Rolul Organizațiilor Internaționale în Dinamica de Securitate Globală

1. Mediul internaţional de securitate la începutul secolului XXI

1.1.Tendinţe şi redimensionări ale mediului internaţional de securitate actual

Schimbările profunde petrecute în mediul de securitate, la sfârşit şi început de mileniu, au eliberat gândirea de constrângeri ideologice şi de fidelităţi impuse, marcând, practic, începutul unei noi ere. Mediul de securitate a devenit fluid, flexibil, în care sunt posibile tot felul de construcţii, de organizări şi reorganizări, în funcţie de predominaţia, de impactul unor tendinţe, dar şi în raport cu dinamica intereselor şi schimbărilor fizionomice la nivelul polilor de putere.

Evenimentele politice majore recente, declanşarea „războiului împotriva terorismului” constituirea Consiliului NATO - Rusia, lărgirea organizaţiilor internaţionale de securitate şi a Uniunii Europene, demonstrează dinamismul fără precedent al mediului actual de securitate.

În evoluţia de realizare a securităţii internaţionale se constată în ultimii ani o amplificare a eforturilor pentru edificarea stabilităţii la nivel regional, ca o etapă intermediară a procesului de stabilitate la nivel global. Eforturile depuse de comunitatea internaţională pentru instaurarea păcii în Balcani, Orientul Mijlociu şi Africa sunt concludente şi pun în evidenţă preocupările instituţiilor internaţionale de securitate.

Aceste organisme trebuie să facă uz de instrumentele avute la dispoziţie (politice, economice şi militare), pentru realizarea şi dezvoltarea stabilităţii europene, pentru dezvoltarea relaţiilor interstatale, conlucrarea şi cooperarea în cadrul acestora şi, nu în ultimul rând, în impunerea unor decizii şi hotărâri la nivel global. Din această perspectivă, alianţele şi înţelegerile regionale vor rămâne trăsături ale politicii internaţionale viitoare, chiar dacă ele se vor adapta noilor circumstanţe şi vor contribui la dezamorsarea situaţiilor de criză. Pe baza acestor tendinţe pot fi evidenţiate o serie de evoluţii şi reconfigurări posibile ale mediului actual de securitate:

- Naţiunile, chiar şi marile puteri, nu pot contracara singure ameninţările transnaţionale. Alături de coaliţiile instituţionale – NATO sau UE, coaliţiile ad-hoc de voinţă de tip zonal sau regional vor fi, în continuare, posibile şi de actualitate.

- Marile puteri vor reitera permanent dreptul de a decide în problemele majore ale lumii contemporane, fie ele politice, economice sau militare.

- Creşterea şi diversificarea rolului structurilor de securitate (ONU, OSCE, NATO, UE), în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de instabilitate implică noi orientări privind: realizarea coaliţiilor militare, folosirea mijloacelor de intervenţie în forţă în diferite teatre de operaţii, strategia

operaţiilor şi modalitatea de realizare a acestora (impunere, menţinere, stabilitate post conflict).

- Migraţia, cu efecte destabilizatoare, se poate constitui într-o ameninţare în condiţiile liberalizării circulaţiei persoanelor, amplificării stărilor conflictuale şi perpetuării crizelor economice în ţările din centrul şi sud-estul Europei.

- Disputele teritoriale reprezintă, în continuare, o sursă generală de instabilitate şi de creştere permanentă a situaţiilor de risc.

- Încă se mai menţin tensiunile acumulate de secole, prejudecăţi, traume şi dorinţe de revanşă, care perpetuează stări conflictuale de tip zonal sau regional (conflictele din Bosnia şi Kosovo, acţiunile teroriste din Spania, Federaţia Rusă, Turcia şi spaţiul ex-sovietic).

- Terorismul va continua să fie o ameninţare permanentă, manifestându-se atât ca instrument al clanurilor mafiote şi lumii interlope, cât şi ca factor de presiune politică violentă (Madrid, Kosovo, Cecenia).

- Proliferarea armelor de distrugere în masă şi traficul de armament şi materiale radioactive.

