Politici economice - gânduri pentru cei de azi și cei de mâine - Ludwig von Mises

“Politici economice.Gânduri pentru cei de azi si cei de mâine.” reprezinta forma pe care soţia distinsului economist, Ludwig von Mises, a reuşit să o dea discursurilor ţinute în faţa unui grup de studenţi, în Argentina. Cartea nu reprezintă un şir de lecţii teoretice despre ce anume înseamnă capitalism, socialism, intervenţionism, comunism, fascism, inflaţie, investiţii, politici economice şi pericolul dictaturii, ci un adevărat material valoros în care autorul foloseşte termeni relativi simpli, accesibili şi celor nefamiliarizaţi cu opera sa, exprimând-şi ideile pe înţelesul tuturor.

Cartea cuprinde şase capitole intitulate Capitalismul, Socialismul, Intervenţionismul, Inflaţia,Investiţiile străine, Politici şi idei, structurate astfel încât sa urmeze cursul spre ideile de baza pe care Ludwig von Mises le transmite cu privire la sistemul economic: solidaritatea monedei cu instituţiile proprietăţii private, socialismul-calea spre destabilizare şi dezintegrare socio-economica,intervenţionismul ca şi formă de nelimitare a activităţii statului la prezervarea ordinii economice, inflaţia-masură politică negativă, investiţiile străine ca şi prim pas spre o ridicare a nivelului de trai de pretutindeni.

În primul capitol, autorul aduce argumente cu privire la ceea ce înseamna libertate economică, competiţie, suveranitatea consumatorului, mobilitatea socială, elemente ale sferei capitaliste, ce nu s-ar putea manifesta fără existenţa proprietăţii private. Dacă într-o economie de piaţa s-ar produce abolirea proprietăţii private asupra factorilor de producţie nu ar mai fi posibilă formarea preţurilor şi calculul antreprenorial în termeni monetari, mai mult nu am mai putea vorbi de puterea de a alege ci de existenţa unui planificator central, care sa decidă în numele tuturor mersul lucrurilor din cadrul economiei. Una din principiile economiei libere de piaţă, la care autorul face referire, este conştientizarea suveranităţii consumatorului. Orice întreprindere, indiferent de mărimea ei, se află sub patronajul celor ce îi consumă bunurile sau îi utilizează serviciile. Puterea marilor firme este condiţionată de clienţii acestora şi nicidecum invers. Odată ce societăţile comerciale produc pentru a satisface dorinţele maselor, se pune problema dacă acestea se menţin sau nu la nivelul aşteptărilor clienţiilor săi. Efectul libertăţii de alegere a celor ce consumă a dat naştere la aşa-numita concurenţă între producători, competiţia ca şi formă de motivare a activităţii antreprenoriale de a presta servicii şi a oferii produse menite să pună la îndoială competitivitatea celorlalţi producători. „Dreptul de a servi clienţii mai bine şi/sau mai ieftin” constituie conform autorului, un principiu al capitalismului, ce a avut ca urmare creşterea populaţiei şi îmbunătăţirea nivelului de trai.

Autorul celei mai convingătoare apărări utilitariste a capitalismului, Ludwig von Mises subliniază faptul ca acest nivel de trai mai ridicat nu ar fi posibil fără adoptarea unor principii menite să garanteze înţelegerea şi instituţionalizarea până la capăt a ordinii economice şi de drept a proprietăţii private. Aceste principii nu sunt mai mult decât metode ale capitalismului formate din politici economice sănătoase, ce relevă o gândire profundă şi „ civilizată”.

În continuarea discursului său, prestigiosul economist ne vorbeşte despre erorile socialismului, care odată implementat a reuşit să taie de la rădăcini libertatea omului de a alege, de a avea propria sa proprietate. Sistemul socialist interzicea, de exemplu, aşa cum autorul afirmă, această libertate fundamentală de alegere a carierei proprii. În regimul socialist, exista o singură autoritate economică, şi aceea avea dreptul să controleze toate deciziile referitoare la producţie. Nu se putea vorbi decât de un singur plan elaborat de guvern, ce nu permitea planificarea făcută de oricine altcineva. Dacă vine vorba de a alege între capitalism şi socialism, fără îndoială capitalismul s-ar înscrie în efectuarea alegerii optime, deoarece acesta susţine acele calcule economice indispensabile procesului pieţei. Selecţia celor mai importante proiecte-pe baza informaţiilor tehnologiilor-realizabile într-un sistem de diviziune a muncii, calculată mental, nu poate fi efectuată în absenţa preţurilor furnizate de piaţă. Este de neconceput să ne gândim la abolirea pieţei- aşa cum socialiştii doreau să facă- într-un sistem ce necesită manifestarea preţurilor factorilor de producţie( materiile prime, maşinile, instrumentele, factorul uman de producţie) atât de necesare consumatorului şi producătorului în procesul alegerii şi/sau activităţii fiecăruia.

Într-un sistem socialist, afirmă autorul, nu consumatorii decid cine anume merită şi cât să deţină din resursele limitate, nu ei sunt adevăraţii patroni ai sistemului economic, ci acele comitete socialiste, acei dictatori care consideră că ei deţin supremaţia şi că populaţia trebuie să le dea ascultare. Toate aceste erori politico-economice, nu au făcut altceva decât să aducă structurile raţionale de producţie într-o stare de dezagregare, într-o formă joasnică de primitivism, într-un haos socialist.

Astăzi lucrurile stau altfel.Se afirmă ca trăim într-o economie de piaţă în care suntem titulari de drepturi asupra proprietăţii noastre, în care avem libertatea de a alege, în care poziţia socială este asigurată datorită unei „ mobilităţi ale elitelor”, în care procesele au loc în mod natural fără intervenţia nimanui. Cu toate acestea, autorul face referire în discursul său la economia de piaţă mixtă ce nu trebuie confundată cu problema intervenţionismului. Atunci când rolul statului depăşeşte atribuţiile ce presupun combaterea tâlhăriei şi a fraudei, şi se implică în diferite fenomene economice, cum ar fi formarea preţurilor, a salariilor, a dobânziilor sau a profiturilor, avem de a face cu problema intervenţionismului. Unul dintre metodele de aplicare a intervenţionismului reprezintă controlul preţurilor, la care recurge Guvernul, mai ales în vremuri de inflaţie. Dispunem de numeroase evenimente istorice care relevă eşecul acestor metode de dominaţie asupra procesului de formare a preţurilor. Guvernul consideră că prin intervenţia sa se pot satisface mai bine cerinţele consumatorilor, decretând un preţ maximal pentru un anumit bun, preţ ce este inferior preţului potenţial care s-ar stabili pe piaţă dintr-o „ liberă” confruntare a cererii cu oferta. Statul nu face altceva decât să dezavantajeze consumatorii, ajungând în situaţia de lipsă de bunuri, datorită incapacităţii producătorilor de a-şi acoperii costurile în condiţiile existenţei unui preţ controlat.