Problematica Morală a Eutanasierii

INTRODUCERE

Această lucrare se concentrează asupra problematicii de ordin etic şi moral a eutanasiei. Dat fiind faptul că există mai multe tipuri de eutanasie, cea activă (medicul îşi ucide pacientul cu acordul acestuia) şi cea pasivă (medicul acceptă ca bolnavul să moară retrăgând sau oprind tratamentul care întreţine viaţa bolnavului), se ridică numeroase probleme privind moralitatea, sau mai exact diferenţa între gradele de moralitate ale celor două tipuri de eutanasiere. Teza principală a lucrării porneşte de la această posibilă diferenţiere: există sau nu o diferenţă de ordin moral semnificativă între cele două tipuri de eutanasiere? Iar dacă această diferenţă există, la ce este ea raportată astfel în cât să fie demonstrabilă. Cu toate că pot fi identificate diferite grade de acceptabilitate din partea indivizilor privind ambele cazuri de eutanasie, acestea nu pot fi catalogate ca fiind simpla distincţie între „a ucide” şi „a lăsa să moară”, deoarece prin intermediul acestei logici nu se va ajunge la nici o concluzie pertinentă, premisa fiind una eronată.

TEORII MORALE

Termenul de eutanasie este definit în următorul fel: „ etimologic- moarte bună, în bioetică, act ce cauzează sau favorizează o moarte lipsită de durere, în cazul în care organismul suferă în mod acut sau se află într-o condiţie nedemnă de trai. Eutanasia are ca scop unic eliberarea de această condiţie, atunci când există probe convingătoare că moartea reprezintă pentru subiectul în chestiune un bine major sau un rău minor şi că nici o altă intervenţie nu mai poate ameliora ceva.”

Această definiţie se referă la durere şi suferinţa acută ca fiind condiţii nedemne de trai, astfel putând justifica eutanasia. Diferiţi autori s-au folosit de aceşti termeni pentru pentru a releva scopul ultim al existenţei umane, fericirea. Unul dintre aceşti autori este Aristotel care în lucrarea sa Etica nicomahică identifică fericirea ca scopul suprem al fiinţei umane pe care acesata şi-l doreşte în sine. Omul aristotelian este înzestrat cu raţiune în virtutea căreia îşi propune să atingă binele, idealul vieţii omeneşti fiind fericirea, acesata aflându-se la capătul acţiunii. Astfel acţiunea are ca scop fericirea, dar, pentru a ajunge la fericire, acţiunea foloseşte virtutea ca mijloc. Fericirea este despărţită şi de virtute şi de plăcere. Raportul dintre virtute şi plăcere este următorul , atunci când acţiunea este conformă cu virtutea se naşte sentimentul de plăcere. Fericirea constă în sentimentul de plăcere ce urmează din fapta bună.

Cum ar cataloga, conform teoriei sale morale, Aristotel, eutanasia? Având în vedere faptul că pentru Aristotel orice valoare etică este justificabilă dacă se raportează la fericire, eutanasia în cazul în care ar reprezenta acest scop ultim, cel mai mare bine, fericirea, ar fi acceptată. Însă Aristotel mai face o distincţie între tipurile de fericiri, afirmând faptul că fericirea nu poate consta decât într-o viaţă raţională. Astfel o alegere raţională în cazul unei boli incurabile ar fi speranţa în descoperirea unui nou tratament, sau în cel mai rău caz eutanasia pasivă. Aristotel ar condamna orice act de eutanasiere activă ca fiind împotriva moralei şi virtuţii omului, raţionalitatea.

John Stuart Mill în lucrarea sa Utilitarismul identifică ca scop ultim al vieţii, plăcerea completată de absenţa durerii. O acţiune este morală în măsura în care conduce la atingerea fericirii. Acţiunea nu are valoare în sine, însă dacă în urma unei acţiunii am dobândit plăcerea şi am înlăturat durerea, acţiunea este utilă fiind în consecinţă deasemenea şi morală. Fundamentul moralei este utilitatea, iar fericirea constă în plăcere sau în absenţa suferinţei, iar nefericirea în durere sau absenţa plăcerii. Astfel moralitatea unui act, la Mill, este oferită de gradul de folos, este suma de fericire pe care o produce în lume. Eutanasia activă este justificabilă din perspectiva teoriei morale utilitariste, deoarece ea poate curma suferinţa şi durerea. Pe de altă parte eutanasia pasivă ar fi mult mai condamnabilă din punct de vedere moral deoarece, prelungeşte procesul de suferinţă al individului, act total opus fundamentului moralei utilitariste.

Pentru a putea distinge între acţiunile cu încărcătură morală şi cele lipsite, Kant în lucrarea sa Critica raţiunii practice. Întemeierea metafizicii moravurilor distinge între acţiuni făcute conform datoriei şi din datorie.