Regimuri politice nedemocratice - particularități și perspective generale - China în epoca contemporană

Capitolul I

Regimuri nedemocratice

La începutul anilor ’90, în pofida a ceea ce s-a numit al treilea val de democratizare, numărul regimurilor nedemocratice continua sa fie net superior celui al regimurilor democratice. Acestea din urmă, pe baza unui calcul destul de generos, erau 58, în timp ce regimurile nedemocratice erau 71. Este adevărat că a existat, mai ales datorită căderii regimurilor comuniste, o substanţială reducere a numărului de regimuri nedemocratice, pentru că, aşa cum se va vedea din tabelul de mai jos, în urmă cu aproximativ 15 ani, raportul era 30 la 92. Totuşi, în lume, încă mai persistă o mare varietate de regimuri în care drepturile cetăţenilor nu au nici o garanţie de a fi respectate; în care cei care deţin puterea politică şi-o însuşesc nu prin proceduri electorale, ci folosind forţa; în care guvernanţii exercită puterea într-o manieră total arbitrară şi o pierd, atunci când o pierd, tot prin intermediul forţei. Toate aceste regimuri cu trăsăturile lor caracteristice trebuie să fie considerate regimuri nedemocratice.

Tabel 1: Democratizarea în lumea modernă

Anul State

democratice State nedemocratice Procentul democratizării

Tabelul 1 demonstrează nu numai că încă mai există multe regimuri definibile generic ca nedemocratice, dar că regimurile nedemocratice continuă să constituie majoritatea regimurilor politice contemporane şi că, de-a lungul timpului, au reprezentat mereu majoritatea regimurilor politice.

În trecut, dar şi în prezent, regimurile nedemocratice au însumat o mulţime de caracteristici, atât regimurile autoritare cât şi regimurile totalitare. Sunt două elemente comune ambelor tipuri de regimuri: pe de o parte, încercarea, încununată de mai mult sau mai puţin succes, de a reduce substanţial sau de a elimina de tot pluralismul politic; pe de altă parte, criteriile de atribuire şi de distribuire a puterii politice, care nu s-au bazat niciodată pe alegeri, sau în orice caz, nu pe alegeri libere, concurenţiale, semnificative, ci întotdeauna pe control şi pe recurgerea la folosinţa forţei.

1. Regimuri autoritare şi regimuri totalitare

Atât regimurile autoritare, cât şi cele totalitare constituie modalităţi specifice de reglare a raporturilor de putere între stat şi societate, modalităţi puse în aplicare în locuri caracterizate printr-o mai mare sau mai mică stabilitate, în funcţie de originile, de instaurarea lor şi de provocările la care sunt supuse aceste regimuri. În fine, este interesant de menţionat că, în timp ce există democraţii neîntrerupte, adică regimuri democratice care, odată instaurate, s-au menţinut, nici un regim autoritar (chiar dacă unele dintre ele au rezistat destul de mult, ca în Portugalia şi în Spania) şi nici un regim totalitar (chiar dacă Uniunea Sovietică a reuşit să-l păstreze timp de 70 de ani) nu se poate lăuda cu o durată neîntreruptă comparabilă cu cea a democraţiilor celor mai îndelungate. Aşadar, regimurile autoritare şi mai ales regimurile totalitare, sunt, contrar părerilor care circulă, construcţii pe cât de puternice şi opresive, pe atât de fragile şi precare. Această afirmaţie nu intenţionează, fireşte, să nege posibilitatea ca acelaşi sistem politic să treacă printr-o frecventă succesiune de regimuri autoritare, chiar cu unele interludii democratice. Totuşi, fiecare regim autoritar va ajunge slab, fragil, instabil şi precar: poate tocmai din cauza conştiinţei că este astfel, va recurge la represiune şi la opresiune.

În regimurile autoritare, pluralismul politic apare limitat din mai multe puncte de vedere: organizaţiile autorizate care menţin şi exercită puterea politică sunt puţine; sunt legitimate de către lider; au sfere de autonomie recunoscute, într-o oarecare măsură circumscrise; nu întră sub nici o formă în competiţie între ele. În consecinţă, în absenţa unei competiţii electorale sau de alt tip (de exemplu prin cucerirea susţinătorilor) şi a modalităţilor prin care să se evalueze reprezentativitatea şi puterea organizaţiilor înscrise în configuraţia autoritară, sunt foarte puţine variaţiile susceptibile de a-şi face apariţia în împărţirea puterii între puţinele organizaţii supravieţuitoare instaurării regimului autoritar şi acceptate de el. Aceasta explică de ce, cel puţin văzute din exterior, regimurile autoritare dau impresia de a fi în mod esenţial imobile.

2. Mentalitatea

Mentalitatea autoritară cea mai răspândită se bazează pe triada tradiţională – Dumnezeu, patrie, familie – care se poate regăsi la baza multor experienţe autoritare, chiar trecând cu vederea tipul de religie în cauză.