii si maximizarii profitului,...

Managementul Financiar al Firmei

Capitolul 1. Managementul financiar al firmei Conceptul de management financiar În condiţiile economiei de piaţă, eficienţa unei întreprinderi...

Managementul Financiar

Partea I Managementul financiar public 1.1.Importanţa managementului financiar Directorii executivi ai firmelor recunosc că practica le cere tot...

Ai nevoie de altceva?