Relațiile bilaterale România-Italia

Italia şi România nu sunt unite doar de rădăcinile latine. Apariţia şi afirmarea celor două state pe scena politică europeană comportă numeroase şi interesante similitudini. Întrucât, în ultimii ani, în Italia, s-a închegat din raţiuni economice, o numeroasă comunitate românească, este necesară realizarea unei succinte treceri în revistă a relaţiilor dintre cele două ţări surori. Din păcate, ignoranţa populaţiei exploatată de jurnalişti şi politicieni a dus la crearea în peninsulă a unei atitudini ostile la adresa românilor. O mai bună cunoaştere a legăturilor dintre România şi Italia, va risipi xenofobia creată artificial.

În ceea ce privește relațiile diplomatice româno-italiene, au fost stabilite în decembrie 1879, când primul trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Italiei la București, Giuseppe Tornielli, își prezintă scrisorile de acreditare. Prin stabilirea relațiilor diplomatice între cele două state, agenția diplomatica română din Roma este ridicată la rangul de legație (14/26 ian. 1880), N. Kretzulescu fiind acreditat în calitate de ministru plenipotențiar (3/15 feb. 1880). La 10 martie 1964, Guvernele României și Italiei ridică reprezentanțele lor diplomatice la nivel de ambasada .

Elitele politice au arătat în mod tradițional atitudini pozitive față de România, iar Italia a fost una dintre primele și cele mai angajate țări în a sprijini ambițiile de la București. Suportul bipartizan dintre mandatarii politici pare să se fi ivit din motive economice, culturale și politice. Relația dintre cele două țări s-a ivit istoric și s-a dezvoltat la nivel economic și cultural, în contextul aderării României la UE, un nou element a intrat în joc: statutul de membru poate fi văzut ca un pas înainte în stabilizarea Balcanilor - o regiune de relevanță strategică pentru Italia . Dintr-o perspectivă italiană, aderarea României a determinat două consecințe majore: acces mai ușor și condiții mai corecte pentru companiile italiene de a opera în România; libertate completă pentru români de a intra, trăi și lucra în Italia .

Din punct de vedere cultural, relația dintre cele două țări poate fi urmărită istoric de la cucerirea de către romani realizată de împăratul Traian între 101-106 d.Hr. Sub auspiciile Imperiului Roman cele două regiuni au împărtășit destine comune până la destrămarea Imperiului din secolul IV d.Hr. și au dezvoltat legături strânse care au durat și au evoluat de-a lungul secolelor până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Din 1945, începutul Războiului Rece și divizarea Europei în blocuri conflictuale au micșorat drastic relevanța fenomenului .

Relaţiile culturale se desfăşoară în baza Acordului de colaborare culturală şi ştiinţifică între Guvernul României şi Guvernul Republicii Italiene, semnat la Bucureşti pe 21 octombrie 2003. În prezent, Ministerul Afacerilor Externe promovează un nou Program executiv de cooperare în domeniile educaţiei şi culturii între Guvernul României şi Guvernul Republicii Italiene pentru anii 2011-2015. La Roma funcţionează Accademia di Romania, iar la Veneţia, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistă.

Pe lângă cele 6 lectorate italiene existente în România - Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Timişoara şi cele 6 lectorate româneşti în Italia - Padova, Milano, Pisa, Roma, Torino, Cosenza), limba italiană se mai predă la Oradea, Suceava şi în alte centre, iar limba română la Reggio Calabria, Catania, Florenţa, Milano, Napoli, Pisa, Torino şi Udine. În România există 4 licee cu clase bilingve româno - italiene („Dante Alighieri” şi „Ion Neculce” din Bucureşti, „Gheorghe Bariţiu" din Cluj Napoca şi Grupul Şcolar „Transilvania” din Deva. Începând cu anul şcolar 2009-2010, o nouă secţie şcolară bilingvă funcţionează în cadrul Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timişoara.

În Italia se desfăşoară de mai mulţi ani Proiectul privind predarea cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească în şcolile italiene. În anul şcolar 2012-2013, proiectul cursurilor de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească a fost extins. Au fost repartizate 215 grupe de elevi în 153 de unităţi şcolare, în nouă regiuni ale Italiei (Piemonte, Veneto, Lazio, Friuli Venezia Giulia, Umbria, Lombardia, Puglia, Toscana, Sicilia) .