Organele O.N.U.

I. O.N.U. - DE LA IDEE LA REALITATE

1. Scurt istoric

Istoria Natiunilor Unite a început cu mult înainte de înfiintarea organizatiei mondiale, la data de 26 iunie 1945 la San Francisco. Radacinile ideilor exprimate de aceasta se sprijina pe teoriile unor gânditori însemnati precum Hugo Grotius (întemeietorul dreptului modern al popoarelor, 1584-1645), Abbé de Saint-Pierre (1658-1743) sau pe lucrarea lui Immanuel Kant aparuta în 1795 "Despre pacea vesnica".

"Noi, Popoarele Natiunilor Unite, hotarâte sa izbavim generatiile viitoare de flagelul razboiului care, de doua ori în cursul unei vieti de om, a provocat omenirii suferinte de nespus, sa ne reafirmam credinta în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea si valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a barbatilor si a femeilor, precum si a natiunilor mari si mici (...), sa promovam progresul social si conditii mai bune de trai într-o mai mare libertate, si în aceste scopuri (...) sa ne unim fortele pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, sa acceptam principii si sa instituim metode care sa garanteze ca forta armata nu va fi folosita decât în interesul comun, sa folosim institutiile internationale pentru promovarea progresului economic si social al tuturor popoarelor, am hotarât sa ne unim eforturile pentru înfaptuirea acestor obiective..."1

Cu aceste cuvinte începe Carta ONU, documentul de înfiintare prin care 51 de state au aderat, în anul 1945 la San Francisco, la Organizatia Natiunilor Unite. Între timp, aceasta organizatie cuprinde 191 state membre, adica aproape toate statele lumii.

Înca de la primele enunturi ale Cartei putem observa scopul central al ONU de a împiedica aparitia unor noi razboaie. Acestui scop i se subordoneaza si altele, în sensul întelesului mai larg al conceptului pacii: în Carta mai sunt amintite "drepturile fundamentale ale omului" si, în mod explicit, si promovarea progresului economic si social.

În acest scop, Carta a prevazut înfiintarea a sase organe principale - Adunarea Generala, Consiliul de Securitate, Secretariatul, Consiliul Economic si Social, Consiliul de Tutela si Curtea Internationala de Justitie -, organe care s-au mentinut pâna în ziua de astazi

Înca de la înfiintare, Organizatia s-a diferentiat într-o retea uriasa de programe, comisii, organe si organizatii speciale. Una dintre problemele cu care se ocupa Organizatia este coordonarea multitudinii de activitati cu un maximum de eficienta. În plus, Organizatiei i s-a mai reprosat ca reflecta raporturile (de putere) de la momentul înfiintarii sale, la sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ea ne mai corespunzând cerintelor prezentului.

Günther Unser si Michaela Wimmer schiteaza în fragmentul de mai jos cele întâmplate în faza de înfiintare a Natiunilor Unite din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial:

"Cele doua razboaie mondiale aruncasera omenirea într-o prapastie a deznadejdii si facusera într-o jumatate de secol peste 100 de milioane de victime. Parintii Natiunilor Unite si ai Cartei doreau sa împlineasca dorinta profunda a omenirii de pace si convingerea ca, dupa sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, statele înfratite vor putea realiza o ordine mondiala pacifista de durata (...).

În august 1941 ..., presedintele american Franklin D. Roosevelt si premierul britanic Winston Churchill s-au întâlnit în Insulele Bermude pentru a-si stabili obiectivele postbelice. Cu toate ca, în urma atacarii, de catre Germania, a Uniunii Sovietice - în iunie 1941 - Moscova si Londra încheiasera un acord de aliere, la aceasta întrunire nu a participat si conducerea sovietica. Rezultatele discutiilor au fost fixate într-o declaratie comuna - 'Carta Atlantica'. Cele doua state au recunoscut, printre altele, si dreptul la autodeterminare a popoarelor, precum si libertatea comertului mondial si cooperarea economica, renuntarea la uzul de violenta si crearea unui sistem de securitate comun.

Ei au subliniat la sfârsit ca “pâna la crearea unui alt sistem de durata de securitate internationala” este necesara dezarmarea statelor atacatoare, fapt ce parea sa anunte deja înfiintarea unei noi organizatii internationale. Atât Roosevelt cât si Churchill s-au aratat initial putin interesati sa implice si alte state în problema principala de asigurare a pacii internationale. Acest lucru s-a schimbat doar dupa atacul japonez asupra Pearl Harbour si intrarea în razboi a SUA. Oamenii politici au înteles ca o pace de durata nu putea fi realizata decât prin implicarea unei coalitii de state pe baza larga si mai ales prin implicarea Uniunii Sovietice.

2. Momente importante care au prefatat constituirea ONU:2

La Conferinta de la Yalta din februarie 1945, Roosevelt, Churchill si Stalin au cazut în fine de acord asupra ultimilor puncte disputate. Aici era vorba mai ales despre modalitatile de votare în cel mai important for al viitoarei organizatii, Consiliul de Securitate. La cererea URSS, membrii permanenti ai Consiliului de Securitate - URSS, SUA, Marea Britanie, Franta si China - urma sa detina drept de veto în toate chestiunile importante, fapt care a constituit multa vreme o piedica serioasa pentru activitatile organizatiei. Fara acest compromis nu s-ar fi putut ajunge însa nicaieri.

Înca dinaintea sfârsitului razboiului, cele patru puteri au invitat toate statele care semnasera pâna la acea vreme Declaratia Natiunilor Unite, la Opera din San Francisco, pentru a-si prezenta proiectul de statut. La aceasta Conferinta, care s-a întins între lunile aprilie si iunie 1945, cele 50 de state participante au introdus peste 1.000 de modificari. Si chiar daca “conceptul de politisti mondiali” din varianta initiala nu a putut fi realizat, statele mici si mijlocii nu au reusit sa desfiinteze statutul privilegiat al marilor puteri.