Regimurile Politice

Definirea conceptului de regim politic. Continutul si esenta regimului politic.

Pentru cunoaşterea şi înţelegerea mecanismului de formare, organizare şi funcţionare a vieţii sociale, îndeosebi a celei politice trebuie să avem în vedere pe lângă studiul celorlalte componente ale sistemului politic, şi pe cel al regimului politic.

Acest element al sistemului politic contemporan şi anume regimul politic are o importanţă atât teoretică cât şi practică, iar definirea acestui concept a starnit interesul juriştilor,oamenilor politici, politologilor dar şi cetăţenilor.

O primă încercare de definire şi tipologizare a regimului politic a fost făcută din perspectiva ştiinţei dreptului constituţional. Atât definirea cât şi tipologizarea acestui termen se bazează pe separarea funcţiei legislative, de cea executivă şi pe explicarea coabitaţiei dintre ele. Din acest punct de vedere, se disting:

• Regimul contopirii puterilor (Monarhia absolută)

• Regimul diviziunii puterilor (Republica prezidenţială)

• Regimul coabitării puterilor (Republica parlamentară).

O asemenea definire şi clasificare a regimurilor politice nu este cocludentă şi, aşa cum observă şi politologul francez M.Duverger, ea ''este auxiliară şi vizează tipurile de structuri guvernamentale''1. Deşi nu respinge în totalitate această definire şi clasificare a regimurilor politice, acelaşi autor relevă că '' În lume există destul de multe constituţii politice fictive, care definesc regimul politic în afara constituţiei reale cu regimul care guvernează în realitate şi în acest caz, primul (constituţiile) serveşte drept paravan pentru cel din urmă''.

Politologul M. Lesage are o altă viziune şi anume că în definirea regimului politic există două metode: ''Una constă în a lua drept punct de plecare constituţia şi legile juridice” . O asemenea metodă de pe poziţiile cercetării constituţionaliştilor, nu este satisfăcătoare nici pentru M.Lesage şi în consecinţă, el suţine ''Cealaltă, dimpotrivă, constă în studierea practicii şi în analiza interioară a dreptului scris în relaţia sa cu practica (…) cel mai bine este să se înceapă tocmai de la practică". O asemenea poziţie este împărtăşită şi de alţi politologi ca R.Aron, G.Burdeau şi demonstrează că ştiinţa politică îşi are propria sa metodă în studirea regimului politic. Dacă vechii constituţionalişti se limitau doar la o analiză teoretică şi în esenţă, numai la instituţiile de stat, politologii extind cadrul cercetării la toate instituţiile existente în societate, evident, cu precadere la cele politice, îmbinând cercetarea teoretică cu realitatea vieţii practice.

Deoarece in definirea si clasificarea regimurilor politice politologii nu au un punct de vedere unitar, acestia abordeaza definirea conceptului de pe pozitiile teoriei institutiilor,dar concep si folosesc aceasta teorie in moduri diferite. Exista doua orientari distincte ce au luat nastere datorita acestei 1abordari a definirii regimului politic:

a) In cadrul institutiilor politice, M. Duverger si G. Burdeau iau ca element principal partidele politice.''Cel ce cunoaste dreptul constitutional si ignora rolul partidelor politice- scrie M. Duverger- are o imagine falsa despre regimurile politice contemporane“.

In acelasi spirit G. Burdeau spune: "In zilele noastre, pentru a caracteriza regimul care functioneaza in stat nu trebuie sa ne mai intrebam pe ce baza- parlamentara sau prezidential - se infaptuieste diviziunea puterilor, ci trebuie mai intai lamurita calitatea partidelor, structura lor si scopurile lor" . Mergand consecvent pe linia institutionalista a definirii regimului politic, M. Duverger conchide ''Totalitatea institutiilor politice, care functioneaza in tara respectiva, intr-o anumita perioada, constituie regimu politic” . Desi pune in centrul institutiilor politice partidul politic, M. Duverger concepe regimul politic ca o interdependenta directa a tuturor institutiilor politice.

Extrem de complexa se dovedeste a fi constructia definirii regimului politic la G. Burdeau. Pentru acesta, regimul politic se defineste prin "totalitatea normelor, adoptate sau pur si simplu practicate in tara respectiva cu ajutorul carora se infaptuieste conducerea oamenilor." . La o prima analiza, s-ar parea ca G.Burdeau paraseste linia institutionala in definirea regimului politic, intrucat principalul izvor al normelor care reglementeaza infaptuirea puterii este interactiunea dintre institutiile politice si cele sociale, definitia sa este, asa cum singur recunoaste" o definitie institutionala extinsa''. Dupa opinia lui M. Lesage "definirea si studirea regimului politic reprezinta studirea relatiilor existente intre toate categoriile de institutii, in procesul adoptarii deciziilor politice".

b) Pozitiile institutionalismului pur, exclusivist nu vizeaza si alti politologi, ce au ca lider pe R.Aron. Pentru acesta"regimul politic nu se reduce la simpla combinare de institutii"6. Aceasta orientare, desi pastreaza in definirea regimului politic elementele institutionale, aduce in sprijin si alte componente, dand astfel o imagine mult mai complexa si mai realista despre natura si rolul regimului politic in societate.

Pornind de la importanta formele interdependentelor regimului cu infrastructura, rolul si locul pe care-l ocupa administratia in cadrul regimului, contextul istoric in care actioneaza regimul, in legatura cu definirea, cu continutul si esenta regimului politic, putem aprecia urmatoarele:

- Regimul politic reprezinta forma concreta de organizare si functionare a sistemului politic si in consecinta, prin regim politic se intelege modul concret de organizare, institutionalizare si functionare a sistemului politic si de exercitare a puterii politice de catre o forta social- politica in cadrul unei comunitati sociale sau a unui sistem social global;

- Desi in cadrul regimului politic institutiile si organele puterii de stat au rol important in constituirea si in functionarea sa, regimul politic nu se poate rezuma la acestea, ci el cuprinde, organizational si functional, intregul sistem politic;

- Natura regimului politic, forma sa de exprimare in planul practicii sociale este rezultatul raportului de forte dintre clase, grupuri sociale, partide, formatiuni politice, intr-un cuvant, dintre cetateni, organizatii, dintre acestea si societatea civila si politica;

- Regimul politic nu poate si nu trebuie identificat cu forma de guvernare. Forma de guvernare desemneaza modul concret de formare si organizare a organelor puterii de stat, caracteristicile si principiile lor, raporturilor dintre ele si celelalte organe ale statului, ca si a raporturilor dintre ele si celelalte forme institutionalizate ale sistemului politic. In schimb, regimul politic inseamna materializarea expresa a unor operatiuni logice, a unei ierarhii specifice a valorilor, in general, a valorilor politice, in special. Chiar daca unele elemente ale regimului politic se suprapun intr-o oarecare masura si sub anumite aspecte, cu cele ale formei de guvernamnt sau ale structurii de stat, prin aceasta ele nu-si dizolva identitatea, calitatea distincta de a fi laturi definitorii ale regimului politic. Cu exceptia monarhiilor absolute unde se nasc regimuri dictatoriale, forma de guvernare nu poate decide natura regimului politic, ci ea, in cea mai mare masura, este rezultatul raportului dintre aceasta si cetateni.