Extras din referat
Puterea politică reprezintă o componentă esențială a sistemului politic de care depinde în mare măsură funcționarea întregului angrenaj social. Tocmai de aceea, elucidarea raporturilor de putere și a mecanismelor sale capătă o importanță deosebită.
În literatura științifică ea are de asemenea mai multe abordări. De exemplu, sociologii pun accentul pe sfera socială, politologii se referă la puterea politică, pe cînd psihologii menționează puterea de voință a omului.
În literatura de specialitate se întîlnesc mai multe definiții ale puterii. Fiecare din ele pun accentul, într -un fel sau altul, pe diferite forme de manifestare a puterii, acestea fiind determinate de modul de abordare și analiză a fenomenului în cauză.
M.Weber dă următoarea definiție puterii: ,,puterea este șansa de a face să triumfe în sînul unei relații sociale propria voință, chiar în ciuda rezistențelor”. Această definiție antrenează trei consecințe:
a) realizarea puterii necesită prezența a cel puțin două persoane;
b) puterea nu este de esență abstractă, ea este o practică socială; c) exercitarea puterii este o sursă de comportament.
Societatea umană constitue un organism deosebit de complex și mobil. Modul prin care societatea se autoreglează și se asigură desfășurarea tuturor activităților îl constituie puterea.
Prin putere socială se înțelege capacitatea pe care o are sau o dobîndește un om sau un grup de oameni de a-și impune voința altora în vederea efectuării unor activități cu o anumită finalitate, privind dirijarea societății spre anumite scopuri.
Puterea politică este o putere exercitată într-o societate de persoane sau grupuri de persoane. Exercitarea puterii politice se face în mod normal prin mijloace politice. În consecință, mijloacele politice sunt mijloace prin care indivizi sau grupuri vor, sau reușesc să domine pe ceilalți din societate, își definesc și caută să-și realizeze obiectivele prestabilite, scopurile și interesele particulare, chiar dacă se confruntă cu opoziție sau rezistență.
Puterea politică constituie un subsistem al puterii sociale cu rol determinant în reglarea șifuncționarea vieții sociale, ea reprezentînd capacitatea unor grupuri de oameni de a-și impune voința în organizarea și conducerea de ansamblu a societății.
- Structura puterii politice
Puterea politică îsi are specificul său deosebindu-se de alte forme ale puterii prin câteva trăsături distinctive, precum:
1. se manifestă la nivelul cel mai general al societății, asigurînd organizarea și conducerea ei la nivel global, dar avînd un caracter teritorial, spațiu delimitat;
2. prin forța de care dispune, ea deține capacitatea de a coordona celelalte forme ale puterii, pe care le slujește în scopul asigurării concentrării acestora spre o conducere unitară cu caracter suveran;
3. se exercită, de regulă, pe baza unei legislații asigurate de Constituție și alte legi.
Așadar, puterea politică asigură organizarea societății în ansamblul său, constituie elementul integrator, veriga principală de legătură a tuturor structurilor sociale.
Forța și capacitatea puterii de a-și îndeplini rolul său pe deplin depinde de structura și funcționarea ei.
Sistemul puterii politice este alcătuit din următoarele componente:
I. pe plan intern:
- Puterea suverană a statului. Puterea statului este puterea de a exprima și realiza voința guvernaților, ca voință general-obligatorie (într-un stat democratic, guvernanții sunt reprezentanții poporului - ai guvernaților - de care au fost mandatați, prin lege, iar programele lor, expuse în campaniile electorale, vizează interesele generale pe care trebuie să le satisfacă și mijloacele necesar a fi folosite în scopul exprimării voinței guvernaților). Ea se manifestă sub forma unui aparat, mecanism sau autorități investite cu „puteri” exprimate în competențe organizate într-o ierarhie specială și este suverană (trăsătură ce îi evidențiază supremația și independența în realizarea voinței guvernaților, ca voință de stat).
- Partidele și alte organizații politice. Obiectivul partidelor este cucerirea, deținerea și exercitarea puterii politice. Împreună cu statul, partidele politice sunt principalele expresii instituționalizate ale puterii politice. Prin natura relațiilor de putere, prin locul ocupat în sistemul puterii și prin modul de consacrare a sistemului partidist, partidele prezintă anumite elemente instituționale specifice. Coalițiile lor, alianțele, diversele convenții se înscriu în categoria instituțiilor politice de tip partidist.
- Mass-media puterii. Mijloacele și modalitățile tehnice, moderne, de informare și influențare în masă (presă, radio, televiziune, cinematograf, discuri, benzi magnetice audio și video, faxuri, sistemele videotext, teletext, internet etc.) dispun, în prezent, de capacitatea de influențare a opiniei publice și au, în consecință, un rol important în adoptarea unor atitudini și impunerea unor poziții în conducerea societății. Această situație a determinat o anumită estompare a formelor tradiționale de comunicare politică.
II. pe plan internațional:
- Puterea internațională. Puterea internațională este o variantă a conceptului de putere politică, adaptată sferei relațiilor internaționale. Conceptul de putere internațională și diferitele modele de sistem internațional au apărut din necesitatea depășirii situației de vacuum de putere în reglementarea relațiilor internaționale, în condițiile inexistenței unei autorități centrale pe plan mondial. În acest context, exercitarea puterii de către unul sau mai multe state, inclusiv de către alianțe cu caracter politico-militar, tinde, în esență, să îndeplinească un rol analog celui al statului în viața internă a societății.
- Trăsăturile puterii politice
Știința politică propune abordări variate ale problematicii trăsăturilor (caracteristicilor) care individualizează puterea politică față de alte forme ale puterii sociale. În cele ce urmează, ne vom opri, pe scurt, asupra câtorva dintre acestea.
Globalitatea. Puterea politică se manifestă la nivelul cel mai general al societății, ca o activitate specializată de organizare și conducere integrată la nivel global a acesteia. Astfel, dacă autoritatea unui cap de familie sau a unui conducător de întreprindere se exercită doar asupra membrilor acestora, puterea politică se extinde la nivelul întregii societăți.
Suveranitatea. Teoria politică susține, pe bună dreptate, că suveranitatea este criteriul care dă identitate puterii politice în ansamblul celorlalte puteri sociale.
Legitimitatea. Legitimitatea conferă puterii îndreptățirea, acceptul (consimțământul) cvasi-general de a-și asigura, prin lege, prerogative suverane. Caracterul mixt al puterii, rezultat din îmbinarea diverselor forme de exercițiu politic al conducerii și controlului social, inclusiv de exercitare a monopolului coerciției (constrângerii), determină necesitatea sporirii sau confirmării permanente a rezervelor de popularitate ale puterii.
Bibliografie
Carpinschi, Anton; Bocancea, Cristian, „Știința politicului, Tratat, vol. I”, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 1998.
Chazel, François, Puterea, în Raymond Boudon (coord.), „Tratat de sociologie”, Editura Humanitas, București, 1997.
Dowding, Keith, „Puterea”, Editura Du Style, București, 1998.
Lepădatu, Dumitru, „Procese și fenomene politice - prima parte”, Editura Actami, București, 2000.
Măgureanu, Virgil, „Puterea politică”, Editura Politică, București, 1979.
Mitran, Ion, „Politologia în fața secolului XXI”, Editura Fundației „România de mâine”, București, 1997, p. 109.
Teodorescu, Gheorghe, „Putere, autoritate și comunicare politică”, Editura Nemira, București, 2000.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Puterea politica.docx