Politica și puterea

1. Sistemul conceptual al puterii.

Puterea are mai multe unghiuri din care poate fi privită, iar cu fiecare interpretare a întregului și vastului concept, descoperim câte o altă nuanță demnă de a fi analizată. Pornind de la abordarea simplă a conceptului, putem aminti că „puterea reprezintă întotdeauna un element esențial al politicii”. Deși numeroși factori contribuie la desfășurarea politicii, puterea s-a dovedit a fi principalul factor „vinovat” de acțiunile care se iau atât pe planul intern, cât și pe planul extern al politicii.

Cea mai cunoscută și, totodată, cea mai concisă definiție dată conceptului de putere, este definiția care îi aparține politologului american Robert Dahl: „Puterea este o relație asimetrică între doi subiecți, unde puterea este capacitatea lui A (deținătorul puterii) de a-l determina pe B (subiectul puterii) să facă ceea ce B nu ar face dacă nu ar fi existat intervenția lui A.”

Specialistul în științe politice, Charles E. Merriam are o viziune psihologică și socială asupra puterii, menționând că „forța nu este esența puterii”, ci puterea se bazează pe relații umane și modele culturale.

Deloc de neglijat este și puterea asupra opiniei. Carr afirmă că „Puterea asupra opiniei este la fel de importantă pentru atingerea scopurilor politice precum sunt cea economică sau cea militară și a fost întotdeauna strâns asociată cu acestea.” „Biserica Catolică a fost prima instituție care a înțeles și a dezvoltat potențialul puterii asupra opiniei unei mase mari de oameni. Biserica Catolică din Evul Mediu era - și, în limitele puterii sale, este încă - o instituție construită pentru diseminarea unor opinii și înlăturarea celor divergente. Ea a creat prima cenzură și prima organizație de propagandă.”

Referitor la diferența dintre putere și autoritate Cicero afirma că puterea este a poporului, autoritatea este a Senatului.

Mânuirea puterii sau a influenței trebuie să fie însoțită de o teamă constantă de a abuza de ea, de îndoieli privind scopul urmărit și de scrupule privind metodele ce trebuie folosite. (B. de Juvenel)

Cine e puternic te constânge nu numai când, aparent, te invită, ci chiar când te roagă. (Macrobius)

Puterea și libertatea îi fac pe oameni buni. Slăbiciunea și robia n-au produs niciodată

decât oameni răi. (J.J.Rousseau)

2. Definiția puterii politice.

Societatea umană constituie un organism deosebit de complex și mobil. Modul prin care societatea se autoreglează și se asigură desfășurarea tuturor activităților îl constituie puterea. Conținutul și modalitațile de a o utiliza sunt determinate de mediul politic și cultural. Puterea poate cuprinde orice stabilește și menține controlul omului asupra omului. Deci puterea acoperă toate relațiile sociale care servesc acestui scop, de la violență fizică la cele mai subtile legături psihologice prin care o minte o controlează pe cealaltă.

Prin putere socială se înțelege capacitatea pe care o are sau o dobândește un om sau un grup de oameni de a-și impune voința altora în vederea efectuării unor activități privind dirijarea societății spre anumite scopuri.

Puterea politică constituie un subsistem al puterii sociale. Morgenthau analizează distribuția puterii în cadrul unui stat și remarcă incapacitatea indivizilor care formează poporul de a o folosi pe cont propriu: „Majoritatea oamenilor sunt incapabili să-și satisfacă apetitul pentru putere in interiorul comunității naționale. Aici doar un grup mic de indivizi deține puterea permanentă asupra unui mare număr de oameni. Populația este mai curând obiectul puterii decât deținătorul ei.”