Minoritățile etnice din România

În România traiesc alaturi de comunitatile de români diferite alte comunitati etnice, cu traditii culturale, lingvistice si religioase specifice. Regiunile cu cea mai mare diversitate etnica din România sunt Transilvania, Banatul, Bucovina si Dobrogea. În zonele cu diversitate etnica mai redusa, precum Oltenia si Moldova, se manifesta cea mai mica deschidere atât fata de pluralismul etnic, cât si fata de cel politic. Atitudinile cele mai ostile fata de maghiarii din România se manifesta în zonele unde acestia sunt cel mai putin prezenti (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova), iar perceptia cea mai pozitiva asupra lor se înregistreaza în Transilvania. Totodata, atitudinile cele mai ostile ale ungurilor fata de romanii din România se manifesta în zonele unde acestia sunt cel mai mult prezenti (Harghita, Covasna), unde are loc un proces de asimilare fortata a romanilor.

In urma recensamântului din 2002 s-a stabilit ca 10,5% din populatia României are alta etnie decât cea româna, iar 9% din populatie are alta limba materna decât limba româna. În prezent, 18 minoritati au câte un deputat din oficiu, iar partidul maghiarilor UDMR are 27 de mandate de deputat (7.83%) si 12 mandate de senator (8.57%).

Conform recensamântului din ianuarie 1992, structura populatiei este urmatoarea: români (89.4%), maghiari (7.13%), tigani (1.80%), germani (0.52%), ucraineni (0.29%), rusi-lipoveni (0.17%), sârbi (0.14%), turci (0.13%), tatari (0.11%), slovaci (0.09%), alte nationalitati bulgari, evrei, croati, cehi, polonezi, greci, armeni s.a. (0.3%).

Minoritatile etnice au reprezentat întotdeauna un procent semnificativ din populatia României. În anul 1930, populatia României Mari era putin peste 18 milioane de locuitori. Românii reprezentau 73% dupa limba materna si 71,9% dupa etnie, din populatia tarii. Peste sase decenii, conform ultimului recensamânt, procentul minoritatilor din totalul populatiei României (de circa 22 milioane de locuitori) reprezinta circa 12%.

Minoritatile etnice cele mai importante au fost - si sunt si acum - cele reprezentate de maghiari, tigani, germani, ucraineni, rusi-lipoveni, evrei, turci, tatari, armeni, bulgari, sârbi, croati, slovaci, cehi, polonezi, greci, albanezi, italieni. La ora actuala în România sunt recunoscute oficial 18 minoritati etnice, fiecare dintre acestea (cu exceptia celei maghiare) fiind reprezentate automat în Parlamentul României. Lor li se mai adauga organizatii deja constituite ale slavilor macedoneni (de asemenea, cu un reprezentant în Camera Deputatilor), ale rutenilor etc.

În general, cu unele exceptii tragice, minoritatile etnice s-au bucurat în România moderna de drepturi si libertati care le-au permis sa-si conserve si promoveze specificul etnic sau cultural. Nu trebuiesc trecute totusi cu vederea unele momente din istorie precum perioada de robie a tiganilor, masacrarea a numerosi evrei si tigani în anii '40, politicile de deznationalizare a maghiarilor sau cele de favorizare a plecarii din tara a germanilor si evreilor în timpul regimului comunist.

Dupa 1990, chestiunea ocrotirii minoritatilor s-a pus cu mai multa pregnanta. Crearea si mentinerea conditiilor pentru pastrarea, dezvoltarea si afirmarea identitatii minoritatilor nationale au devenit - din pacate, uneori doar la nivel retoric - politici de stat. Principala idee care ramine este ca minoritatile nationale, prin contributia lor la viata culturala, stiintifica si economica a tarii, prin spiritul de convietuire si acceptare reciproca pe care-l genereaza, reprezinta un atu si o bogatie pentru Romania. In acest context, protectia si valorizarea lor poate insemna o indatorire.

