Orientul mijlociu - una din marile zone geopolitice

Informatii generale

Una dintre cele mai dinamice zone, cu risc maxim în privinţa producerii unei conflagraţii, chiar mondiale, este Orientul Mijlociu. În ultimii aproape 60 de ani au avut loc nenumărate războaie ca drept de scurtă durată majoritatea, cele mai lungi fiind cele dintre URSS şi Afganistan de 9 ani ( 1979-1988 ) şi Irak – Iran ( 1980-1988). Dar toate acestea au avut aceleaşi efecte: deteriorarea economiilor respectivelor state, refugieri în masă, milioane de oameni ucişi, distrugerea bunurilor materiale, infracţiuni industriale şi chiar milioane de oameni ucişi, distrugerea bunurilor materiale, infrastructurii industriale şi chiar influenţarea economiei mondiale, periclitând-o prin creşterea preţului la petrol determinat de instabilitatea zonei şi a lipsei siguranţei transportului acestuia.

Apariţia conflictelor fie interstatale, interetnice sau chiar apariţia acestor crize internaţionale trebuie cercetată nu după finalizarea celui de-al II-lea Război Mondial, ci înainte, adică după destabilizarea imperiilor coloniale, spre sfârşitul existenţei acestora fiindcă, dacă la acel moment s-ar fi luat unele decizii la nivelul celor mai importante puteri la acea dată, Orientul Mijlociu ar fi fost o zonă mult mai paşnică.

O primă cauză, dar poate cea mai importantă o reprezintă deficitara delimitare a hotarelor de către Marile Puteri Coloniale. In Africa graniţele sunt de tipul rectangular, geometric adică metropolele au împărţit statele după criteriul influenţei de atunci, neţinând cont de criteriul etnic sau religios, ajungându-se la fatidicul moment ca într-unul din state să existe un număr mare din rândul unei populaţii (un procent ridicat) şi să aibă pretenţii de autonomie sau chiar independenţă. Bineînţeles că statul respectiv nu acceptă ajungându-se la conflicte interetnice, atentate teroriste, intimidări.

Un caz special îl reprezintă Israelul, ce a răsturnat, a dat peste cap toate planurile lumii arabe de a crea Palestina, ajungându-se la lungi conflicte. După cum se observă, Irakul e înconjurat de graniţe rectangulare, de aceea concluzia trasă de unii politologi ai vremii, că dacă lumea arabă ar fi fost lăsată să traseze graniţele, nu ar fi existat Irakul, formându-se astfel Kurdistasnul, regiunea sudică a Irakului ( Sunnistau) ar fi trecut la Arabia Saudită, iar restul la Iran, deci Irak este un punct independent, un centru de comandă al marilor puteri, iar toate conflictele interetnice nu ar mia fi existat, fiind o zonă paşnică.

O a doua cauză ce poate fi aplicată şi contemporaneităţii o reprezintă interesele statelor importante în zonă, fie geopolitice, geostrategice sau economice. Din punct de vedere geopolitic, evoluţia politicii mondiale le obligă pe acestea să-şi adapteze relaţiile bilaterale la dinamica evenimentelor şi acţiunilor diferitelor state. Astfel, dacă la începutul anilor ’90, după căderea URSS, singura super putere rămăsese SUA, în contemporaneitate, la nivel mondial tinde să se ajungă la o lume multipolară în care există în fiecare colţ al lumii vectori de influenţă cum sunt: Rusia, China, Japonia,Australia, Brazilia, U.E. şi Iran, o ţară de calibrul al doilea ce doreşte să devină un centru decizional. SUA au inclus Iranul, conform Declaraţiei lui George W. Bush, în aşa numita „Axa a Răului”, alături de Irak, Afganistan, grupările teroriste şi de aceea SUA încearcă să întreţină relaţii cu toţi vecinii Iranului pentru a-l încercui complet, dorind să plaseze dispozitive militare. Mai mult de atât SUA susţine atât militar cât şi economic duşmanul declarat al Iranului, anume Israelul, două state de la care poate chiar porni conflagraţia militară.

Din punct de vedere economic, interesele SUA şi a celorlalte ţări se referă la resursele colosale de petrol ale „Orientului Mijlociu, care posedă circa 70% din rezervele de petrol dovedite ale lumii”, iar SUA, şi în viitor China, cei mai mari consumatori vor să îşi asigure cu orice preţ resursele de petrol necesare dezvoltării economiei.

Acestea ar fi cele mai importante cauze care, dacă la un moment trecut se luau deciziile corecte, astăzi Orientul Mijlociu ar fi mai calm şi nu ar fi arătat ca butoiul cu pulbere al întregii lumi, la fel cum a fost Peninsula Balcanică pentru Europa la începutul secolului al XX-lea. Dar se pare că unele decizii s-au luat atunci cu privire la alt pericol, în speţă comunismul, prin independenţa Israelului creându-se un spin în coasta Uniunii Sovietice, negândindu-se la repercusiunile ce pot apărea din acest fapt.

Orientul Mijlociu include Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iranul, Turcia, Irak, Israel, Iordania, Kuweitul, Oman, Qatar, Siria,Yemen si teritoriile palestiniene Cisiordania si Fâşia Gaza, dar pe lângă acestea se adaugă Ciprul deşi se consideră parte a Europei si Afganistanul ce este situat in Estul Orientului Mijlociu.

Sursa acestor conflicte poate fi împărţită în mai multe categorii: dorinţa de independenţa a unor populaţii, funcţionând principiul autodeterminării stipulat în articolul 1 din Charta Organizaţiei Naţiunilor Unite, apoi resursele de petrol pe care statele mari consumatoare doresc să le acopere, dar se confruntă cu rezistenţa statului ( Irak, Afganistan şi Iran) căruia i se găsesc alte motive pentru a fi atacat si supus soluţiei statului „ agresor” ca să cedeze la doleanţele statelor mari. Printre aceste motive se număra susţinerea terorismului, deţinerea de arme de distrugere în masă, chimice, nucleare sau culpabilitate în privinţa comiterii unor atentate teroriste.

Prima sursă a evenimentelor o reprezintă lupta pentru obţinerea independenţei de către poporul kurd şi cel palestinian. O asemănare între luptele de eliberare şi de creare a unui stat naţional o reprezintă activitatea teroristă ce recurgea la atentate la adresa armatei, poliţiei, diplomaţilor, chiar si civililor, încălcând principiile dreptului umanitar.

1.Lupta pentru supremaţie în zonă şi accesul la resursele de petrol

Zona Orientului Mijlociu ocupă primul loc din lume din punct de vedere al resurselor de petrol. Această zonă este în atenţia SUA, UE, Rusiei şi Japoniei.

Interesul deosebit de mare este pentru SUA deoarece, din această zonă s-au aprovizionat şi vor continua să se aprovizoneze şi în viitor cu mari cantităţi de petrol. Spre exemplu, în 1992, SUA a importat 47% din necesarul de petrol din exterior, îndeosebi din Orientul Mijlociu. Dependenţa externă va fi deosebit de mare, în primul rând pentru SUA care, potrivit unor date au importat la sfârşitul anului 2000 aproximativ 60% din necesarul de ţiţei ,,iar în anul 2030 acest necesar va urca probabil până la 80%.