Misiuni diplomatice permanente

Diplomaţia, ca disciplină specifică şi ca profesiune distinctă este asociată eforturilor statelor de a reglementa litigiile şi conflictele dintre ele, de a-şi apăra şi promova interesele pe calea tratativelor şi de a întreţine şi dezvolta relaţii paşnice. Activitatea de diplomaţie este desfăşurată de un diplomat. Putem spune că prin diplomatică, se înţelege astăzi ştiinţa auxiliară a istoriei, consacrată modului de întocmire a documentelor şi autenticităţii lor.

Relaţiile internaţionale sunt un domeniu din ce în ce mai dinamic în România, spre care se dirijează o cotă sporită de interes. Situaţia politică internă şi internaţională, rezultată ca urmare a trecerii statelor din fostul bloc estic al Uniunii Sovietice sub control occidental, a necesitat eforturi sporite pentru crearea unui corp de noi specialişti care să lucreze pe noua linie politică promovată în această parte a Europei.

Fiind un ansamblu de raporturi obiective, apărute istoric, relaţiile internaţionale au un caracter permanent şi sistematic, asigurat prin încheieri de acorduri, tratate, conferinţe internaţionale, vizite reciproce la diferite nivele, organizarea de misiuni diplomatice, agenţii economice şi alte organisme cu caracter instituţional.

Calitatea de diplomat este indisolubil asociată activităţii, constituită după unii, fie ca ştiinţă, fie ca artă, care a primit numele de diplomaţie. O bună diplomaţie îşi face apariţia acolo unde există relaţii de egalitate, de respectare a reciprocităţii între diferitele state. În perioadele de conflict instrumentele diplomatice decad. În conflictele militare deschise, cum ar fi conflictele din Orientul Mijlociu, nu prea mai este loc pentru negocieri sau pentru discuţii diplomatice, pe cale amiabilă. În ţara noastră normele de bază privind stabilirea relaţiilor diplomatice şi instituirea de instituţii diplomatice sunt cuprinse în Constituţia României.

Misiunea diplomatică nu se poate confunda cu membrii săi, deoarece căile procedurale privind crearea unei misiuni diplomatice sunt diferite de cele privind numirea membrilor ei, iar schimbările care pot interveni în compoziţia personalului nu afectează existenţa însăşi a misiunii; deasemenea misiunea este titulara unui statut privilegiat distinct de-al membrilor săi, iar cauzele de încetare a funcţiei unui membru al misiunii sunt deosebite de cauzele de încetare ale misiunii însăşi (de exemplu, numirea a doi preoţi români „persona non grata” de către Moldova).

Acordul interstatal prin care se stabilesc relaţii diplomatice şi se înfiinţează misiuni permanente poate lua forma unui tratat scris sau oral; el poate fi un acord special sau parte dintr-un tratat cu caracter mai larg, prin care s-au reglementat probleme în suspensie între cele două state. Acordul poate reglementa în amănunt aspectele privind stabilirea misiunilor diplomatice, după cum poate fixa numai cadrul general; statele sunt pe deplin libere să dea acordului lor conţinutul pe care-l doresc.

În general, acordurile intervenite între state în acest domeniu prevăd nivelul reprezentanţelor diplomatice. (potrivit art.15 din Convenţia de la Viena din 1961: „Statele convin asupra clasei căreia trebuie să aparţină şefii misiunilor lor”). Uneori prin aceste acorduri se stabilesc sediul, efectivele misiunilor diplomatice, categoriile de funcţionari care vor face parte din ele, înlesnirile speciale pe care statele şi le acordă reciproc în favoarea misiunilor lor etc. Organul competent să încheie acordul pentru stabilirea relaţiilor diplomatice este cel indicat de legislaţia internă a statelor; aceeaşi legislaţie fixează procedura prin care un astfel de acord este supus (dacă trebuie să fie ratificat sau nu).

„Între funcţiile principale ale diplomaţiei se numără reprezentarea întreţinerea de relaţii cu alte state, pregătirea şi încheierea de tratate şi alte acorduri internaţionale, participarea la congrese (conferinţe) şi alte reuniuni internaţionale, participarea la lucrările unor organisme sau organizaţii internaţionale etc.”

Diplomaţia, definită ca activitate oficială a statului, se desfăşoară prin organe specializate pentru înfăptuirea scopurilor si sarcinilor politicii externe. Printre atribuţiile principale ale Preşedintelui statului român figurează stabilirea rangurilor instituţiilor diplomatice, precum şi acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai României. Instituţile diplomatice pot fi grupate în instituţii de tip clasic şi instituţii de tip nou. Din primul grup fac parte:

Ambasada, instituţie diplomatică de cel mai înalt rang, aproape generalizată în practica diplomatică a zilelor noastre. Şeful instituţiei are titlul de ambasador, făcând parte din prima clasă de diplomaţi, în ierarhia recunoscută în dreptul diplomatic.

Legaţia, reprezentanţă diplomatică de rang inferior ambasadei, acreditată într-un stat străin, organizată la fel ca ambasadele, are în frunte un trimis extraordinar şi minstru plenipotenţiar, ori un însărcinat cu afaceri, şef de misiune care aparţine clasei a II-a în ierarhia diplomatică. Personalul acesteia este, de regulă mai redus decât al ambasadelor.