Partide Politice în Regimurile Democratice

PERSPECTIVE ROMANESTI IN POLITICA SOCIALA.

Ultimul capitol al acestui studiu este consacrat evolutiilor din zona politicii sociale în România anilor`90. Fara a avea pretentia de a acoperi în totalitate terenul reglementarilor legislative si al masurilor administrative adoptate în domeniul social, analiza care urmeaza îsi propune o evaluare generala a dinamicii acestui sector în perioada mentionata, cu accent pe principalele repere (politice, economice sau socio-culturale specifice contextului românesc) care au fundamentat procesul decizional în materie.

Impactul solutiilor de inspiratie liberal-europeana aplicate în România poate fi discutat fie în termenii prezentului, pornindu-se de la masurile adoptate pâna acum si luându-se în considerare consecintele înregistrate în plan politic, economic sau socio-cultural, fie într-o imagine de perspectiva, încercându-se prognozarea pe termen mediu si lung a efectelor unei abordari generale în spiritul liberalismului si al atingerii standardelor comunitare, inclusiv în domeniul politicilor publice.

1. Politica sociala în România posttotalitara

O prezentare exhaustiva a politicilor sociale derulate în ultimul deceniu în România este practic imposibila în decursul unui singur capitol. Ceea ce îsi propune sa faca aceasta sectiune a studiului (studiu consacrat, în principiu, politicilor sociale din tarile europene dezvoltate) este doar o evaluare comparativa a motivatiilor si tendintelor manifestate în anii`90 în politica sociala româneasca, în contextul transformarilor sistemice profunde din Europa Centrala si Rasariteana.

Fara îndoiala ca o asemenea analiza trebuie sa porneasca de la ceea ce, printr-o formula deja banalizata, numim ,,mostenirea vechiului regim". Vom sublinia asadar câteva repere ale sistemului de politici sociale din perioada comunista: - centralizarea si preluarea exclusiva de catre stat a functiei de protectie sociala; - ocuparea deplina a fortei de munca, mai degraba din ratiuni ideologice decât economice; - generalizarea veniturilor salariale, minimalizarea veniturilor din proprietate si eliminarea veniturilor din profit (Mihut si Lauritzen, 1999); - instituirea asigurarilor sociale de stat, sistem care garanta în principiu o acoperire universala si relativ generoasa fata de toate categoriile de riscuri sociale (pensii, alocatii familiale, de boala sau de maternitate), cu exceptia somajului care nu era recunoscut; - gratuitatea învatamântului si a asistentei medicale, pentru toate categoriile de vârsta, respectiv socio-profesionale; - promovarea unei politici pro-nataliste, împinsa la paroxism în anii`70 si usor relaxata în anii`80, cu toate consecintele socio-demografice pe termen lung, sesizabile astazi; - transferul (mascat) al unor costuri asupra populatiei, prin aparitia si extinderea ,,platilor compensatorii" în sanatate, învatamânt, administratie; - suprimarea treptata a asistentei sociale, din considerente evident ideologice, nerecunoasterera oficiala a saraciei si neacodarea nici unui beneficiu social decurgând dintr-o asemenea situatie; - expansiunea fortata a politicii locuintelor (reprezentând ,,apendicele social" al optiunii strategice de industrializare a tarii), prin investitii publice masive în sectorul constructiilor si acordarea de facilitati la cumpararea de apartamente, masura cu impact favorabil pe termen scurt dar nefavorabila pe termen lung, datorita depopularii satelor si stabilizarii în mediul urban a unei largi categorii de muncitori cu nivele slabe de calificare, dependenti în exclusivitate de unitatea industriala la care fusesera adusi; - discriminarea agricultorilor, meseriasilor si liber-profesionistilor (asa-zisul sector al proprietatii cooperatiste), prin neincluderea lor în sistemul asigurarilor sociale de stat, ceea ce a facut de exemplu ca în 1989 pensia unui agricultor sa nu depaseasca 18% din pensia medie a unui fost angajat al statului (Poenaru, 1998).

Desigur, cu anumite deosebiri de nuanta, datorate nivelelor diferite de dezvoltare economica si rigiditatii politice mai mult sau mai putin accentuate, acestea au fost principalele caracteristici ale politicii sociale în toate tarile blocului sovietic. Dupa 1989, noile democratii europene au început reformarea sistemului, aplicând în principiu acelasi gen de masuri dar cu viteze diferte, în functie de contextul economic si politic concret la care se raportau.

România a pornit în decembrie 1989 cu una dintre cele mai nefavorabile situatii (desi initial s-a crezut contrariul, având în vedere faptul înselator ca se platise datoria externa), fiind înca din acel moment plasata destul de mult în urma tarilor din zona Europei Centrale. Luând în considerare factorul ,,timp" - reformele începusera, de exemplu, cu câtiva ani înainte în Polonia si Ungaria - criteriile economice si cele politice - criza atinsese în anii`80 un nivel maxim al severitatii iar regimul ceausist ,,excela" prin opacitate si inflexibilitate, fiind criticat pâna si de perestroikistul Gorbaciov - sau unele elemente primare de cultura manageriala si mentalitate civica (vezi rezistenta anti-comunista din unele tari, Solidaritatea, fenomenul Charta 77, legaturile mai strânse cu Occidentul, libertatea relativa de miscare si nivelul mai bun de informare al intelectualitatii din Europa Centrala, micile business-uri private sau reglementarile economice discret liberale adoptate în anii`70-80 în cadrul ,,socialismului de piata"), luând deci în considerare toate aceste criterii de referinta, România se prezenta cu handicapuri importante.

Primul fenomen social nou aparut în zona ex-comunista a fost somajul, despre care a început sa se vorbeasca oficial înca din 1990. Dupa socul asumarii publice a acestui termen, care - alaturi de ,,faliment" - parea desprins din reportajele TV despre ,,înfricosatoarele realitati capitaliste", reportaje cu care românii fusesera învatati înainte de 1989, s-a intrat repede în faza masurarilor statistice si a comentariilor de presa, mai mult sau mai putin pertinente. Valorile oficiale au indicat, de exemplu, 3% în 1991, apoi o crestere continua în anii urmatori, 10,9% în 1994 si 11,6% în 1998 (Business Central Europe, The Annual 1998/99), cu perspective reduse de ameliorare pe termen scurt. Cea mai mare parte a somerilor proveneau din industria grea, aflata la începutul unui lung declin.