Procesul Ceaușeștilor

Totul se întâmplă cu un motiv. Iar moartea Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu a fost cauzată de trezirea poporului român dintr-o lungă perioadă de “hibernare”. În decembrie 1989, poporul român a demonstrat lumii că nu este “un popor vegetal”, că nu precupeţeşte nici un efort, nici un sacrificiu pentru a-şi croi “o nouă soartă”.

Declanşată la Timişoara, lupta poporului român împotriva regimului dictatorial a cunoscut punctul culminant la Bucureşti, în zilele de 21-22 decembrie 1989.

În urma evenimentelor de la Timişoara, când din ordinul lui Nicolae Ceauşescu s-a tras în manifestanţi - aşa cum reiese din Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 17 decembrie 1989 şi din decretul prezidenţial dat de acesta - cheamă în data de 21 decembrie lumea în Piaţa Palatului ca să-l aclame. Însă de data aceasta se aud voci din mulţime, care nu erau cele obişnuite, de aclamare a conducătorului. Mulţi participanţi la miting nu vor să plece acasă, simt că “acum e momentul”. Manifestanţii sunt dispersaţi în urma represiunii din noaptea de 21/22 decembrie. Totuşi în următoarea zi (22 decembrie) mulţimea ocupă iarăşi centrul Capitalei. Armata nu mai ripostează iar generalul Vasile Milea, ministrul apărării naţionale se sinucide pentru a nu fi nevoit să urmeze ordinul lui Ceauşescu de a trage în oameni.

Generalul Victor-Atanasie Stănculescu, adjunct al ministrului apărării naţionale îi ia locul în urma numirii verbale de către Nicolae Ceauşescu. Pentru a încerca şi el eschivarea îşi pune piciorul drept în ghips , declarându-se indisponibil. Stratagema n-a avut succes, Nicolae Ceauşescu ordonându-i să vină la Comitetul Central în starea în care se află. La ora 11, generalul Stănculescu a dat ordin ca armata să se retragă în cazărmi. De la ora 1130, într-un adevărat iureş, manifestanţii inundă Piaţa Palatului. Când iese Ceauşescu în balconul Comitetului Central mulţimea vociferează şi huiduie. Începe să forţeze uşile de la intrarea A; câţiva tineri sparg geamurile de la parter şi intră în clădire, după care deschid uşa. Lumea năvăleşte înăuntru. Deşi în clădirea Comitetului Central sunt mulţi miliţieni şi securişti în civil, deşi există armament din belşug nu se trage în manifestanţi. Colonelul Nae Octavian, şeful trupelor de securitate din sediu, a dat ordin să nu se facă uz de arme. Chiar şi cei mai înflăcăraţi apărători ai lui Nicolae Ceauşescu se desolidarizează de acesta şi pactizează cu mulţimea.

Ceauşescu avea mai multe variante: să se baricadeze în subsolul clădirii Comitetului Central unde era amenajat un adăpost, să plece pe tunelul care făcea legătura cu locuinţa sa din strada Primăverii sau să zboare cu elicopterul. A ales ultima variantă la propunerea generalului Stănculescu, susţinută de generalul Marin Neagoe. În urma ordinului dat de generalul Neagoe Marin, şeful Direcţiei a V-a de securitate, dublat de generalul Victor Stănculescu vin două elicoptere. Dar nu pot ateriza ambele din cauza spaţiului îngust şi aterizează doar unul din ele, numărul SA 355 F, pe terasa C a Comitetului Central. Celălalt rămâne în aer, aruncând manifeste . Nicolae Ceauşescu urcă într-unul dintre lifturile ce duc spre acoperiş. Este însoţit de Elena Ceauşescu, Manea Mănescu, Emil Bobu şi doi securişti din garda personală. Generalul Stănculescu urcă pe scări până la etajul 6, în urma blocării liftului la ultimul etaj. Uşa liftului este spartă cu rafale de pistol mitralieră şi lovituri cu patul armei. Au lipsit doar 3-4 minute ca soţii Ceauşescu să fie prinşi chiar pe clădirea Comitetului Central. Suficiente însă, ca ei să urce în elicopter, împreună cu Manea Mănescu şi Emil Bobu. Elicopterul a decolat cu greu, riscant, în direcţia bulevardului Magheru, pentru a nu fi observat de manifestanţii din Piaţa Palatului. Deoarece nu a mai avut loc în elicopter, generalul Stănculescu pleacă la sediul Ministerului Apărării Naţionale unde rămâne până pe 25 decembrie 1989.