Psihologie politică - Laurențiu P. Maricuțoiu

Psihologia politică este un domeniu interdisciplinar aflat la confluențadintre psihologie și știința politică, având drept obiect de studiuidentificarea șiexplicarea mecanismelor psihologice ale comportamentului politic. Dacă sintagma „psihologie politică” (political psychology) pune accentulpe psihologie, sugerând că acesteia îi revine rolul central în cadrul obiectului destudiu al disciplinei, există și autori care utilizează sintagma „psihologiapoliticului” (psychology of politics), pentru a evidenția mai bine naturainterdisciplinară a acestui domeniu de studiu.

Adepții abordării tradiționale au considerat, o lungă perioadă, că înpolitică indivizii acționează rațional, pentru satisfacerea propriilor interese iarcomportamentul politic este predictibil. Psihologia a oferit însă cercetătorilor instrumentele necesare pentru ocunoaștere mai aprofundată a ființelor umane ca actori politici, evidențiindfaptul că indivizii sunt motivați să acționeze în concordanță cu trăsăturile depersonalitate, valori și credințe. În realitate, oamenii procesează incompletinformațiile pe care le obțin în procesul de cunoaștere a lumii în care trăiesc.Uneori, indivizii acționează contrar propriilor lor interese și valori, ignorândconsecințele posibile ale comportamentelor lor. Astfel de comportamente suntmult mai frecvente decât ar părea la prima vedere.

O opinie larg răspândită, de exemplu, leagă votul indivizilor desatisfacerea propriilor interese. Se presupune astfel că oamenii cu venituriridicate vor vota pentru partidele cu orientare de dreapta, iar cei cu venituriscăzute vor vota cu partidele de stânga. În realitate, atât în rândul alegătorilorcare și-au exprimat opțiunea pentru partidele de dreapta, cât și în cadrul celorcare au votat cu partidele de stânga se numără persoane cu venituri și pozițiisociale din cele mai diverse.

Ce aduce nou în acest ansamblu de abordări cartea tânărului universitar Laurențiu Maricutoiu? Credem că prima să calitate este caracterul operațional al informației angajate, prin puternică notă aplicativă a textului. Avem în față un volum care intenționează să îl familiarizeze pe cititorul avizat cu o serie de tehnici și procedee statistice prin care își poate testa ipotezele. Valorificind baze de date cel mai adesea direct accesibile (cum ar fi Barometrele de opinie publică), autorul invită cercetătorul român să meargă dincolo de retorică "experților" conjuncturali, și să construiască, prin intermediul unor analize secundare, inferențe legitime, bazate pe informații culese din anchetele de teren." Scrisă cu discernământ și spirit critic, cartea lui Laurențiu Maricutoiu contribuie, cu uneltele psihosociologiei, la conturarea unui diagnostic lucid și realist asupra "stării de fapt". Totodată, și prin acest volum, devenim martorii unui fenomen mai larg, de afirmare a unei noi generații intelectuale, care nu mai este direct împovărată de memoria comunismului, și care pare să dobindeasca detașarea necesară în a explora trecutul fără emoția febrilă a celui covirsit de o istorie personală și colectivă contorsionată și împovărătoare, ci cu raționalitatea rece a analistului social profesionist.

Psihologia politică este, după unii autori, "o tendința modernă" a psihologiei cu un mare potențial de a deveni o ramură de sine stătătoare a acestei științe. Volumul de față propune cititorului o scurtă trecere în revista a principalelor probleme cu care se confruntă România actuală, analizate dintr-o perspectiva psiho-socială. Totodată reprezintă un punct de plecare în analiză ulterioară a dinamicilor sociale românești și poate oferi o imagine asupra modului în care probleme actuale ale societății românești pot fi analizate dintr-un punct de vedere al psihologiei. Autorul invită cercetătorul român să meargă dincolo de retorică "experților" conjuncturali și să construiască, prin intermediul unor analize secundare, inferențe legitime, bazate pe informații culese din anchetele de teren.

Unul dintre capitole tratează aspecte ce privesc schimbarea politică în România anilor 1990, România a fost una dintre țările puternic afectate de criza economică. Expunerea mare pe care a avut-o la speculațiile imobiliare, precum și dependența de capitalul băncilor străine au condus la o cădere economică abruptă. La acestea s-a adăugat și contracția piețelor - scăderea consumului intern și reducerea drastică a exporturilor. Ca și cum contextul internațional profund defavorabil nu ar fi fost suficient, măsurile luate începând cu anul 2009 au dat dovadă de lipsă de inspirație. Debutul crizei a găsit România în stadiul de negare, instituțiile abilitate au lansat teza potrivit căreia criza nu ne va afecta, iar atunci când a devenit evident că acest lucru nu se va întâmpla nu exista o viziune unitară, un plan de acțiuni pregătit pentru combaterea crizei. Ca rezultat, au fost adoptate haotic reglementări care nu au reușit să impulsioneze piața muncii și nici să asigure o incluziune socială adecvată. Orientarea a fost mai degrabă una axată pe obținerea cu orice preț a unui echilibru macroeconomic fragil.