Partidele Politice în România după 1990

Nu exista democratie fara partide, dar reciproca insa nu este valabila: caci partidele nu pot garanta prin simpla lor existenta, democratia.

Referatul acesta se constituie ca o analiza a regimului politic în România dupa 1990, ca punct de referinta in istoria tarii; momentul in care sistemul comunist se prabuseste, lasând loc aparitiei pluralismului si a viziunilor socio-economice de tip liberal. Important este de observat impactul pe care regimurile politice nou aparute l-au avut asupra societatii, si modul in care acestea au reusit sa implementeze politica liberala.

Democratia nu poate exista cu adevarat decât daca indivizii se grupeaza in functie de scopurile si afinitatile lor politice, adica daca intre un individ si stat se insereaza acele formatiuni colective, fiecare reprezentând o anume orientare comuna pentru membrii sai, un partid politic

Sistemul de partide al unei tari trebuie definit prin formele si modalitatile în care coexista mai multe partide. Exista doua serii de elemente care compun un sistem de partide: pe de o parte, este vorba de asemanarile si deosebirile care pot exista in structurile interioare ale fiecarui partid; se pot distinge astfel sisteme de partide centralizate si descentralizate, de partide totalitare si partide specializate, de partide suple si partide rigide. Pe de alta parte, compararea diferitelor partide permite un nou nivel de analiza, si anume: numarul partidelor, dimensiunile si tipurile lor, localizarea spatiala, repartitia politica a acestora.

Sistemele de partide insa sunt efectul a numerosi si complecsi factori. Pe de o parte e vorba de factorii generali, comuni tuturor statelor, iar, pe de alta parte este vorba despre factorii specifici. Prima categorie, cea a factorilor specifici include elemente ca: istoria si traditiile specifice unui stat, credintele religioase ale acestuia, compozitia etnica.

In ceea ce priveste factorii generali acestia sunt in numar de trei, si anume: socio-economici, ideologici si tehnici.

Anul 1989 a intrat în istoria omenirii ca an al prabusirii în lant a regimurilor comuniste din tarile Europei Centrale si de Est, iar rapiditatea cu care s-a desfasurat acest eveniment marturiseste cât de artificial si antisocial era acest sistem. Partidul unic comunist s-a dovedit a fi un element strain în societate dar pe care o stapânea cu o forta si atotputernicie nemaiîntâlnita în istorie. De îndata ce monopolul Partidului Comunist a disparut se produce emergenta pluripartidismului si, odata cu acest fenomen, societatile cunosc o schimbare de esenta.

Din punct de vedere genetic, partidele alternative la partidul comunist apar in societatile comuniste într-o maniera inversa fata de patternul emergentei lor istorice. Ele sunt, citându-l pe Maurice Duverger, "partide de creatie exterioara", pentru ca s-au format/reformat în exteriorul institutiilor parlamentare.

Nasterea noilor partide s-a bazat efectiv, pe noul drept constitutional de libera asociere. Este si motivul pentru care ele au proliferat intr-o progresie geometrica in prima etapa a existentei acestui drept, aparând imediat o inflatie partidista, numarul partidelor depasind cu mult paleta rezonabila de oferte politice, depasind o suta sau chiar doua sute de formatiuni politice (in intervalul dintre aparitia Decretului-lege nr.8/1989, care legifera pluripartidismul, si alegerile de la 20 mai 1990, s-a înregistrat in fiecare zi cate un partid; o situatie asemanatoare s-a petrecut si in Ungaria, Polonia sau Bulgaria).