Regimul parlamentar al Marii Britanii

Consideraţii generale

În Anglia, ţara care a “inventat” parlamentarismul, sistemul politic este bazat pe principiile tradiţiei şi respectului cutumei politice. Funcţionarea exemplară a sistemului Westminster nu rezidă în existenţa unui riguros cadru juridico-politic, ci în îndelungata practică parlamentară şi politică cutumiară.

Procesul de formare a instituţiilor de guvernare, în special a Monarhiei şi Parlamentului a parcurs etape distincte. Mai întâi, s-a format Coroana ca simbol al autorităţii publice, parlamentul apărând mai târziu, ca o reacţie a burgheziei împotriva absolutismului regalităţii.

Parlamentul britanic, una din cele mai vechi instituţii ale edificiului constituţional, este format din Camera Lorzilor şi Camera Comunelor. Apariţia camerelor sub forma actuală reprezintă rezultatul unui îndelung proces istoric.

Parlamentul

Parlamentul britanic are o îndelungată tradiţie, referiri cu privire la acest forum legislativ fiind cunoscute încă dinainte de 1295. Istoria Marii Britanii atestă faptul că regii saxoni aveau obiceiul de a se consulta în probleme importante cu înalţii funcţionari ai curţii ce alcătuiau un consiliu regal permanent. Astfel, regele îşi sprijinea deciziile sale, îndeosebi cele legate de obţinerea de venituri pentru coroană, pe opiniile exprimate de acest organism consultativ.

Primele menţiuni despre “Parlamentul Britanic” apar la 1295 când regele Eduard I a convocat “Magnum Concilium” ce avea o reprezentare concretă a celor 3 stări sociale: clerul, nobilimea şi oraşele .

Raporturile cu coroana exprimau subordonarea parlamentului faţă de monarhie, regele având atât atribuţii executive cât şi legislative. Starea de subordonare a parlamentului britanic faţă de rege a continuat şi în sec. XIV, secol marcat de separarea parlamentului în două camere. Astfel la 1332 cele două grupuri (unul format din prelaţi şi nobili şi unul format din cavalerii reprezentanţi ai comitatelor şi reprezentanţii oraşelor) deliberau separat, iar în 1351 din aceste două grupuri s-au format două adunări cu localuri separate – Camera Lorzilor respectiv Camera Comunelor. La acestă dată cele două adunări nu aveau atribuţiile unui organ legislativ.

Cu timpul însă, rolul parlamentului a crescut iar limitarea puterii regalitaţii a constituit un proces oarecum natural. Mai mult, dacă iniţial Camera Lorzilor avea o poziţie dominantă, treptat rolul ei scade, ajungându-se ca la începutul secolului al XIX-lea supremaţia Camerei Comunelor să devină efectivă. Momentul istoric considerat ca marcând răsturnarea balanţei puterii în favoarea Camerei Comunelor a fost anul 1832, respectiv adoptarea Actului Refomei. Principalele legi care reglementează astăzi raporturile dintre cele două camere sunt The Parliament Acts din 1911 şi 1949.

Camera Lorzilor

Camera Lorzilor nu are caracter reprezentativ deoarece baza ei este una ereditară şi nu electivă. Iniţial, Camera Lorzilor a deţinut o evidentă superioritate faţă de Camera Comunelor datorită poziţiei privilegiate în raporturile cu Coroana, puterea politică a Camerei Lorzilor provenind din compoziţia sa socială: marea aristocraţie engleză şi înalţii prelaţi ai Regatului, legaţi prin interese comune de instituţia regalităţii.

Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Camera Lorzilor a reprezentat centrul real al puterii politice, după care rolul său politic s-a diminuat, devenind simbolic, astfel că, în prezent, puterea politică a parlamentului britanic este concentrată în sânul Camerei Comunelor.

Camera Lorzilor, mai conservatoare prin componenţă şi spirit, şi-a prezervat bine cutumele. Astfel, ea este condusă de un Lord Cancelar, membru al guvernului şi preşedinte al Curţii Supreme de Apel. Dar cutumele sunt prezente şi în ritualul specific desfaşurării şedinţelor şi chiar în vestimentaţia membrilor ei.