Riscuri, amenințări și vulnerabilități la adresa securității României

REZUMAT

Eseul cu titlul ,,Riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securităţii şi apărării naţionale a României” este structurat în 4 părţi principale, astfel: partea 1 - Consideraţii generale asupra conceptului de securitate, partea a 2-a - Corelaţia dintre securitatea naţională şi apărarea naţională, partea a 3-a - Mediul internaţional de securitate şi partea a 4-a - Riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securităţii şi apărării naţionale.

În prima parte, este definit conceptul de securitate şi sunt precizate obiectivele şi scopul strategiei naţionale de securitate. Deasemenea, a fost subliniat faptul că asigurarea securităţii naţionale presupune implicarea statului român în mai multe domenii: politic, economic, militar, ecologic şi social.

În partea a doua, este definit conceptul de apărare naţională, sunt enumerate componentele sistemului naţional de apărare (conducerea, forţele, resursele şi infrastructura teritorială) şi au fost făcute precizări asupra corelaţiei dintre securitatea naţională şi apărarea naţională.

Mediul internaţional de securitate este caracterizat în partea a treia. Tot aici sunt precizaţi si anumiţi factori care influenţează mediul internaţional de securitate.

Riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii şi apărării naţionale sunt abordate în partea a patra a eseului. In această parte s-au avut în vedere conceptele stabilite în Strategia Naţională de Apărare şi Strategia de Securitate Naţională a României, iar pe baza acestora au fost dezvoltate anumitei idei referitoare la obligaţia de protecţie legitimă împotriva riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, valorile şi interesele naţionale, precum şi bazele existenţei statului român.

1. Consideraţii generale asupra conceptului de securitate

Inexistenţa unor conflicte armate importante pe continentul european, de la încheierea celei de a doua conflagraţii mondiale, precum şi înlăturarea ameninţărilor cu declanşarea unei agresiuni militare clasice, a dus la creşterea stabilităţii securităţii statelor europene. Această stabilitate s-a datorat şi existenţei Uniunii Europene care a generat nu doar un nivel ridicat de dezvoltare economică pe continent ci şi o nouă abordare a securităţii, bazată pe soluţionarea paşnică a conflictelor şi pe cooperarea internaţională prin intermediul unor instituţii comune1. Un rol important în asigurarea securităţii europene l-a avut şi SUA, atât prin sprijinul acordat integrării europene, cât şi prin angajamentele de securitate faţă de Europa, luate în cadrul NATO.

Cu toate acestea nu s-a reuşit să se anihileze în totalitate riscurile şi ameninţările la adresa intereselor fundamentale ale statelor. Cele mai alarmante evenimente de securitate se referă la: compromiterea regimului de control al armamentului, care a asigurat transparenţa şi securitatea pe întreg continentul european, mai bine de două decenii; reapariţia conflictelor militare convenţionale între state membre ale spaţiului european; compromiterea unor principii de drept internaţional, cum ar fi respectul suveranităţii naţionale sau inviolabilitatea frontierelor, care guvernează sistemul internaţional actual; întreruperea alimentării cu gaze a consumatorilor europeni, etc 2. Intensificarea proliferării tehnologiilor privind rachetele cu rază scurtă şi medie de acţiune, precum şi accesul la aceste arme dar şi lupta pentru accesul la resursele de bază constituie potenţiale surse de conflict.

După anul 1990, stabilitatea internaţională nu poate fi concepută decât în baza cooperării pe multiple planuri la nivelul comunităţii internaţionale, dar mai ales prin intermediul dialogului în cadru instituţionalizat, prin creşterea implicării noilor organizaţii internaţionale în definirea stării de securitate a lumii.

Asigurarea cadrului internaţional, stabilitatea, pacea, securitatea şi respectarea drepturilor omului sunt obiective fundamentale ale politicii de apărarea a României.

Organismele internaţionale care au avut şi un rol decisiv în securitatea globală şi regională sunt: ONU, NATO, UE şi OSCE.

Jaap de Hoop Scheffer, fostul secretar general al NATO, în vizita de la Bucuresti din luna mai 2004, a precizat că: ,,amenintarile definitorii ale acestui secol sunt: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masa si statele instabile”, iar pentru combaterea acestora ,,trebuie rectificat modul nostru tradiţional de gândire cu privire la securitate”.