Principalele Idei Politice ale lui Platon și Aristotel

Platon si Aristotel, doi filosofi ai celui de-al IV-lea secol, au avut viziuni aflate la poli opusi, privind politica si filosofia în general. Acest fapt a fost foarte ingenios ilustrat de pictorul Raphael în opera sa “Scoala de la Atena”, unde Platon e portretizat privind catre formele superioare, iar Aristotel iar Aristotel se uita în jos, pentru ca este adept al stiintelor naturale.

Într-o discutie despre politica, punctual de plecare al fiecarui filosof devine un factor esential. Nu este o coincidenta faptul ca Platon sustine în “Republica” ca cei care trebuie sa fie conducatorii unei cetati sunt regii filosofi, cei care poseda cunostinte despre notiunea de bine. Interesul sau pentru metafizica este demonsztrat in “Republica” de nenumarate ori: de exemplu, alegoriile pesterii, soarelui, liniei si teoria formelor. Pentru ca este atat de implicat în metafizica, ideile lui politice sunt mai mult teoretice. Aristotel, spre deosebire de Platon, considera ca politica este arta guvernarii si de a fi guvernat. În “Politica” el încerca sa evidentieze o forma de guvernare care ar fi ideala pentru un stat din timpul sau. Echilibrul este un element fundamental, atunci când îl avem în considerare pe Aristotel pentru ca el crede ca acesta este un element necesar pentru a crea un guvern stabil. Viziunea lui mai putin metafizica asupra politicii îl face pe Aristotel putin mai apropiat de lumea moderna, desi el este departe de a fi modern. Conceptia lui Platon despre ceea c ear trebui sa fie politica si guvernarea este un rezultat direct al credintei sale în teoria formelor. Teoria formelor practice afirma ca exista o forma superioara pentru orice lucru din lumea noastra. Fiecare lucru material este o reprezentare a lucrului real reprezenat de forma. Potrivit lui Platon, majoritatea oamenilor nu pot vedea formele, ei vad doar reprezentarile sau umbrele acestora, ca în alegoria pesterii. Doar cei care iubesc cunoasterea si contempleaza asupra realitatii lucrurilor vor reusi sa vada formele. Filosofii, care prin definitie sunt iubitori de întelepciune, sunt singurele fiinte care pot ajunge la cunoasterea adevarata. În “Republica” Paton afirma ca filosofii ar trebui sa fie conducatorii cetatii, din moment ce ei sunt singurii care detin cunottinte asupra formei binelui.

Pentru a compara teoriile politice a doi mari filosofi, trebuie mai întâi examinata fiecare teorie în parte. Palton este considerat de multi experti drept primul scriitor de filosofie politica, iar Aristotel este recunoscut ca fiind primul om de stiinta politica. Amandoi au fost mari gânditori. Fiecare a avut idei despre cum pot fi îmbunatatite societatile din vremea lor. Este necesar sa privim fiacre teoria a lor în parte, pentru a descoperi diferentele dintre ele.

Principala preocupare a lui Platon este societatea perfecta. El creeaza un proiect pentru o societate utopica, în “Republica”, în afara dispretului sau fata de tensiunea vietii politice . Acest proiect este o schita a unei societati în care el credea ca toate problemele care erau prezente în societatea sa din lumea reala ar fi usurate. Platon a tins sa vindece atît chinurile societatii umane, cât si pe cele ale personalitatii umane . Esentialul a ceea ce Platon dorea sa obtina este societatea perfecta.

Arstotel, spre deosebire de Platon, nu este preocupat de perfectiunea societatii. El doreste doar sa îmbunatateasca societatea deja existenta. În loc sa faca schita a unei societati perfecte, ca Platon, Aristotel sugereaza în “Politica” faptul ca societatea în sine ar trebui sa tinda catre cel mai bun sistem politic ce poate fi atins.Platom s-a bazat pe metoda deductiei, în timp ce metoda folosita de Aristotel este inductia . Utopia este o solutie abstracta, o solutie care nu pleaca de la o problema concreta. Nu extsta asemenea dovezi potrivi carora toate societatile din vremea respectiva aveau novie de o asemenea reforma drastica, asa cum sugereaza Platon. Aristotel, în schimb, observa ca tot ce era mai bun posibil fusese deja atins. Tot ceea ce se putea face era sa se încerce o îmbunatatire a ceea ce deja exista.