Regimul comunist în perioada lui Nicolae Ceaușescu

1.Definitia comunismului

Jose Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele, ocupandu-se de fenomenul politic si intelectual „care a reprezentat o parte esentiala a istoriei secolului XX”, subliniaza ca, desi „comunismul nu va supravietui dincolo de anul 2000”, „intrebarile puse si faptele denuntate de miscarea comunista ramane pe deplin de actualitate.Solutiile propuse au dat gres, problemele raman” .

Pentru a intelege epoca in care traim, dar si pentru a intelege identitatea politica europeana, se impune a intelege comunismul ca idee, ca miscare politica si, nu in ultimul rand,ca societate a „socialismului real” asa cum a fost el „implementat” pe suprafata unei sesimi din intregul glob pamantesc.

In aceasta „implementare”, un rol deosebit a revenit elitei politice comuniste responsabila politic pentru aceasta ultima „mare narativa” a secolului XX. Drept urmare, am considerat necesar sa evidentiez trasaturile acestei elite, plecand de la un caz, chiar atipic, al elitei comuniste din Romania.Atipicitatea acesteia se poate institui ca exceptie care confirma regula.

Etimologia cuvantului provine din latinescul communis, via franceza, commune, adica, un grup de oameni traind impreuna, impartind aceleasi posesiuni si responsabilitati. Daca il analizam ca termen politic, isi are originile in societatile secrete din Parisul anilor 1830. De multe ori, termenii de comunism si socialism sunt interschimbabili.

Comunismul este un termen care se poate referi la una din mai multe noţiuni: o ideologie care promoveaza acest sistem social, o miscare politica care doreste sa implementeze acest sistem sau un sistem de organizare social-politic.

Ca sistem social, comunismul si-a impus instituirea unei societati egalitariste în care sa nu există proprietate privată şi nici clase sociale.Omogenizarea sociala si ingradirea pluralismului social si politic s-a instituit ca obiectiv al actiunii politice.

2.Comunismul in Romania

În România, stânga a fost întotdeauna relativ marginală şi puţin dezvoltată, în primul rând din cauza modernizării lente a ţării şi a dezvoltării târzii a unui proletariat industrial urban activ din punct de vedere politic. Totuşi, absenţa unei baze sociale dinamice nu a paralizat şi nici nu a inhibat pentru totdeauna mişcările de stânga. Printre românii radicali, voinţa de a schimba realitatea socială a fost la fel de pasionată, devora¬toare şi totală ca şi printre stângiştii bulgari sau maghiari. Socialismul românesc a reprezentat mai mult un “import exotic” .

Revoluţia din Octombrie şi naşterea statului sovietic au afectat România imediat şi în mod considerabil. În rândurile elitei politice exista teama că ideile bolşevice vor contamina muncitorii şi ţăranii săraci din România. În 1918, au avut loc mari demonstraţii în Bucureşti şi în alte centre indus¬triale, dintre care unele, precum greva muncitorilor tipografi din capitală din decembrie 1918, s-au încheiat cu ciocniri serioase între activiştii de stânga şi poliţie. În 1921, a fost introdusă o importantă reformă agrară, menită să atenueze tensiunile sociale şi să reducă inegalităţile şocante dintre clase.

Facand o privire in ansamblu, regimul totalitar comunist din România a fost la fel ca în toate ţările în care s-au instaurat astfel de regimuri, având însă anumite caracteristici care l-au deosebit de acestea în sens pozitiv sau negativ. Cu acordul Puterilor occidentale şi complicitatea unor forţe interne, toate regimurile comuniste din zona europeana au fost impuse de Uniunea sovietica, fiind implementate după modelul sovietic. Aceste regimuri au ajuns şi s-au mentinut prin forţă si prin manipulare consensului, recurgându-se în acest scop fie la represiuni sângeroase în toate statele respective, la suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, impunându-se un singur partid declarat ca forţă politică conducătoare.Independenta si suveranitatatea acestor tari erau afectate grav deoarece atât economia cât şi politica acestor ţări era subordonată “modelului” Uniunii Sovietice.

3.Comunismul dinastic al lui Ceausescu 1965-1989

Ceauşescu a devenit unul dintre cei mai ardenţi avocaţi ai înfloritoarei „linii independente” a României. În discursul său la Plenara din noiembrie-decembrie 1961, cuvântarea care i-a plăcut atât de mult lui Gheorghiu-Dej, Ceauşescu îi atacase pe Pauker, Luca şi Georgescu pentru „deviaţionism de dreapta” . El 1-a criticat vehement şi pe Marcel Pauker, pentru presupusele sale activităţi criminale din timpul luptelor intrapartinice din 1928-1929. Acest discurs 1-a ajutat pe Ceauşescu să intre şi mai mult în graţiile lui Gheorghiu-Dej. În schimb eroii comunişti, inclusiv Gheorghiu-Dej, aveau să sufere pe timpul cât Ceauşescu s-a aflat la putere .