O nouă structură de putere mondială

Introducere

Suntem martorii apariţiei unei noi lumi în care peisajul internaţional este modelat neîncetat de puternice interese economice şi în care naţiunile lumii se confruntă cu problema capitală a identităţii. Nimeni nu se mai indoieste ca epoca pe care o traim este una de mari transformari.

Intr-adevar, sistemul european si mondial sunt in curs de prefacere profunda, dupa cum si actorii lor sufera, in acelasi timp, profunde transformari interne. Astfel, pe parcursul ultimei decade se pot inregistra doua transformari structurale ale sistemului international initiate de sfarsitul Razboiului Rece si, respectiv, de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

Restructurarea raporturilor de putere din perioada post-razboi rece a fost urmata abrupt, dupa atacurile asupra unor obiective de pe teritoriul american, de inceputul unei noi ere in istoria sistemului global, pe care o putem numi perioada post/post-razboi rece. Aceste transformari politice au avut si au loc in cadrul unei accelerari a proceselor de globalizare economica, financiara, culturala si militara, precum si al impactului tehnologiilor informationale, al massmedie iglobale.

Drept urmare, distinctia clasica dintre politica interna si cea externa - erodata de mai multa vreme - tinde sa se estompeze si mai accentuat.

Faptul ca legislatia si politica noastra interna se afla "sub lupa " analitică a marilor puteri (a se vedea doar necesitatea îndeplinirii obiectivelor din planurile nationale anuale de aderare la NATO, respectiv procesul de examinare analitica al Comisiei Europene si strategia de integrare europeana, dar si deciziile luate pentru participarea in coalitia antiterorista) sau cel ca probleme interne, cum sunt cele legate de minoritati, constituie preocupari internationale curente reprezinta tot atatea dovezi ale tezei enuntate mai sus. In plus, de curand au aparut lucrari care analizeaza intrepatrunderea dintre politicile interna si externa, mai precis spus, proiectarea politicii interne in spatiul extern. Aceasta este determinata de adancirea continua a interdependentelor pe plan mondial, de fenomenul globalizarii, precum si de proiectarea intereselor unor grupuri interne pe plan extern.

Or, tocmai faptul ca aceasta legatura dintre intern si extern a devenit atat de stransa ne impinge spre un nou tip de ordine mondiala, care, plecand de la dependenta sistemului de starea componentelor sale, isi propune sa intervina in politica interna a actorilor sistemului ori de cate ori situatia acestora ar putea pune in pericol securitatea sistemului in ansamblul sau.

Lumea democratica tinde astfel, paradoxal, sa devina tot mai exclusivista si interventionista.

Aceasta impune o regandire a unor valori fundamentale ca suveranitatea si independenta, care vor trebui promovate intr-un mediu ce, aparent, va tinde sa le nege tot mai mult, in sensul lor clasic.

Viata internationala reprezinta materia analitica a domeniului relatiilor internationale. Acesta a aparut pe o anumita treapta de integrare a sistemului, reflectand apoi, cu fidelitate, evolutia acestuia prin succesiunea diferitelor scoli de gandire care l-au dominat. Studierea academica a relatiilor internationale si, in egala masura, activitatea practica a decidentilor si expertilor in domeniu este confruntata in mod constant cu trei provocari majore: problema nivelurilor de analiza, sfidarea teoretica si, respectiv, capacitatea de a explica evolutia actorilor in sistemul international. Este evidenta complexitatea unei realitati in care multe domenii de interogare se transforma radical, cresc sau chiar dispar in timpul studierii. Teoriile relatiilor internationale difera semnificativ in functie de sfera de cuprindere a fenomenelor analizate. In termenii cei mai simpli, dilema nivelurilor de analiza implica o optiune intre studierea sistemului global (politicii mondiale), a unei zone geografice particulare, a unui set de probleme specifice, sau a unor

grupari sociale sau politice pana la nivelul individual. Dificultatea formularii unor legi generale ale comportamentului uman este accentuata in teoria relatiilor internationale de posibilitatea extrem de limitata a predictiei schimbarilor in sistemul global.

sşi prosperitate economică.

„Sfinxul american” şi ordinea post-modernă

Unipolaritatea şi multipolaritatea sunt termeni folosiţi în mod conceptual: de exemplu, unilateralitatea ca teorie sau ca fapt . În dezbaterile actuale se consideră că SUA acţionează unilateral (ca în cazul Irakului), dar, de fapt ele au acţionat multilateral (sub forma unei coaliţii).

Cei patru termeni definitorii ai discuţiei pot fi separaţi în două perechi: unilateralism şi multilateralism, atunci când este vorba de strategii şi atitudini; unipolarism şi multipolarism, care descriu distribuţia puterii. În timpul Războiului Rece opoziţia dintre Est şi Vest a creat un concept nou – bipolarismul (existenţa a

două blocuri concurente). În 1990 această lume a dispărut, dar întrebarea care persistă este „cum e distribuită puterea astăzi?”.