Răspunderea Administrativă

Dreptul, realizarea dreptului şi răspunderea juridică. Constrângerea şi răspunderea în dreptul administrativ.

Din perspectiva modului de formare a dreptului în societăţile democratice, acesta apare ca regulatorul cel mai imperativ şi totodată legitim al vieţii sociale, a cărui realizare se face cel mai adesea în mod voluntar de către subiecţii care cad sub incidenţa sa.

La nivelul structural al normei juridice este binecunoscută trihotomia acestora, reunind adesea cele trei elemente: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea, aceasta din urmă tocmai pentru acele situaţii cazurile că nerespectarea dispoziţiilor legale atrag răspunderea juridică, şi astfel restabilirea dreptului prin aplicarea unor sancţiuni utilizând forţa de constrângere a statului.

Dreptul stabileşte cadrul legal în care se adoptă şi se realizează deciziile (condiţiile de valabilitate, modul de executare şi efectele juridice); de asemenea, normele de drept reglementează şi activitatea de control a executării deciziilor, inclusiv răspunderea juridică cu privire la ele .

Încălcarea dreptului, urmată de aplicarea sa, constituie o situaţie de excepţie în realizarea prevederilor legale. Acestea sunt situaţiile în care intervine constrângerea statală, ca modalitate de realizare forţată a dreptului.

Prerogativa de a constrânge se află în strânsă legătură cu conceptul de răspundere, în doctrina noastră răspunderea administrativă fiind explicată uneori tocmai pornind de la conceptul, mai larg, de constrângere, în particular constrângere administrativă, văzută ca ansamblu de măsuri (acte juridice, operaţiuni, fapte materiale), luate de către autorităţile administraţiei publice în temeiul legii, cu folosirea puterii de stat şi, dacă este cazul împotriva voinţei unor persoane, pentru:

- a preveni săvârşirea unor fapte antisociale,

- a apăra drepturile cetăţenilor, precum şi pentru

- a sancţiona încălcarea normelor de drept administrativ.

Ca formă a răspunderii sociale, răspunderea juridică este definită ca acea formă a răspunderii sociale apărută prin încălcarea normelor de drept printr-un fapt ilicit şi care determină suportarea consecinţelor corespunzătoare în persoana celui vinovat în vederea restabilirii ordinii de drept încălcate, inclusiv prin utilizarea forţei de constrângere a statului. Aşadar, răspunderea juridică poate interveni doar atunci când a fost săvârşită o faptă care încalcă o regulă de drept, când s-a comis i faptă ilicită.

Răspunderea juridică declanşată în contextul constrângerii juridice are multiple valenţe:

- înlăturarea consecinţelor încălcării dreptului obiectiv şi, după caz,

- repararea vătămării cauzate dreptului subiectiv aparţinând celui lezat, cât şi

- supunerea la unele privaţiuni a celui vinovat prin aplicarea sancţiunilor corespunzătoare, inclusiv

- reeducarea acestuia în scopul prevenirii săvârşirii în viitor a unor noi abateri.

La nivelul ştiinţelor juridice de ramură au fost consacrate, ca forme tradiţionale ale răspunderii juridice, categoriile răspunderii civile şi ale răspunderii penale. Nivelul ridicat de reglementare, gradul de maturitate, dar şi calitatea legislaţiei în aceste materii a făcut ca însăşi unele categorii şi construcţii definitorii acestor instituţii juridice să fie utilizate pentru a explicaţii noi realităţi ale fenomenului răspunderii juridice, precum cele ce vor fi relevate ca fiind specifice dreptului administrativ.

O primă întrebare la care tema prelegerii noastre îşi propune a afla răspuns este „Ce răspundere atrage încălcarea normelor de drept administrativ?”

Răspunsul la această întrebare aduce în atenţie o categorie juridică nouă, aceea a răspunderii administrative.

