Procesul de colectivizare în România între 1949-1962

Trecerea de la agricultura de tip capitalist la cea de tip socialist nu a urmat o dezvoltare ascendenta, lineara. Au existat accelerari si slabiri de ritm, evolutia fiind una extreme de sinuoasa. Se pot distinge trei faze principale in procesul de transformare socialista a agriculturii: 1949-1953, implantarea prin violenta sau persuasiune a structurilor colectiviste; 1953-1956, usoara destindere in politica de colectivizare; 1957-1962, accelerarea colectivizarii, folosindu-se mijloace violente. Procesul de colectivizare a fost unul de lunga durata – 13 ani.

Inainte insa de a descrie procesul propiu-zis de transformare socialista a agriculturii, trebuie sa identificam cauzele care au dus la colectivizare. Astfel, problema agrara din Romania – nesolutionata prin reforma din 1921 – a fost readusa in prim plan o data cu schimbarea politica de la 23 august 1944. comunistii au sustinut rezolvarea problemei agrare prin expropriere si prin improprietarire. La 24 septembrie 1944, proiectul de platforma al partidului Comunist din Romania pentru crearea Frontului National Democrat a detaliat programul comunistilor privind problema agrara. In acest sens, se promitea infaptuirea unei largi reforme agrare prin exproprierea proprietatilor agrare de la 50 de hectare si improprietarirea taranilor fara pamant sau cu pamant putin. Comunistii au insistat cu fiecare ocazie asupra acestei probleme, presiunile exercitate de ei determinandu-l pe seful Guvernului, generalul Radescu, sa anunte ca reforma agarara va fi infaptuita. Astfel, dupa putin timp, Frontul Plugarilor a trimis organizatiilor din teritoriu Instructiunile pentru aplicarea propriu-zisa a reformei, concepute pe baza programului de guvernare al Frontului National Democrat. Dupa difuzarea acestor Instructiuni, are loc un proces masiv de ocupare a mosiilor de catre tarani, care a afectat atat proprietatile private, cat sip e cele care nu trebuiau impartite.

Lucrurile nu s-au schimbat nici o data cu venirea unui nou guvern, la 6 martie 1945. Chiar daca a intrat in vigoare decretul de reforma agrara, la 23 martie 1945, problema inlaturarii exceselor si a ilegalitatilor a fost greu de solutionat. Loturile care au fost distribuite taranilor au fost de mici dimensiuni, amplificand, in acest mod, numarul gospodariilor de mici dimensiuni, neeconomice. Aceasta situatie a durat pana in anul 1949. Totusi, timp de doi ani, guvernul communist s-a abtinut sa extinda cadrul legii agrare. La inceput, atacurile comunistilor au fost indreptate impotriva institutiilor care reprezentau interesele marilor proprietari. Astfel, a fost desfiintata Uniunea Centrala a Sindicatelor Agricole, bunurile ei fiind preluate de stat. la sfarsitul anului 1947, dupa ce monarhia a fost abolita, proprietatile familiei regale au fost etatizate; pe 3 august 1948 au fost confiscate pamanturile scolilor confesionale; pe 2 decembrie 1948, au fost confiscate averile Bisericii Greco-Catolice.

Dupa toate aceste actiuni, la 3-5 martie 1949, in cadrul Plenarei Comitetului Central al PMR a fost dat semnalul oficial al transformarii socialiste a agriculturii. Procesul trebuia sa evolueze in mod gradat, pe doua directii: organizarea de structuri colectiviste, de tip G.A.C., S.M.T., G.A.S: intensificarea luptei de clasa la sate.

In prima etapa a procesului de colectivizare, sunt caracteristice doua mari actiuni intreprinse de conducerea comunista, si anume impunerea sistemului cotelor obligatorii, respective infiintarea si functionarea Gospodariilor Agricole Colective (G.A.C.). Cotele obligatorii, sistem de inspiratie sovietica, aveau ca scop atingerea a trei obiective fundamentale: politic – se lovea in chiabur, dusmanul de clasa de la sate; economic – satul obtinea in mod gratuit o mare cantitate de produse agricole; social – se asigura aprovizionarea muncitorilor si a populatiei de la orase cu alimente la preturi mici.

Pana in anul 1948, interventia statului se aplica in domeniul circulatiei, desfacerii si consumului unor produse. Din 1948, se va adauga o noua dimensiune, si anume planificarea productiei. Taranii nu mai puteau decide ce sa cultive sau pe ce suprafete. Aceste lucruri erau impuse de un plan general, stability de Comisia de Stat a Planificarii. Aceasta Comisie, infiintata la 2 iulie 1948, avea ca sarcina prinicipala elaborarea planului general al economiei nationale, sub forma de planuri anuale – pentru 1949 si 1950 -, si planuri cincinale, incepand cu 1951.

Ministerul Agriculturii a primit sarcina sa elaboreze statutul model al gospodariiloe collective, iar in carul sau a fost creat un nou department – Directia Gospodariilor Colective. La Plenara din ianuarie 1950, s-a hotarat crearea unor sectii in cadrul Comitetului Central, si anume Sectia Agrara si Sectia Organelor Conducatoare de partid. La nivel local, un rol important il aveau comisiile agricole infiintate pe langa Sfaturile Populare si organizatiilr de partid satesti, care aveau ca sarcina convingerea taranilor de a intra in cadrul gospodariilor colective.