Relațiile Statelor Unite ale Americii cu Irak

Timp de aproape 400 de ani istoria Irakului s-a confundat cu cea a Imperiului Otoman. Acesta a stăpânit Irakul din 1534 până la finalul Primului Război Mondial, în 1918 , perioadă în care nu s-a putut vorbi de relații diplomatice pentru această țară care a fost reprezentată pe plan extern de Imperiul Otoman. Mai mult la începutul secolului 20, Irakul era încă o rețea foarte complicată de triburi regionale, parțial autonome, greu de controlat de către Înalta Poartă dar și mai greu de unificat pentru a alcătui un stat modern.

În 1917 Bagdadul este ocupat de forțele Marii Britanii, susținute de triburile locale și astfel începe dominația britanică în Irak care se termină odată cu recunoașterea independenței acestei țări, în 1932 În anii ce au urmat însă, Irakul a fost dominat de războaiele tribale, în special de conflictul (milenar am putea spune, început în 661) dintre suniți și șiiți. Au urmat lovitura de stat din 1936 apoi o a doua ocupare a Irakului de către forțele britanice în 1941, pe fondul unei apropieri între Irak și puterile Axei În tot acest timp politica externă a Irakului a oscilat în plan regional fie către Turcia sau Iran, fie către ceilalți vecini iar în ce privește marile puteri, în special Anglia a avut o mare influență în regiune. După ce în Al Doilea Război Mondial a fost o țară pro Aliați, Irakul a intervenit contra Națiunilor Unite și a Israelului în conflictul din 1947. Acest război a adâncit și mai mult criza socială și economică a țării, care a dus până la urmă în 1958 la răsturnarea monarhiei și la instaurarea republicii sub generalul Abdul Karim Qasim. De origine modestă, provenind din familie mixtă, Sunită-Șiită, generalul Qasim a promovat o politică de naționalizare, de ridicare a muncitorilor și a țăranilor de condiție modestă, și de menținere a controlului cu ajutorul unei forțe armate comuniste, „Rezistența Populară”. De asemenea pe plan extern a reluat relațiile cu Moscova, semnând acorduri economice și militare în 1959 S.U.A avea deja o ambasadă la Bagdad (primul ambasador al SUA în Iraq a fost Edward Savage Crocker II, numit în 1948), care monitoriza tendința Irakului de apropiere de U.R.S.S., deși Qasim a avut propriile conflicte cu simpatizanții comuniști din interiorul țării și a supraviețuit chiar în 1959 unei tentative de asasinat conduse de un nume ce avea mai târziu să devină celebru, Saddam Hussein Probabil că greșeala decisivă a generalului Qasim, care avea să-l coste puterea, a fost politica externă unde a urmărit să câștige unele teritorii de graniță ale Iranului și a ridicat pretenții asupra Kuweitului, stat devenit independent și recunoscut de Liga Arabă în 1961 Toate aceste lucruri au dus la lovitura de stat a partidului Baas din 1963, care a marcat momentul primei implicări directe a SUA în politica Irakului. Sigur, istoria ne-a arătat că în fapt Statele Unite au reușit doar să amâne ocuparea Kuweitului, până în 1990, de același regim pe care acum l-a susținut. Statele Unite s-au implicat și înainte în regiune, având interese care țineau de resursele de petrol. În 1953 au susținut lovitura de stat împotriva liderului naționalist din Iran, Mohammed Mossadegh, care vroia să naționalizeze industria iar în 1955 au facilitat stabilirea Pactului de la Bagdad, o alianță anti Moscova și pentru o mai mare cooperare între țările din regiune. În 1963 SUA avea agenți infiltrați în toate capitalele din Orientul Mijlociu, plus o bază de operațiune CIA în Kuweit. Deși în lovitura de stat nu au fost implicați agenți americani, se știe că SUA a susținut financiar și logistic partidul Baas. De asemenea imediat după, SUA a început să trimită echipament militar către noul regim. Un foarte complet studiu pe această temă este cel făcut de William J. Zeman pentru California State Polytechnic University intitulat U.S. Covert Intervention in Iraq 1958 – 1963: The origins of U. S. Supported Regime Change in Modern Iraq.

După o perioadă incertă, a mai fost nevoie de încă o lovitură de stat, în 1968 pentru ca partidul Baas, condus atunci de Ahmed Hassan al-Bakr, avându-l ca vicepreședinte pe Saddam Hussein, să preia definitiv puterea.

Următorul eveniment major a fost preluarea puterii de către Saddam Hussein în 1979, care foarte rapid și-a eliminat toți adversarii politici. Dar poate evenimentul mai important din acel an pentru relațiile SUA – Irak a fost revoluția islamică din Iran. În urma acelei revolte, monarhia a fost răsturnată, Șahul a fost forțat să plecat în exil iar Iranul a deveni o republică islamistă sub conducerea Ayatolahului Ruhollah Khomeini, ca lider suprem. În același an a început și criza ostaticilor americani din Iran, astfel că în scurtă vreme Statele Unite au început să considere Iranul ca principala amenințare în regiune.