Politica strategico-nucleară a SUA și URSS în timpul războiului rece și după terminarea acestuia

Introducere

Mai mult decât orice alta inovatie în tehnologia militara, aparitia armelor nucleare a determinat o reconsiderare radicala a rolului razboiului în politica mondiala si a conceptelor strategice pe care s-a bazat aceasta în trecut. Razboiul atinsese proportii covârsitoare si teribile, încât însasi posibilitatea sa parea de neînchipuit. Mai mult ca niciodata, strategiile nationale s-au concentrat mai mult pe ideea prevenirii conflictului decât pe câstigarea acestuia. Unii teoreticieni au mers într-atât de departe încât sa sugereze ca potentialul distructiv al noii arme a golit de continut utilitatea razboiului ca instrument de rezolvare a conflictelor inter¬nationale.

Existenta arsenalului nuclear a dus la modifi¬carea conceptiei asupra rolului armelor, tranzitând de la semnificatia originara de mijloace pentru atingerea unor scopuri militare la aceea de instrumente în negocierea diplomatica. Orice discutie despre problemele tehnologiei militare nu poate sa nu implice consecintele posibile în plan strategic. Orice evolutie în domeniul strategiei nucleare a avut la baza, ca o adevarata motivare materiala, acumulari si salturi în domeniul tehno¬logiei. Razboiul nu mai serveste scopului, de altfel, scopul primar al conflictului militar a fost din-totdeauna obtinerea victoriei, dar cresterea enorma a potentialului distructiv al armelor a golit de orice semnificatie conceptul de victorie în cazul unui conflict nuclear. De altfel, excesul de potential distructiv disponibil determina distantarea definitiva a razboiului de politica, sfârsind astfel prin intrarea în criza a postulatului clausewitzian conform caruia razboiul reprezinta o continuare a politicii prin alte mijloace". De altfel, dupa cum scria Bernard Brodie, în timp ce în trecut obiectivul suprem al strategiei noastre militare era câstigarea razboiului, din acest moment acesta va fi acela de a evita razboiul".

Strategia nucleara sovietica în timpul Razboiului Rece

Spre deosebire de cazul SUA, nu se poate vorbi de un proces efectiv de elaborare a unei doctrine strategice sovietice pe parcursul Razboiului Rece, gândirea militara a URSS fiind total diferita de cea americana, în toate aspectele sale. În perioada Razboiului Rece, politica URSS în domeniul nuclear a interesat în mod deosebit Occidentul, tulburându-i si înspaimântându-i în egala masura pe cei asupra carora erau îndreptate aceste arme. Din dorinta de a cunoaste cât mai mult din politica sovietica în domeniul armelor nucleare si despre planurile si intentiile pe care le ascundea aceasta s-au realizat multe lucrari, unele dintre ele cu valoare consi¬derabila, dar cu o sfera de documentare limitata. Desi abordau pe larg doctrina si strategia militara, faceau foarte putine remarci la adresa esentei problemei -politica armamentului nuclear.

Mecanismul intim al doctrinelor strategice nucleare a fost în permanenta conditionat de evolutiile cantitative si calitative pe planul cursei înarmarilor, si în special al înarmarilor nucleare. În examinarea literaturii militare sovietice, cititorul occidental observa imediat anumite caracteristici care nu se regasesc în gândirea americana, în primul rând fiind vorba de pretentia conceptelor militare sovietice de a fi fundamentate pe o baza stiintifica".

Astfel, doctrina militara , reprezinta un fenomen de clasa, izvorând, ca de altfel toate fenomenele sociale, din conditiile economice ale societatii. În volumul Strategia militara, publicat în 1960 de un grup de teoreticieni militari în frunte cu maresalul V. D. Sokolovski, se da urmatoarea explicatie naturii doctrinei militare: doctrina militara nu e gândita de un singur individ sau de un grup de indivizi; ea izvoraste din activitatile esentiale ale statului, ca întreg, si e rezultatul unui îndelungat proces istoric.

Strategia detine locul principal în arta militara, considera Sokolovski. Teoria strategiei studiaza folosirea în razboi a tuturor fortelor militare si a tuturor mijloacelor statului. Aceasta înseamna ca strategiei militare îi revine sarcina de a elabora principiile generale referitoare la folosirea diverselor categorii de forte armate si de a coordona eforturile lor în vederea atingerii obiec¬tivului militar-politic unic".

O alta caracteristica a gândirii militare sovie¬tice o reprezinta lipsa aproape totala a dezbaterii pe baza acestui subiect. Conceptele strategice sovietice sunt formulate în mod exclusiv de catre membrii oficiali ai clasei politico-militare.

Sokolovski abordeaza o doctrina bazata pe uzul masiv al armelor nucleare, un corespondent al teoriei represaliilor masive: Pentru a repurta victoria finala în acest razboi este absolut necesar sa fie zdrobite complet fortele armate ale inami¬cului". Strategia nucleara sovietica presupune un razboi de scurta durata, care sa asigure o victorie sigura, totusi nu exclude eventualitatea unui conflict prelungit: Este necesar ca victoria asupra agresorului sa fie repurtata, în primul rând, într-un timp cât mai scurt, într-un razboi de scurta durata. Se poate însa întâmpla ca razboiul sa se prelun¬geasca, din aceasta cauza trebuie sa fim gata si pentru un razboi de durata".

Opiniile maresalului sovietic au fost considerate expresia oficiala a doctrinei militare a Kremlinului. Faptul ca doctrina strategica a fost dezvaluita si chiar si publicata nu facea decât sa confirme finalitatea sa principala: sa întareasca potentialul disuasiv sovietic si sa acorde credibilitate eforturilor sustinute de URSS în domeniul armamentelor strategice, sub condu¬cerea lui Hrusciov. Cum însusi Sokolovski scrie: Armamentele nucleare sunt considerate de catre specialisti ca armele cele mai performante si eficace, disponibile pentru orice tip de operatie sau razboi. Introducerea acestor arme în dotarea fortelor armate sovietice a marit în mod notabil posibilitatile lor combative, conferind strategiei militare sovietice mijloace puternice pentru respingerea agresorului, pentru apararea cuce¬ririlor socialismului si pentru mentinerea pacii. Teoria lui Sokolovski asupra prioritatii atomice" poate fi rezumata printr-o serie de postulate fundamentale:

1. orice conflict ar degenera într-un razboi nuclear general, daca ar fi implicate cele doua superputeri;

2. un astfel de conflict ar izbucni cu siguranta în cazul unei agresiuni americane împotriva URSS;