Planificarea familială - Abandonul copilului

Abandonul copilului este definit ca fiind acțiunea prin care un copil este părăsit cu bună știință și lăsăt fără ingrijire de către propriii părinți sau de către tutorele legal al acestuia și a cărui intenție nu este de a se întoarce ci de a respinge răspunderea părintească.

În legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, articolul 9 stabilește cu exactitate că fiecare copil are “ dreptul de a-și cunoaște părinții și a fi îngrijit, crescut și educat de aceștia”. Acest drept totuși este încălcat atunci când un copil este abandonat.

Părăsirea copilului are loc frecvent în maternitate sau în secția de neonatologie, imediat după naștere.

Categoriile de copii cu risc de abandon includ copiii cu dizabilități sau cu probleme de sănătate mintală și bebelușii născuți prematur.

Cauzele abandonului copilului sunt sărăcia sau dificultatea financiară, situația de părinte singur, lipsa educației sexuale, cunoașterea slaba a planificării familiale, sarcina nedorită și restricții privind avortul, copilul are dizabilități, sarcină este rezultată în urma unui viol și lipsa serviciilor și reurselor pentru a susține părinții care au copii cu handicap.

Unele cauze mai pot fi date de profilul mamei. De exemplu, mama este minoră sau are o vârstă mică (18-19 ani), are un nivel de pregătire scăzut, pregătire școlară precară. Aceasta provin dintr-un mediu lipsit de îngrijire parentală, din familii dezorganizate sau cu părinți dependenți de substanțe.

Peste 90% dintre copiii aflați în sistemul de protecție își cunosc mama dar din păcate reintegrarea copilului alături de mama sa necesită eforturi mari și sprijin acordat mamelor de către specialiști din sistemul de protecție a copilului, cât și de alte instituții, pentru ai fi asigurat copilului un mediu familial corespunzător pentru dezvoltarea acestuia.

Tatăl copiilor, spre deosebire de mame este absent în 52% dintre cazurile copiiilor aflați în sistemul de protecție, fie pentru că este decedat sau pentru ca nu se cunoaște. Doar pentru un număr mic dintre copii, tatăl pare că reușeste să ofere un trai decent.

Peste 8% din copiii aflați în sistemul de protecție nu au o familie la care s-ar putea întoarce iar 37% provin din familii cu mame singure.

Copilul poate fi separat de familiei și ca consecință a unor evenimente nefericite.

În urma unui studiu în care s-au intervievat 75 de părinți care și-au abandonat recent copiii la o instituție locală, motivele abandonări copiiilor erau lipsa adăpostului, lipsa hranei sau lipsa căldurii pe timp de iarnă. În plus, 41% din familiile intervievate aveau deja patru sau cinci copii și au mărturisit ca nu credeau că-și mai pot permite încă unul. Studiul a indetificat că 72% dintre mame erau din comunitatea romă și că au fost intrebate în maternitate dacă doresc să-și păstreze copilul.

În urma studiului, reiese că în România părinții refuză să-și accepte copii din cauza presiunii exercitate de personalul spitalului. Lucru acesta poate aparea frecvent dacă mama nu are acte de identitate ce poate impiedica înregistrarea oficială a nașterii copilului.

Multe persoane care aleg să dea copilul în îngrijirea statului, declară că principalul motiv pentru care au luat această decizie sunt condițiile improprii de locuit. Dar tot mai putine persoane menționează că situația economică precară sau numărul prea mare de copii ar fi cauza.

Nu contează la ce vârstă se produce, abandonul provocă traume profunde și copilul se va simți nedorit, respins și va fi mereu temător de “familie”.

Copilul nou-născut abandonat poate avea o vulnerabilitate crescută la mediu extern iar copilul abandonat la o vârstă mai mare, va înțelege abandonul ca pe o respingere și se va învinovăți.

Efectele abandonului pot apărea asupra copilului pe mai multe planuri de dezvoltare. Copilul abandonat poate dezvolta retard la nivel motor, fizic, intelectual sau emoțional. Uneori putem observa un comportament agresiv sau anti-social, impulsivitate, delicvență.

Copiii care sunt instituționalizați de la vârste fragede, pot avea întârzieri în dezvoltarea socială, fizică și prezintă un risc crescut de îmbolnăvire.

Ca efect negativ al abandonului se enumeră și frica, depresia, copii devin retrași și reci și consideră că sunt vinovați pentru abandonul lor.

Din păcate nicio instituție de ingrijire nu poate înlocui mediul familial, dragostea și grija părintească. Oricât de corespunzătoare ar fi condițiile instituțiilor pentru nevoile copiilor, ele nu pot înlătura efectele negative.

Există o serie de măsuri pentru a preveni abandonul. De exemplu:

-Asistența socială

-Servicii de planificare familială

-Centre de îngrijire zi

-Susținere financiară

-Unități mama/copil

-Asistenți sociali în maternități

-Programe ce se concentrează pe familiile cu risc crescut

-Ghid privitor la împiedicarea abandonului copilului în maternități;