Principiile doctrinei conservatoare - reflecții asupra revoluției din Franța

Lumea pe care o știm, cea în care trăim, are o istorie și o poveste de spus dacă noi vrem să o ascultăm. Omenirea, indivizii, credințele și atitudinile tuturor au fost modelate în timp de conflictele ideologice timpurii. Pentru a trăi în pace și a putea acționa eficient trebuie să fim informați despre ideologiile politice, despre doctrinele ce au avut o influență atât de profundă asupra atitudinilor și acțiunilor politice ale noastre dar și ale altora.

Termenul de ideologie se referea inițial la studiul științific al ideilor. La scurt timp acest cuvânt a început să fie considerat ceva fals și periculos. Karl Marx a folosit acest termen cu sensul de ascundere și mascare. El și-a folosit însă propria ideologie ca pe o armă în lupta de clasă. Marx a catalogat toate modalitățile de gândire despre relațiile sociale de la un capăt al istoriei la altul, ca fiind ideologii. Astfel, ideologia se definește ca un set coerent de idei care explică și ajută oamenii să-și înteleagă rolul în societate și oferă un program pentru acțiune socială și politică.

Conservatorismul este o ideologie care susține menținerea sistemului politic și al raporturilor sociale existente. Din punct de vedere terminologic provine de la latinescul conservare care înseamnă a păstra, a păzi. Conservatorii împărtășesc aceeași dorință de a conserva obiceiurile și tradițiile societății din care fac parte sau stilul de viață tradițional. Însa, din pricina diferenței de obiceiuri și tradiții de la o societate la alta, apar divergențe de opinii și păreri diferite in privința elementelor sau fragmentelor societății ce ar trebui sau nu conservate. Așadar, poate toți conservatorii doresc să conserve ceva, dar nu toți doresc să conserve același lucru și astfel conservatorismul, deși ușor de definit în sensul de conservare, este greu de definit într-un mod complet și complex din pricina diferențelor dintre societăți.

Această dificultate de definire este evidentă din două perpective. În primul rând, conservatoare este o persoană care se opune schimbării. Nu este o greșeală să folosim termenul in acest fel, exceptând însă faptul că două persoane care se opun fiecare poziției celuilalt vor fi amândouă descrise ca fiind conservatoare. Spre exemplu, pe măsura ce Rusia și celelalte republici ale fostei Uniuni Sovietice evoluează spre economii libere pe piața, comuniștii extremiști care se opun schimbării, sunt numiți câteodată conservatori. Cu toate acestea acești comuniști ,,conservatori” sunt dușmani vechi și aprigi ai acelora care sunt cunoscuți sub numele de conservatori în partea vorbitoare de engleză a lumii. Este adevărat ca anticomunismul a reprezentat o trăsătura definitorie a conservatorismului occidental, cel puțin după Revoluția din 1917, iar cei mai mulți conservatori de tip american susține economia de piața liberă. Tostuși, dacă un conservator este pur și simplu orice persoană care vrea să păstreze o trăsătură importantă a societății sale, atunci atât comunistul din vechea gardă a Rusiei, cât și anti-comunistul înverșunat din Statele Unite sunt conservatori, dacă nu aliați, iar acest lucru este de-a dreptul absurd.

Dacă este într-adevăr o poziție politică distinctă, așa cum o vedem noi, trebuie să presupună mai mult decât simpla dorință de a se opune schimbării. Trebuie să existe anumite principii sau idealuri pe care conservatorii le împărtășesc, o unanimitate a ceea ce trebuie păstrat. Însă aici se face prezentă a doua dificultate în definirea termenului de ,,conservator”. Această dificultate este evidențiată de diferența dintre primii conservatori și cei mai proeminenți conservatori autoproclamați ai ultimilor ani.

Primii conservatori au fost conservatorii clasici, cei care încercau să păstreze sau să restaureze o societate aristocrată atacată de liberalism în general și de Revoluția Franceză, în particular. Aceștia apărau ierarhia socială tradițională, susțineau ideea unui guvernământ suficient de puternic pentru a dirija pasiunile oamenilor și erau de cele mai multe ori sceptici în privința încercărilor de promovare a libertății individuale și egalității șanselor într-o societate competitivă. La sfârșitul secolului al-XX-lea cei mai cunoscuți conservatori , fostul prim-ministru englez Margaret Thatcher ȘI FOSTUL PREȘEDINTE AMERICAN Ronald Reagan, sunt conservatori individualiști, care susțin reducerea mărimii și scopurilor guvernului pentru a lăsa indivizii să concureze liber pentru profituri. Dat fiind acest entuziasm pentru capital de tip laissez-faire , curentul acesta conservator fiind extrem de asemănător cu liberalismul clasic și neoclasic. Mulți dintre consrvatorii autoproclamați, susțin astăzi idei cărora primii conservatori li se opuneau.