Retragerea statului din economie în România postcomunistă

Lucrarea de fata isi propune sa aduca in prim-plan importanta retragerii statului din economie in Romania dupa 1989. Instaurarea unui regim politic democratic este practic imposibila si chiar nejustificata in absenta unei piete libere, a economiei de piata care sa lucreze pentru sine prin intermediul sistemului concurential si al binecunoscutei ˝invisible hand˝(Adam Smith).

In prima parte a sintezei este prezentata pe scurt situatia de dinainte de colapsul comunismului, urmata de o analiza asupra democratiei ca solutie optima. Am incercat a prezenta implicatiile si problemele ridicate de abolirea interventionismului si dificultatile cu care se confrunta tarile post-comuniste in perioada tranzitiei.

Am argumentat in continuare de ce nu este posibila, dar nici convenabila o totala retragere a statului din economie.

In incheiere am prezentat factorii care au condus la trecerea la democratie si economie de piata, accentuand ideea ca aceasta formula este ideala pentru concilierea maxima a intereselor tuturor indivizilor.

„Sistemul comunist s-a prabusit ca un castel din carti de joc. Deznodamantul catastrofal ale carui motive sunt evidente: oprimarea, arbitrariul, ineficacitatea nu se puteau prelungi la nesfarsit.

Dar adevarata problema priveste mai putin prabusirea comunismului, cat insasi existenta sa: cristalizarea si instalarea lui, capacitatea sa extraordinara de a materializa utopia, supravietuirea sa generatie dupa generatie, forta de convingere, expansiunea sa… Orbire colectiva? Aberatie istorica? Istoria nu este nici logica, nici aberanta. Ea este, pur si simplu. Trebuie sa incercam sa o intelegem.” (Lucian Boia 2005: 1)

Inlaturarea sistemului comunist a declansat o noua provocare pentru tarile est-europene. Problema este pusa in termenii a ceea ce urmeaza socialismului si ce ar trebui facut in continuare. Paradigma dominanta era aceea a trecerii la democratia liberala si economia de piata. Solutia, cel putin pe plan economic, era clar formulata: o piata libera. Dilema era la fel de evidenta: cum construim o piata libera?

Democratia liberala, prin rolul pe care il acorda valorilor de dreptate si echitate este inteleasa nu numai ca un simplu mecanism institutional, ci ca o stare de spirit a societatii(cultura politica a societatii). Reforma ce urmeaza in Romania comunismului are la baza ideea de a construi un stat de drept, intrucat libertatea de decizie a statului este limitata in acest caz de existeanta unor norme juridice superioare (Constitutia), a caror respectare este asigurata de existenta unei puteri judecatoresti impartiale. Judecatorul este, deci, cheia de bolta a realizarii statului de

drept, iar drepturile fundamentale ale omului sunt in mod real asigurate daca justitia le protejeaza.

De asemenea, cultul legii devine o forma de participare a cetatenilor la luarea deciziilor, iar statul de drept devine un element esential al democratiei. In cadrul unei democratii liberale, statul de drept si societatea civila sunt notiuni complementare, intrucat societatea civila, ca asociere voluntara a indivizilor are la baza libertatile si drepturile ce rezulta din asumarea constienta a calitatii de cetatean.

Asadar, teoretic, democratia liberala se dovedea imediat dupa 1989 o transformare promitatoare pentru Romania, in ciuda nobilelor idealuri ale comunismului: egalitatea, eliminarea claselor sociale (in speta a burgheziei) si mai ales prosperitatea economica. Legea economica fundamentala a socialismului afirma cresterea neintrerupta a productiei materiale menita sa satisfaca din ce in ce mai mult necesitatile poporului proletar. Lucian Boia vede in acest ideal o „fatalitate”: „Comunismul era stiintific condamnat la crestere economica si bunastare perpetua.”( Lucian Boia 2005: 123). Realizarea unei asemenea societati multilateral dezvoltata se baza pe legea dezvoltarii planificate si proportionale si pe legea cresterii neintrerupte a productivitatii muncii. Abolirea proprietatii private prin alcatuirea „cooperativelor agricole de productie” a condus la dez-individualizarea muncitorului, ajungandu-se astfel la nerespectarea drepturilor omului.

In acest context poate fi pusa intrebarea: ce avea mai multa importanta libertatea individuala, libera exprimare, interesul personal, pe de o parte, sau bunastarea economica ce parea tangibila, pe de alta parte? Avea vreo semnificatie banul fara libertate in perioada de glorie a comunismului? Planul cincinal reusea sa faca cetateanul roman fericit?