Oficiul European de Luptă Împotriva Fraudei

Capitolul I. Generalități

Se estimează că, din bugetul anual de peste 100 miliarde de Euro, aproape un miliard este fraudat. De aceea, pretejarea intereselor financiare ale UE reprezintă o prioritate pentru instițutiile europene.

Uniunea Europeană are la dispoziție o serie de reglementări pentru combaterea fraudei sub toate aspectele sale: falsificare de bani, încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, corupția atât la nivelul Comunității cât și la nivel internațional.

Oficiul European de Luptă contra Fraudei (OLAF) este elementar de bază al luptei împotriva fraudei. O parte a Comisiei Europene, OLAF desfășoară anchete în cadrul instituțiilor europene și în statele membre. De asemenea, investighează cazuri de fraudă și în țările ne-membre UE, dar cu care Uniunea are acorduri. Cele mai importante fraude constau în deturnarea de fonduri din Fondurile Structurale, destinate finanțării agriculturii, coeziunii economice și sociale în cadrul Uniunii. Pe locul doi se clasează fraudele provenite din evitarea plății accizelor și taxelor vamale la țigarete.

OLAF coordonează de asemnea Centrul European Tehnico-Știintific ce se ocupă cu depistarea monedelor false. În 2006 au fost descoperite 164.000 de monede false (în comparație cu 69 miliarde de monede aflate în circulație). OLAF duce o politică de “toleranță zero” în ceea ce privește corupția în instituțiile europene, și demarează anchete chiar dacă sumele de bani implicate sunt foarte mici. În plus, OLAF cooperează cu Comisia Europeană pentru a se asigura ca legile cu implicații financiare, chiar de la conceperea lor, înlătură posibilitățile de fraudă.

OLAF colaborează îndeaproape cu autoritățile competente din statele membre pentru ca acestea să-și coordoneze acțiunile în scopul comun de combatere a fraudei. Mai mult ajută la instruirea de specialiști și oferă know-how-ul necesar desfășurării cu succes a activităților de combatere a fraudei din țările membre.

De la 1 iunie 1999, Oficiul European de Luptă Contra Fraudei răspunde de combaterea fraudei împotriva bugetului Uniunii Europene.

Înființat pe baza Deciziei Comisiei Europene din 28 aprilie 1999, OLAF înlocuiește Unitatea de Coordonare a Luptei Împotriva Fraudei (UCLAF) a Comisiei Europene, creată în 1998, al cărei competențe se limitau la această instituție. Jacques Santer a propus în fața Parlamentului European, pe 6 octombrie 1998, transformarea acestui serviciu într-un organ independent și extinderea competențelor acestuia.

Noul oficiu poate ancheta gestionarea și finanțarea tuturor instituțiilor și organelor Uniunii, cu o independență funcțională deplină, garantată de:

Directorul OLAF: desemnat de comun acord de către Parlament, Comisie și Consiliu, el are dreptul de a se adresa Curții de Justiție pentru a-i proteja independența. În plus, el poate deschide anchete, nu numai la sesizarea instituțiilor, organelor sau Statelor Membre implicate, ci și din proprie inițiativă.

Comitetul de supraveghere a activității OLAF: răspunde de controlul desfășurării anchetelor și este alcătuit din 5 personalități externe independente desemnate de comun acord de către Parlament, Comisie și Consiliu.

Regulile de desfășurare a anchetelor interne conduse de OLAF în scopul combaterii fraudei, corupției și a altor activități ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene sunt stabilite printr-un Acord Inter-instituțional încheiat la 25 mai 1999 între Parlament, Consiliu și Comisie. Acest acord extinde competențele OLAF asupra faptelor grave care pot afecta obligațiile profesionale ale funcționarilor și ale altor categorii de personal și care pot avea consecințe disciplinare sau penale.

Capitolul II. Investigaţiile legate de cheltuielile UE

1.1. Ce poate investiga OLAF

Mandatul OLAF acoperă toate cheltuielile UE. Principalele categorii de cheltuieli sunt: fonduri structurale, politica agricolă şi de dezvoltare rurală, cheltuieli directe şi ajutor extern. Fondurile structurale, acțiunile structurale oferă finanţare pentru mii de programe şi proiecte în toată Europa. Obiectivul lor principal este de a îmbunătăţi competitivitatea şi potenţialul de creştere la nivel local, regional şi naţional. Din 2000 până în anul 2006 au fost patru fonduri structurale: Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE), Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA), secţiunea Orientare FEOGA şi Instrumentul financiar pentru orientarea pescuitului (IFOP).

În perioada de programare 2007-2013, numărul de fonduri structurale a fost redus la trei:

-Fondul Social European (FSE);

-Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);

-Fondul de Coeziune.

Fondurile sunt gestionate în comun de UE şi autorităţile din ţările UE. Investigaţiile de fraudă, de obicei, sunt iniţiate de către autorităţile naţionale.

Mai multe despre fondurile structurale:

Politica agricolă comună, precum şi programele de dezvoltare rurală pentru ţările care se pregătesc să se alăture EU Together acestea constituie al doilea cel mai mare bloc al cheltuielilor în bugetul UE. Gestionarea acestor fonduri este responsabilitatea ţărilor UE. Investigaţii de fraudă, de obicei, sunt iniţiate de către autorităţile naţionale. Numărând 14% din bugetul UE, aceaste cheltuieli sunt alocate şi gestionate direct de către instituţiile UE (nu doar în comun cu autorităţile naţionale, ca şi în cazul fondurilor structurale). Beneficiarii sunt, în general, situate în ţările UE. Frauda poate afecta împrumuturi, contracte, aranjamente administrative, experţi-externi, de recrutare de personal, Comisia de cercetare, programe de educaţie şi cultură (de exemplu, traduceri disponibile ErasmusAll) ,fonduri pentru cercetare şi tehnologie avansată, fonduri de mediu, proiecte de formare, asociaţii în participaţiune etc.

Ca o regulă, autorităţile naţionale nu sunt implicate în investigarea fraudelor care afectează cheltuielile directe. Ajutorul extern pentru beneficiari din afara UE numără 2% din bugetul UE. Frauda se poate referi la finanţare pentru ONG-uri, fonduri pentru a sprijini bugetele naţionale şi de ajutor umanitar. În general, autorităţile naţionale nu sunt implicate în investigarea fraudelor care afectează ajutorul extern.