Naționalismul secolului al XX-lea - National-Comunismul lui Ceaușescu

Definirea termenului de naționalism

Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește termenul de „naționalism” drept „sentimentul de dragoste față de specificul și tradițiile propriei națiuni” sau o doctrină politică care se bazează pe apărarea, deseori, exagerată a aspirațiilor și drepturilor națioanle, dar și drept o tendință care urmărește aprecierea exlusivă și exagerată a tuturor lucrurilor și faptelor care aparțin propriei națiuni.

Potrivit lui Halliday, naționalismul este „un set de principii politice adoptat de mișcări sociale de indivzi.”; unii autori definesc naționalismul drept o doctrină politică provenită din meditațiile intelectualilor germani, iar ceilalți au văzut în naționalism un surogat modern, secularizat pentru religie, care a devenit vizibil în cea mai dureroasă perioadă de tranziție a modernității.

Începând cu secolul al XIX-lea, naționalismul a devenit un subiect destul de studiat de numeroase persoane care au încercat să îi ofere și o definiție. În perioada respectivă, liberalii și marxiștii vedeau naționalismul drept o fază trecătoare și, drept urmare, neproblematică din punct de vedere intelectual. În anii ’20-’30, istoricii Hans Kohn, Carlton Hayes și Louis Snyder au transformat naționalismul într-un subiect al investigării academice; în timp ce începând cu anii ’80, teoriile au devenit mai sofisticate și „liniile frontului” mai clare. O mare parte din aceste teorii au fost formulate în jumătatea a doua a secolului al XX-lea (anii ’60). Lucrarea lui Smith „Nationalism and Modernism” (1998) este singura carte prezintă studiile referitoare la teoriile și abordările din anii 1960 înt-o manieră sistematică.

Se pot remarca patru perioade ale studierii naționalismului :

a. perioada cuprinsă între secolul al XVIII-lea și al XIX-lea - în care s-a născut noțiunea de naționalism;

b. cea cuprinsă între anii 1918-1945 - în care naționalismul a devenit subiectul investigației academice;

c. perioada cuprinsă între 1945 și sfârșitul anilor ’80 în care socilogii și politologii s-au alătruat dezbaterii, în acest mod diversificându-se dezbaterea;

d. cea cuprinsă între sfârșitul anilor ’80 și prezent - în care se dorește depășirea dezbaterii clasice.

Se poate afirma faptul că nu exită o definiție general-aplicabilă naționalismului, cum, de altfel, nu există o formă unică de naționalism; singurul element comun al acestor idei, politici, mișcări și proiecte este discursul nașionalist, considerat și un discurs la identității ( care poate da un rezultat pozitiv doar dacă se va reproduce pe o bază cotidiană).

Unul dintre articolele scrise de Hans Kohn, în revista Britannica, susține ideea că naționalismul este o ideologie bazată pe premisa că loialitatea și devotamentul indivizilor față de națiune depășesc interesele personale sau interesele de grup, astfel fiecare cetățean trebuie să pună interesele naționale deaspura propriilor interese. Tot în acest articol se afirmă că naționalismul este o mișcare modernă și că la sfârșitul secolului al XVIII-lea naționalismul a început să fie un sentiment general recunoscut, care a modelat viața publică și privată, chiar și unul dintre importanții factori determinanți ai istoriei moderne. Revoluțiile americane și franceze (naționalismul Revoluției Franceze a fost mai mult decât atât: a fost expresia triumfătoare a unei credințe raționale în omenirea comună și în progresul liberal. Celebrul slogan "libertate, egalitate, fraternitate" și Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului au fost considerate valabile nu numai pentru poporul francez, ci pentru toate popoarele. Libertatea individuală, egalitatea omului, fraternitatea tuturor popoarelor, acestea au fost pietrele de temelie comune ale întregului naționalism liberal și democratic) pot fi considerate primele manifestări puternice ale naționalismului.