Minoritatea secuilor din Romania

Natiunea secuilor de limba maghiara,era initial o grupa etnica(trib,ori mica uniune tribala)unitara,coerenta,destul de redusa numeric;colonisti bine organizati militareste,de religie catolica, avand importante privilegii economice,juridice,ei au fost adusi de regii Ungariei prin secolul XII-XIII in estul Transilvaniei in zona muntelui Harghita,la izvoarele Tarnavelor,Oltului si Muresului spre a asigura si organiza apararea granitei de est a Transilvaniei contra patrunderii dinspre Moldova a cumanilor,pecenegilor,tatarilor etc.Secuii aveau o sarcina militara si politica de mare insemnatate care nu putea fi incredintata populatiei localnice in majoritate romaneasca,ortodoxa considerata de acestia ca fiind "eretica" neputand fi devotata statului feudal maghiar.Astfel,secuii nu pot fi considerati decat fiind colonistii regelui Ungariei,adusi si ingramaditi peste un substrat de populatie bastinasa,rarita din cauza navalirilor si emigrarilor:Blachi cu care s-au amestecat.

Timp de sapte veacuri,dupa stabilirea lor pe pamant romanesc,secuii au avut cele mai intense legaturi si amestecuri etno-lingvistice,de influentari reciproce cu romanii conlocuitori:"cu secuii avem o simbioza,adeca o viata impreuna;cu ungurii numai o vecinatate.Deosebirea este esentiala."afirma Nicolae Iorga in 1939.

Secuii locuiesc in masa în curbura Carpatilor Sudici, în sud-estul Transilvaniei, pe teritoriul actualelor judete Covasna, Harghita si Mures, iar în numar mai mic în valea Ariesului.

Originea si asezarea lor în Transilvania este o problema foarte complicata si mult discutata de catre istorici si nici în prezent nu este rezolvata în mod definitiv. Cauza consta în faptul ca despre originea si asezarea secuilor nu avem date istorice sigure; documentele scrise referitoare asupra secuilor se pastreaza dintr-o perioada relativ târzie, din prima jumatate a secolului al XIV-lea.

Despre originea secuilor doua cronici fac mentiune: cronica lui Anonymus si asa numita “Cronica hunica”. Anonymus despre secui spune urmatoarele: “Peste câteva zile conducatorul Árpád si nobilii lui cu întelegere comuna au trimis armata contra lui Menumorout, conducatorul bihorean….. si toti secuii, care mai înainte au fost populatiile lui Attila, auzind vestea lui Usubuu, cu totii au venit înaintea lui în mod pasnic….. si înaintea armatei lui Usubuu au început sa lupte în prima linie de bataie”.

Cronica lui Anonymus din cauza neconcordantei unor date adevarului istoric este considerata de catre unii istorici, ca o “gesta romantica” ale carei date pot fi acceptate numai cu rezerve. Iar “Cronica hunica”, prima parte a “Cronicii maghiare”, descrie destramarea imperiului hunic si retragerea a 3000 de huni la “Câmpul Csigla, care pe urma s-au numit secuii”.De mentionat ca nici Cronica maghiara si nici Cronica hunica în forma lor originala nu au fost pastrate. Nu se stie ca informatia despre secui de unde provine, se bazeaza pe traditie sau este inventia autorului.Aceasta traditie de origine hunica a secuilor a fost consemnata si de cronicarul Simon de Kéza.

Pe baza acestor cronici se poate constata ca secuii deja în secolul al XIII-lea au fost considerati ca o populatie aparte de maghiari, fiind descendentii hunilor, care înaintea venirii ungurilor deja au fost pe teritoriul Ungariei.

Natiunea secuilor de limba maghiara,era initial o grupa etnica(trib,ori mica uniune tribala)unitara,coerenta,destul de redusa numeric;colonisti bine organizati militareste,de religie catolica, avand importante privilegii economice,juridice,ei au fost adusi de regii Ungariei prin secolul XII-XIII in estul Transilvaniei in zona muntelui Harghita,la izvoarele Tarnavelor,Oltului si Muresului spre a asigura si organiza apararea granitei de est a Transilvaniei contra patrunderii dinspre Moldova a cumanilor,pecenegilor,tatarilor etc.Secuii aveau o sarcina militara si politica de mare insemnatate care nu putea fi incredintata populatiei localnice in majoritate romaneasca,ortodoxa considerata de acestia ca fiind "eretica" neputand fi devotata statului feudal maghiar.Astfel,secuii nu pot fi considerati decat fiind colonistii regelui Ungariei,adusi si ingramaditi peste un substrat de populatie bastinasa,rarita din cauza navalirilor si emigrarilor:Blachi cu care s-au amestecat.