Realismul și Crizele Războiului Rece

1.Realismul- principalul curent în politica internaţională postbelică

Teoria realistă este una din cele mai influente și mai importante teorii ale Relațiilor Internaționale. Aceasta, impreună cu teoria liberala, și-au pus de-a lungul timpului amprenta, și continuă să o facă, asupra modului de abordare a relațiilor internaționale.

Scopul temei abordate este acela de a arata pe de o parte că teoria realistă este o teorie cu o mare putere explicativă, și oferă o explicație logică, rațională a relațiilor internaționale, iar pe de altă parte că ele sunt de actualitate și în secolul XXI explicând evenimentele ce se petrec pe scena internațională în viața cotidiană, chiar dacă , în opinia unora, odată cu sfârșitul Războiului Rece, teoria realistă a Relațiilor Internaționale nu se mai justifică.

Consider căci chiar dacă modul de comportare al statelor așa cum s-a dovedit de la apariția lor până în prezent nu poate fi reformat, el trebuie să fie, pe cât posibil, controlat , întrucât realismul politic se întemeiază pe anarhia existentă în sistem și caută să obțină cât mai multă putere.

Realismul este unul din curentele de gândire ce au influenţat în mare măsură domeniul relaţiilor internaţionale, a dominat studiul RI in Statele Unite, in timpul Războiului Rece.

Realismul structurează înţelegerea evenimentelor, conceperea şi desfăşurarea politicii externe, configurarea conflictelor internaţionale, o mare parte a secolului XX pornește de la premisa că statele sunt motivate de putere, securitate si propriile lor interese, astfel statele, pentru a-şi putea păstra şi mări puterea vor acționa rațional.(1)

Realismul in relațiile internaționale imbrățișează o varietate de teorii și viziuni, toate împărtășind ideea că statele sunt ghidate de dorința de putere economică și militară sau de suveranitate, mai degrabă decât de idealuri sau de etica. Potrivit concepției realiste, unitățile cele mai importante care se manifestă la nivelul relațiilor internaționale sunt cele statale. Statele constituie actorii principali intr-un scenariu realist. Astfel, conform teoriei realiste, statele nu pot să acționeze decât rațional, judecând la rece situația și acționând pentru a-și păstra sau mări puterea, respectiv, securitatea.

Teoria realistă continuă să ofere explicații pertinente despre relațiile internaționale și ramâne valabilă și pentru noua lume unipolară, despre care s-a zis că va fi mai pașnică, datorită faptului că statele vor coopera mai mult și datorită rolului organizațiilor internaționle.Evenimentele petrecute nu par să confirme acest lucru dacă ne gândim la numărul mare de conflicte care au avut loc pe întregul glob chiar după destrămarea Uniunii Sovietice. Noua lume nu pare deloc mai pasnica razboiul amenințând în continuare relațiile dintre state. Realiștii de astăzi împărtășesc câteva prezumții privind maniera de funcționare a RI.Aceștia presupun că RI ar putea fi explicate cel mai bine prin alegerile făcute de state care operează ca actori autonomi raționali ce își urmăresc propriile interese într-un sistem de state suverane.(2)

Principalii fondatori ai realismului sunt E. H. Carr (The Twenty Years Crisis – 1939) si Hans Morgenthau (autor al Politics among Nations) ei reprezentând varianta clasică a realismului. Hans Morgenthau,în celebra sa lucrare Politics Among Nations, tratează problematica complexă a politicii puterii, țelurile politicii externe, relațiile de putere și autoritate în politica internațională. În această lucrare el afirma că : realismul consideră prudența ca virtute supremă în politică,deoarece prudența în viața politică se confundă cu o realitate cruda și atroce, cea a voinței de putere a statelor. Conceptul de putere în teoria realistă își are punctul de plecare în gândirea lui Weber,care spunea ca cel ce face politica aspiră la putere. Politics among Nations a lui Morgenthau a fost considerată cea mai important articulare a realismului, devenind textul paradigmatic al discplinei Relațiilor Internaționale. Meritele sale principale sunt in opinia lui Guzzini, de a fi definit sfera politica, cea mai importanta dintre toate celelalte sfere, ca pe un domeniu aparte, independent de alte domenii sociale, si de a fi transformat diplomatia europeana din secolul al XIX-lea intr-o teorie explicativa a relatiilor internationale.

Realismul vine sa explice cum este lumea, si cum sunt relatiile internationale, si nu cum ar trebui sa fie.

Steffano Guzzini afirma că „daca avem in vedere comunitatea de cercetare din disciplina Relatiilor Internationale de dupa 1945, evolutia realismului prezinta doua aspecte esentiale: istoria interna a rafinarilor si a respingerilor conceptuale, ancorata in mediul academic si politic al comunitatii academice respective si raspunzand provocarilor sale.”(3)