Rolul opiniei publice în societățile democratice

De-a lungul timpului opinia publică a fost atât elogiată, cât și defăimată. În societățile democratice opinia publică este valorizată pozitiv, considerându-se că ea exprimă voința poporului. În mod legitim cetățenii comunică liderilor politici punctul lor de vedere în legatură cu problemele sociale ce apar. Daca democrația înseamnă guvernarea poporului și pentru popor, atunci este evident faptul că opiniile politice ale oamenilor trebuie cunoscute și respectate1.

Înainte de a analiza rolul opiniei publice într-o societate democratică ar fi util să trecem în revistă, să recapitulăm principiile democratiei.

- Cvasiunanim se acceptă faptul că democrația are ca principiu de bază

suveranitatea poporului. Conform acestui principiu, poporul reprezintă sursa puterii guvernării legitime. Guvernul trebuie să fie cu poporul și pentru popor, iar politicienii trebuie să articuleze astfel deciziile încât să satisfacă preferințele celor ce i-au ales prin vot. În principiul suveranității poporului regăsim ideile lui Jean-Jaques Rousseau din secolul al XVIII-lea care spune că suveranitatea este inalienabilă și indivizibilă.2

- Egalitatea politică a tuturor cetățenilor reprezintă un alt principiu al democrației.

Într-o societate democratică toti cetățenii trebuie să aibe oportunități egale de a participa la deciziile politice, la activitatea politică, în general. Într-o societate democrată regula majorității este aplicată pentru depășirea situațiilor de criză, de confruntare de interese.3

Pe lângă aceste principii trebuie adăugat că într-o democrație (gr. demos - popor; kratos - putere) puterile în stat sunt separate4, că legislativul se desemnează periodic prin alegeri libere și se asigură domnia legii, prezumția de nevinovăție, libertatea de expresie și a opiniilor, libertatea de asociere, precum și protecția față de intervenția arbitrară a autorităților în viața particulară a indivizilor.

Plecând de la aceste principii ale guvernării democratice începem să analizîm cele două modele ale relațiilor dintre opinia publică și politică.

1. Modelul democratic clasic se fondează pe două idei: preferințele publicului ar

trebui să controleze politica și normele democratice fac posibil acest control. Acest model este asociat cu noțiunea de „democrație reprezentativă”. Pentru că oamenii, în general, nu au nici timp

1 Thomas E. Patterson (profesor la Universitatea din Harvard), We the People, 1995, p. 209

2 Jean Jacques Rousseau, Despre Contractul Social, Nemira, București, 2008, p. 143

3 Jerry L. Yeric, John R. Todd, Public Opinion, The Visible Politics, 1989, p. 85

4 A se vedea celebra lucrare a lui Montesquieu, Spiritul legilor, în care se abordează cele trei puteri, legislative, executive și judiciară.

și nici abilități speciale pentru politică, ei aleg prin acest vot anumite persoane care să îi reprezinte când se iau decizii politice. În cadrul modelului democratic clasic, opiniei publice îi revine rolul de a comunica liderilor politici preferințele populatiei.

2. Modelul democratic antreprenorial a fost analizat de Joseph A. Schumpeter în

lucrarea Capitalism, Socialism and Democracy. Politologul american critică modelul clasic pentru că în cadrul lui se acordă o prea mare importanță cetățenilor în deciziile politice. „Masa electorală este incapabilă să acționeze altfel decat prin aplicarea ștampilei”.5 Un control continuu al cetățenilor asupra luării deciziilor politice nu este nici posibil, nici benefic, întrucat cetățenii sunt ignoranți în materie de politică, sunt apatici și manipulați.

Joseph A. Schumpeter, spune chiar că noțiunea de „suveranitate a poporului” nu

este suficient de clară și ar trebui reexaminată, ca și modelul democratic clasic, pentru că cetățenii nu au capacități politice și intelectuale, fapt pentru care implicarea lor politică este minimă, reducându-se la legitimarea celor aleși prin vot.6 Ar trebui să se facă o diviziune a muncii tranșantă între alegători și aleși. Cetățenii nu ar trebui să încerce să influențeze în deciziile lor pe politicieni, respectând diviziunea muncii între ei și aceștia.

Modelul democratic antreprenorial este inspirat din managementul economic al

leadership-ului competitiv, în care cetățenii au puterea de a decide între cei care se luptă pentru obținerea voturilor populației. Politica reală, deciziile politice aparțin elitelor, cetățenii nu sunt decât „oameni de paie”, simple marionete. În cadrul acestui model - care a fost pe drept criticat - , opinia publică nu joacă decât un rol minor, opiniile cetățenilor fiind lipsite de informație autentică și într-o perpetuă schimbare. Deși unii specialiști consideră că modelul antreprenorial descrie corect realitatea, cei mai mulți cetățeni subscriu, probabil, modelului democratic classic.7