Regimuri democratice - SUA și Franța

1. Orientari teoretice in definirea conceptului de regim politic. Continutul si esenta regimului politic

Problema regimurilor politice este vitala pentru organizarea si fundamentarea vietii sociale. De natura regimurilor politice depinde în mare masura solutionarea în interesul cetatenilor a problemelor legate de viata si activitatea acestora.

Regimul politic reprezinta forma concreta de organizare si functionare a sistemului politic, îndeosebi modul de constituire si actiune a organelor de stat, în raport cu cetatenii. Daca organele de conducere ale puterii politice, în general, organele de stat se constituie si actioneaza prin consultarea cetatenilor, prin respectarea vointei si intereselor acestora, avem de a face cu un regim democratic. Un astfel de regim, de regula, reprezinta interesele generale ale tuturor membrilor societatii, ale tuturor categoriilor sociale. Dimpotriva, daca organele puterii politice, organele de stat se constituie si actioneaza prin nesocotirea vointei cetatenilor, fara consultarea acestora si împotriva vointei lor, avem de-a face cu un regim dictatorial, care reprezinta interesele unui grup minoritar, în conflict cu interesele generale ale societatii.

Asadar, regimul politic este determinat, în ultima instanta, de raporturile de forta dintre cetateni, dintre societatea civila si stat.

Cu cât masele actioneaza mai organizat si constient, cu cât gradul lor de cunoastere si vointa politica este mai ridicat, cu atât ele pot sa impuna un regim care sa le serveasca interesele, respectiv un regim democratic si invers.

În evolutia sa istorica, societatea omeneasca a cunoscut atât regimuri democratice cât si dictatoriale, în raport cu conditiile concret istorice.Regimul politic nu trebuie confundat cu forma de guvernamânt; aceasta din urma se refera la raporturile dintre diferitele organisme ale statului în procesul lor de constituire. În acest sens, pot sa existe ca forme de guvernare: monarhii absolute sau constitutionale, republici prezidentiale parlamentare etc.

Regimul politic nu depinde atât de forma de guvernare, cât, mai ales, de raportul dintre acesta si cetateni.

In condiţiile contemporane, categoria de regim politic este definită în persepective variate, reţinându-se fie laturile lui formale, fie unele din componentele sale cum sunt: statul, modul de guvernare practicat.

Astfel, Maurice Duverger ia în considerare pentru definirea regimului politic specificul organelor puterii de stat şi modalităţile de realizare a guvernării.

Gaston Bouthoul determină regimul politic prin gradul de libertate al cetăţenilor statului. Alţi autori, între care politologul de formaţie marxistă T.B. Bottomore suprapune regimul politic cu sistemul politic, iar Georges Burdeau consideră că în condiţiile actuale ale revoluţiei ştiinţifice şi tehnice, regimul politic este un mecanism de autogestiune socială, în care instituţiile politice sunt piese centrale.

2. Regimurile democratice

Democratia este un fenomen cu adevarat complex, a carui analiza a provocat de-a lungul timpului mai multi filosofi, care propun chiar modele ideale de democratie, istorici, care ii analizeaza dezvoltarea, ascensiunea si declinul, politologi care incearca sa dea o explicatie empirica a conditiilor afirmarii, mentinerii, functionarii, raspandirei si posibilei sale prabusiri.

Ce este democratia?

La baza oricarei analize a regimurilor democratice trebuie sa fie asezata o definitie operationala despe ce se intelege prin democratie.Este necesar, poate chiar indispensabil sa procedam cum sugereaza Giovani Sartori, adica sa realizam un echilibru instabil, dar fecund, intre idealurile formulate de teoria democratica si practicile intreprinse de catre regimurile democratice.

Democratia – definirea termenului

Primele concepte şi practici democratice datează din antichitate, când au apărut primele forme de organizare şi conducere a societăţii.

Termenul „democraţie” îşi are originea în limba greacă, unde demos = popor, iar kratos = putere, autoritate, în secolul al V-lea î.Cr. şi de atunci până în urmă cu un secol a rămas un concept politic. Aceasta înseamnă că democraţie însemna o democraţie politică.

Astăzi, însă, vorbim de asemenea despre democraţie în sens nonpolitic sau subpolitic, atunci când vorbim despre democraţie socială, democraţie industrială şi democraţie economică.

Conceptul de democraţie socială- de democraţie în sens social, ca stare a societăţii- poate fi regăsit încă de la Tocqueville.

Aşadar, o democraţie socială este o societate al cărei etos cere membrilor săi să se perceapă ca fiind egali la nivel social.

În concepţia politicienilor democraţia este regula generală a statului şi a vieţii; pentru că numai ea este expresia omului şi a răspunderii lui faţă de el însuşi.

O democraţie veritabilă asigură dreptul la viaţa particulară a fiecărei fiinţe umane; drepturi şi libertăţi politice ca libertatea gândirii, exprimării, organizării şi religiei; alegerea reprezentanţilor poporului prin alegeri libere, prin vot universal, egal direct şi secret; guvern al majorităţii cu respectarea drepturilor minorităţilor; egalitate în faţa legii a tuturor cetăţenilor indiferent de naţiune, sex, limbă, credinţă; un sistem juridic independent; dreptul fiecărui cetăţean de a fi judecat public de către un tribunal imparţial pe baza procedurii legii.

În funcţionarea democraţiei este necesară o cultură politică, ce presupune cunoaşterea problemelor politice de către cetăţeni, implicarea lor în rezolvarea problemelor fundamentale ale vieţii sociale.

Această cultură politică este cultivată de la vârste fragede, încă de la nivelul învăţământului preşcolar în cadrul activităţilor de educaţie civică şi continuată la celelalte trepte de şcolarizare.

Democraţia participativă în sistemul de învăţământ presupune implicarea elevilor în luarea deciziilor şi în conducerea şcolii, prin participarea directă(discuţii de grup în consiliile elevilor, adunări generale sau parlamentare ale elevilor) sau indirect, prin delegaţii sau reprezentanţi aleşi.

Principii democratice

a) Creearea unui cadru legislativ şi adoptarea constituţiei, în care să fie prevăzute principiile generale de organizare şi conducere, drepturile şi libertăţile, îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, autorităţile publice, rolul şi structura lor;

b) Separarea puterilor în stat: puterea legislativă să aparţină unui for ales liber de către toţi cetăţenii (parlamentul); puterea executivă a administraţiei de stat obligatorie trebuie să emane de la puterea legislativă sau parţial să fie aleasă direct de popor; puterea judecătorească, în funcţie de condiţii poate să emane de la forul legislativ sau să fie aleasă de cetăţeni.

c) Existenţa unui mecanism politic care să asigure condiţii pentru exercitarea dreptului cetăţenilor de a alege şi de a fi aleşi în organele de conducere centrale şi locale ale statului;

d) Libertatea de organizare a cetăţenilor în asociaţii profesionale independente faţă de stat în parti de politice prin care să garanteze alternative reale de conducere a ţării.

e) Existenţa unor mijloace de informare în masă care să se manifeste liber, fără ca puterea de stat să impună o anumită linie pe baza unei cenzuri;

f) Confruntarea diferitelor poziţii politice privind organizarea şi conducerea ţării să se facă pe baza unui dialog deschis, sincer, argumentat.

g) Valorificarea cu discernământ a tradiţiilor democratice din ţara respectivă şi a experienţei altor ţări în creearea unei societăţi democratice;

h) Organizarea şi conducerea democratică a societăţii să cuprindă toate domeniile vieţii sociale, atât la nivel macrosocial cât şi la nivel microsocial.