Raporturile de putere în relațiile internaționale din 1989 până în prezent

Studiul cercetărilor contemporane de geopolitică arată că în prezent se operează cu: puterea şi modul cum aceasta este folosită în relaţiile internaţionale contemporane, interesul pe care actorii îl promovează/dispută pe diferite spaţii şi percepţia pe care o are actorul despre celălalt în mediul internaţional. Indiferent de cum este perceput şi analizat conceptul de putere, realităţile din lumea contemporană ne arată că puterea şi influenţa, loialitatea şi ataşamentul, coerciţia şi ameninţarea cu forţa atârnă greu asupra relaţiilor internaţionale. Potenţialul de putere trebuie redefinit deoarece până acum el a fost conceput îngust, cu referire expresă asupra armelor, a sistemelor de aplicare şi anumitor sisteme spaţiale, un rol important in masurarea potentialului de putere detinandu-l, astazi, cresterea economica si tehnologia. Dezechilibrul actual în materie de comunicaţii globale şi de informaţii produce mutaţii spectaculoase în potenţialele de putere ale actorilor mediului internaţional contemporan. Acel actor care domină fluxurile informaţionale îşi poate impune valorile sale, aspiraţiile sale şi propria sa imagine despre lume. Are capacitatea de a face regulile jocului din care rezultă sistemul normativ internaţional, impunând regulile, normele şi principiile care reglementează comportamentul actorilor în câmpul geopolitic şi, implicit, legitimitatea exercitării puterii. În bătălia pentru “spaţiu informaţional” – în aşa-zisul “război imagologic” – victoria nu se mai înregistrează prin eliminarea fizică sau supunerea adversarului şi ocuparea spaţiului său de suveranitate, ci prin “ocuparea minţii lui” cu acele reprezentări şi convingeri care să-l facă din adversar, aliat. Pentru ca un actor să poată folosi cu precizie arma informaţiei, el trebuie să posede tehnologiile cele mai performante de transport la ţintă. Puterea economică, indicator de bază al potenţialului de putere al actorilor în viitor, nu se mai măsoară doar în resurse tangibile, ci mai ales în cele care ţin de performanţă şi sunt intangibile. Cantitatea, ca şi în alte domenii, nu mai acumulează cu necesitate putere. Multe state posedă resurse economice primare uriaşe, dar acestea nu sunt totodată şi marile puteri economice ale lumii. Acest lucru este valabil şi pentru partea de resurse economice a potenţialului de putere al unui stat.

Rivalităţiile de putere şi disputa de interse nu mai au accentele şi intensitatea din perioada războiului rece şi nici nu mai sunt exprimate prin mijloacele folosite în a doua jumătate a secolului XX.

Sfârşitul războiului rece şi dispariţia "cortinei de fier" au pus capăt sferelor de influenţă stabilite după cel de-al doilea război mondial. Dispariţia bipolarismului a condus la un nou echilibru de putere în diferite regiuni ale planetei, principala caracteristică a relaţiilor internaţionale în secolul XXI fiind nonpolaritatea: o lume dominată nu de unul, două sau mai multe state, ci de zeci de actori cu putere diferită. Această tendinţă este în sine o ruptură profundă faţă de epocile anterioare. In prima parte a secolului XX avem o distribuţie multipolară a puterii, urmată de ascensiunea unui sistem de relaţii internaţionale dominat de două superputeri (o epocă bipolară). Sfarşitul Razboiului Rece şi disoluţia Uniunii Sovietice anunţă începutul unipolaritaţii, un sistem internaţional dominat de o hiperputere - Statele Unite.