Resursele energetice, factor esențial al securității mondiale

Interdependenţele dintre resurse şi dezvoltare, prosperitate, putere au fost demult decodificate şi au modelat în bună măsură evoluţia politică a lumii. Odată cu revoluţia industrială însă, percepţia faptului că resursele, îndeosebi cele naturale, se găsesc acolo unde „nu trebuie” şi în posesia „celor care nu le merită” a apărut îndeosebi în zonele unde erau vitale. Percepţia s-a acutizat pe măsura „aşezării” geografiei politice a lumii în cadrul unor graniţe mai mult ori mai puţin recunoscute, dar trasate, a căror nerespectare provoacă reacţii ce depăşesc cu mult stricta relaţie dintre doi actori politici. Resursele energetice de astăzi au contat puţin în procesul delimitărilor din secolul XIX, de exemplu, astfel că, atunci când au apărut ca problemă, lucrurile erau deja complicate. De aceea, petrolul, ca sursă energetică mondială dominantă a secolului al XX-lea, nu a fost străin de ultimul război mondial şi nu poate fi eliminat din motivaţiile unor conflicte distrugătoare şi astăzi, precum cele din Golf, Angola, Cecenia etc.

Economia mondială depinde încă de petrol ca resursă centrală de energie, chiar dacă au apărut şi altele cum ar fi energia nucleară sau gazele naturale. Acestea din urmă au fost descoperite aproximativ în aceleaşi zone unde se află câmpurile petroliere, deci necesită aceleaşi căi de acces, dar şi ele constituie o resursă epuizabilă. Este un motiv suficient ca această perspectivă să reactualizeze, din când în când, discuţiile asupra limitelor dezvoltării. Oricum, păstrând încrederea în capacitatea oamenilor de a găsi mereu resursele necesare dezvoltării, inclusiv a surselor alternative de energie, nu pot rămâne neobservate jocurile politice şi militare în jurul celor existente care vor asigura mare parte din necesarul de energie în viitorul apropiat.

Creşterea numărului populaţiei pe glob şi dezvoltarea economică pe care şi-o propun toate statele lumii sunt inevitabil însoţite de creşterea consumului unor resurse energetice tot mai limitate. Dispariţia bipolarităţii a înlăturat un motiv redus la câţiva actori ai confruntării, descoperind straturi mult mai profunde ale unei competiţii în care participanţii sunt mult mai numeroşi iar motivaţia vitală, cu bătaie pe termen îndelungat. Economiile dezvoltate depind de resursele energetice oriunde pe glob. Pierderea accesului la acestea pot avea consecinţe distrugătoare, iată de ce o parte însemnată a politicilor externe dar şi a celor de putere este preocupată de accesibilitatea conductelor şi terminalelor, viitoarele trasee pentru conducte, de parteneriate etc.

Acţiunile teroriste de la 11 septembrie au avut efecte seismice asupra geopoliticilor energetice, mai ales asupra celor ale petrolului. Orientul Apropiat a devenit brusc o zonă mai puţin sigură, iar marile economii au realizat că sunt prea dependente de ea. Au trecut, deci, la acţiuni de disipare a dependenţei pe întreg globul. Ca urmare, au dobândit rapid importanţă strategică şi alte zone, s-au declanşat alte competiţii, interesele naţionale încep să capete altă greutate în raport cu cele ale alianţelor etc., confirmându-se încă o dată că în marile strategii nimic nu poate fi ignorat, cu atât mai mult cu cât într-o perspectivă nu prea îndepărtată şi alte resurse ar putea deveni motive pentru competiţii strategice: apa, alimentele etc. De aceea rămâne strategia domeniul preferat al potenţialelor. „…Petrolul – a-l găsi, a-l transporta, a-l cumpăra, a-l păstra – rămâne un punct de focalizare a vieţilor noastre şi va continua să rămână astfel…” – declara un fost secretar de stat pentru energie al SUA, subliniind cum se transformă această resursă într-o problemă de securitate.

Petrolul a încetat de mult să fie doar problema geologilor ori economiştilor. Complică în mare măsură ecuaţiile pe care trebuie să le rezolve politicienii şi devine încet-încet un factor al vieţii sociale ce nu poate fi ignorat, inducând direct sau indirect relaţii nu întotdeauna uşor de sesizat. În lipsa lui, comunităţile sociale cer din partea conducătorilor acţiuni ale căror efecte sunt deseori nepopulare, creează presiuni asupra proceselor decizionale, statul devenind fie un raţionalizator fie un vector al politicii de putere.

Un document din anul 2000 al unei instituţii publice în domeniul prospecţiunilor geologice din SUA oferă o estimare a resurselor convenţionale de petrol (producţia curentă însumată la care s-au adăugat rezervele rămase şi resursele petroliere nedescoperite încă, dar bănuite) pentru 128 de zone petroliere ale lumii, în miliarde barili (BBO). Dispunerea geografică a rezervelor este prezentată pe hartă. Producţia curentă însumată, rezervele rămase, creşterea rezervei şi resurselor nedescoperite sunt estimate la aproximativ 3 miliarde de miliarde barili. Din această cantitate, cca. 24% au fost extrase, iar 29% au fost descoperite şi înregistrate ca rezerve se afirmă în aceleaşi documente. Câmpurile petroliere aflate în exploatare sunt cunoscute şi domină jocurile geopoliticii ultimilor zeci de ani. Este oarecum firesc deoarece regiunea Orientului Mijlociu, una din cele clasice, posedă circa 70% din rezervele de petrol dovedite ale lumii, iar zona Mării Caspice între 17-33 mii de miliarde barili, cam tot atât cât rezervele din Marea Nordului. Dar începe să devină tot mai evidentă atenţia acordată noilor zone în care se presupune existenţa unor depozite imense de petrol, încă nedescoperite în regiunile „clasice” şi în altele noi: Orientul Apropiat, Siberia de Vest, regiunea Mării Caspice, deltele fluviilor Niger şi Congo, nord-estul Groenlandei, Surinam etc. Transformarea acestor rezerve, bănuite dar încă intangibile, în resurse domină agendele politice ale principalelor puteri economice ale lumii.