II. Răspunderea administrativă

Ca instituţie a dreptului administrativ, răspunderea administrativă cuprinde totalitatea normelor ce reglementează răspunderea juridică a celor care nesocotesc, care încalcă în principal normele de drept administrativ . Folosim sintagma în principal, deoarece în condiţiile legii şi încălcare unor norme aparţinând altor ramuri ale dreptului poate atrage răspunderea administrativă, cum de altfel şi încălcarea unor norme de drept administrativ poate atrage răspuneri juridice de altă natură decât administrativă.

Faţă de aceasta, s-ar cuveni a arăta, poate în primul rând, faptul că noţiunea de răspundere administrativă nu este recunoscută de întreaga noastră doctrină. Cel puţin două precedente istorice trebuie relevate în acest sens, pe de-o parte faptul că în perioada interbelică, care a marcat la noi autonomizarea ştiinţei dreptului administrativ, nu s-a construit o teorie a răspunderii administrative, iar, pe de altă parte, trebuie evocată situaţia legală şi doctrina din perioada postbelică, când a existat un semnificativ curent teoretic ce considera că răspunderea administrativă se identifica cu răspunderea contravenţională, mai precis că răspunderea contravenţională era „unica” răspundere administrativă (Al. Negoiţă). În paralel cu aceste teorii restrictive, şi în concordanţă cu evoluţia reglementărilor vremii, unii doctrinari au fundamentat şi alte forme ale răspunderii administrative decât cea contravenţională (Ioan Santai, Antonie Iorgovan), precum „răspunderea organelor administraţiei de stat pentru pagubele cauzate prin actele lor ilegale” (Ilie Iovănaş). Se arată astfel în literatura recentă că răspunderea pentru contravenţii nu reprezintă forma tipică a răspunderii administrative (represive), ci forma atipică, imperfectă . Trebuie să fie considerată ca fiind proprie dreptului administrativ răspunderea pentru încălcarea obligaţiilor din raportul administrativ de subordonare.

Sub aspectul scopului urmărit prin instituirea acestei forme de răspundere ea se încadrează, în principal, în categoria formelor de răspundere sancţionatorie, alături de răspunderea penală (pentru infracţiuni) şi cea disciplinară (pentru abateri de la disciplina reglementată de Codul Muncii) între care ocupă o poziţie intermediară datorită periculozităţii sociale a abaterilor administrative mai scăzută decât a infracţiunilor, dar mai ridicată decât a abaterilor disciplinare ale angajaţilor.

Răspunderea administrativă este o formă eficientă de sancţionare a abaterilor de la lege prin modul operativ şi simplu în care se declanşează şi se aplică, comparativ cu alte forme de răspundere juridică.

Aria ei de cuprindere este foarte largă datorită numeroaselor reglementări privind abaterile de natură administrativă care pot fi săvârşite de o gamă foarte diversă de subiecte de drept, cât şi pentru că unele fapte penale, a căror pericol social scade, iar frecvenţa lor se micşorează continuu, trec din sfera ilicitului infracţional în sfera abaterilor administrative.

În prezent sunt în general analizate 3 mari categorii de ilicit administrativ:

- ilicitul administrativ propriu-zis

- ilicitul contravenţional

- ilicitul cauzator de prejudicii materiale şi morale

iar corespunzător acestora, sunt consacrate trei instituţii ale răspunderii în dreptul administrativ, respectiv răspunderea administrativă tipică, contravenţională şi administrativ-patrimonială, fiecare având un conţinut propriu, o construcţie sistemică, un regim juridic aparte, toate de natură a infăţişa răspunderea administrativă ca o macroinstituţie a dreptului administrativ .

Fundamentul obiectiv al răspunderii administrative îl constituie principiul legalităţii, care impune stricta respectare a legilor şi a celorlalte acte juridice subordonate lor în activitatea organelor de stat, inclusiv în activitatea executivă . Încălcarea legalităţii de către administraţia publică atrage atât sancţionarea activităţii ilegale cât şi a autorului ei, funcţionarul administrativ , care poate răspunde disciplinar, contravenţional sau penal , în funcţie de gravitatea încălcării săvârşite, cât şi patrimonial sau material dacă fapta ilicită a cauzat prejudicii evaluabile pecuniar.