Realism and Liberalism

Una dintre modalitatile de abordare a teoriei Relatiilor Internationale,desi cu siguranta nu singura o reprezinta incercarea de a descrie eforturile intelectuale ce o compun ca derivand din doua pozitii bine structurate aflate intr-un dialog permanent,desi nu intodeauna in mod constient si mai ales,nu intodeauna de pe pozitii contradictorii.Astfel Hollis si Smith prezinta anii formative ai existentei teoriei relatiilor international ca disciplina academica drept o perioada marcata de existenta unei dezbateri intre o scoala de gandire , realismul si o abordare liberalism.Desigur ambele parti ale acestei diviziuni cunosc numeroase transformari de-a lungul timpului,transformari datorate nu doar unei constante dezbateri intre paradigme,dar si a consistentelor dezbateri in cadrul acestora.Poate ca nici o perioada nu ilustreaza mai bine teza conform careia “ Relatiile Internationale au raspuns preocuparilor intelectuale ale generatiei precedente” (Hollis,Smith,1990) decat o face,la inceput de secol,grupul de idealisti ce apeleaza la tiparul gandirii liberale a secolului al XIX-lea.Intr-o formulare elegant,formalizarea Relatiilor Internationale ca disciplina autonoma este intr-adevar dominate de structura mentala a paradigmei liberale de secol al XIX-lea, accentuand credinta in rationalitate,egalitate,libertate,propietate si mai ales,increderea in posibilitatea progresului uman.In acest context putem spune ca adeptii modelului liberal in politica internationala dintre cele doua razboaie corecteaza ideea armonizarii naturale a intereselor,asa cum a fost ea prezentata de precursorii lor liberali in secolele precedente : armonizarea intereselor poate fi transformata din potentiala in reala prin utilizarea ratiunii,prin educatie si experienta.Ce mai putem adauga este faptul ca,doctrina liberala s-a concentrate in primul rand asupra apararii economiei de piata si a libertatii de initiativa economica (si in consecinta a proprietatii private), identificandu-se cu doctrina economica numita,in limbjul politic italian,liberismo.In mod firesc,termenul liberalism,ca toti termenii limbajului politic,a avut semnificatii diferite,mai mult sau mai putin extinse.Cu toate acestea gandirea lui Hayek,expusa in numeroase opere,care pot fi considerate summa doctrinei liberale contemporane,reprezinta o confirmare de mare insemnatate a ceea ce a fost nucleul originar al liberalismului classic : o teoriei a limitelor puterii statului,derivata din presupunerea drepturilor sau intereselor individului,precedente formarii puterii politice,dintre care nu poate lipsi dreptul la proprietatea individuala.Liberalismul este doctrina in care conotarea pozitiva revine termenului de “ libertate”, cu consecinta ca o societate este mai buna cu cat este mai extinsa sfera libertatii si mai restransa cea a puterii.

Realismul este una dintre paradigmele centrale ale domeniului Relatiilor Internationale,ce structureaza intelegerea evenimentelor,conceperea si desfasurarea politicii externe,configurarea conflictelor international o mare parte a secolului XX.

Gandirea politica in domeniul Relatiilor Internationale a fost insa structurata,inca de la inceput,de doua mari directii de gandire filosofica,deja dezvoltate de ganditori clasici precum Thomas Hobbes,Immanuel Kant,Jean Jaques Rousseau sau Machiavelli.Aceste doua mari traditii filosofice dominante sunt : realismul si liberalismul.Pentru autorii realisti,nu exista nici o schimbare in natura umana,de unde parcurge in mod necesar ca nu exista progress.Din acest punct de vedere,realismul este o paradigma conservatoire.Asadar realismul,urmareste in ultima instant sa investigheze acele concept fundamentale si cadre de gandire pe care le folosim in mod usual pentru a explica si exprima realitatea: putere,ratiune,interes.Ca atare,este indreptatit sa numim realismul mai degraba o filosofie a relatiilor internationale.Edward Carr isi exprima insa increderea ca realismul este mai adecvat studiului relatiilor international.Hans Morgenthau sustine necesitatea separarii absolute dintre ceea ce este moral,dezirabil si ceea ce este politic real.Tot el sustine ca, realismul politic nu solicita si nici nu scuza indiferenta fata de idealurile politice sau principiile morale,dar,intr-adevar,necesita o distinctive clara intre ceea ce este dezirabil si ceea ce este posibil in conditii concrete de timp si spatiu.

Viziunea lui Morgenthau asupra realismului politic este mult mai complete decat cea a lui Carr,complexitatea sa fiind data de cele trei niveluri ale constructiei filosofice,nivelul individual,nivelul statal,nivelul sistemic.Nivelul individual este caracterizata de o dorinta nesatiosa de dominatie si schimbatoare.Acesta este omul “ politic”.Insa el nu constituie decat o parte a omului “real”,care, in realitate,este o compozitie de om politic,economic,religios,moral.Aceste caracteristici ale naturii umane se grupeaza in cele trei dimensiuni fundamentale ale acesteia si anume biologica,spirituala si rationala.Diferenta dintre aceste trei dimensiuni o face in principal dorinta omului de putere,care este caracterizata dimensiunii politice,rationale.Din acest punct de vedere,putem judeca deciziile oamenilor de stat din punctul de vedere al intentiilor pe care le urmaresc in cautarea unor anumite pozitii de putere in sistemul international.Nivelul statal in care statul este principalul actor in relatiile international.Sistemul international este definit si caracterizat de relatiile dintre actorii de un anume tip care domina gandirea in politica internationala.Pentru Morgenthau,statul – natiune este “punctul fundamental de referinta al politicii externe”.Statul este extreme de important in constructia teoretica a lui Morgenthau,deoarece mediul international este format strict din relatiile intre statele – natiune in anumite conditii.