Tendinţele menţionate reclamă, în mod firesc, necesitatea accelerării procesului de integrare în structurile europene şi euro-atlantice şi realizarea unui climat de stabilitate care să permită combaterea riscurilor şi ameninţărilor specifice etapei actuale.

1.2. Principalele riscuri şi vulnerabilităţi specifice etapei actuale a mediului internaţional de securitate

Actuala arhitectură de securitate reflectă trăsăturile esenţiale ale mediului geopolitic şi geostrategic în care se derulează: tranziţia către sistemul internaţional multipolar; competiţia între puteri în spaţiul euroatlantic pentru redistribuirea rolurilor; lărgirea NATO şi a Uniunii Europene; tentativele Federaţiei Ruse de a-şi reafirma statutul de mare putere pe arena internaţională.

Toate acestea se derulează în condiţiile menţinerii unor riscuri şi ameninţări la adresa stabilităţii şi securităţii mondiale. Riscurile şi ameninţările clasice la adresa securităţii europene se menţin la nivel minim, de actualitate rămânând cele asimetrice, respectiv:

- fenomenul terorist, sub toate formele sale de manifestare (Madrid, Cecenia, Moscova, Osetia de Nord, Irlanda de Nord). Riscurile proliferării fenomenului terorist în statele europene tind să se amplifice, mai ales în acele ţări în care există instabilitate politică şi în rândul cărora se constată apariţia unor lideri sau grupări cu atitudini din ce în ce mai radicale sau de tip nedemocratic. Terorismul islamic continuă să se adapteze la noile condiţii, în care riposta internaţională şi-a demonstrat fermitatea (Kosovo, Bosnia-Herţegovina), prin renunţarea la structurile ierarhic-verticale şi înlocuirea lor cu celule/structuri regionale independente, dar care invocă o ideologie comună;

- crima organizată transnaţională, în care frauda bancară, corupţia, migraţia ilegală şi traficul de armament şi droguri devin dominante;

- existenţa statelor şi zonelor prost guvernante, care facilitează proliferarea şi manifestarea ameninţărilor asimetrice ( Somalia, Afganistan, Liberia, Cecenia, Bosnia-Herţegovina, Kosovo etc).

În acest sens principalele riscuri şi vulnerabilităţi‚ specifice etapei actuale, sunt generate, sau pot fi influenţate, de următoarele aspecte:

- instabilitatea politică - slaba legitimitate a unor regimuri politice; luptele politice; măsuri opresive şi încălcări ale drepturilor omului - specifică ţărilor din zona vestică a Peninsulei Balcanice şi Orientul Mijlociu;

- competiţia pentru controlul resurselor strategice - exploatarea şi, în mod special, transportul petrolului din Orientul Mijlociu, Caucazul de Sud şi Asia Centrală, către Europa, pot contribui la aplanarea unor dispute sau acutizarea şi diversificarea stărilor tensionate din această zonă - specifică zonei adiacente statelor din arealul Mării Negre (Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia);

- corupţia şi crima organizată internă şi internaţională - tind să devină omniprezente în state instabile din punct de vedere politic şi neperformante economic (zona din nord-vestul Peninsulei Balcanice);

- politizarea etnică şi religioasă - naţionalism, extremism, fundamentalism şi xenofobie - specifică zonei geografice din estul Europei;

- exportul de instabilitate - promovarea fundamentalismului islamic şi a intereselor statelor islamice către sud-estul Europei, prin existenţa unor grupuri etnice compacte în zonele adiacente (turco-tătarii din Peninsula Crimeea, găgăuzii din Republica Moldova, turcii din sud-estul Bulgariei, bosniacii, kosovarii şi albanezii din Peninsula Balcanică );

- degradarea mediului natural - cutremure, inundaţii, încălzirea climei la nivel global, poluare excesivă, deşertizare, despăduriri – risc care se manifestă la nivel global cu implicaţii deosebite şi la nivel european şi în mod special în ţările din sud-estul şi estul Europei. Efectele fenomenelor naturale (încălzirea climei, lipsa apei potabile, deşertificarea, inundaţiile, cutremurele, epuizarea resurselor, evoluţia demografică), terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată şi sărăcia continuă să influenţeze tot mai mult stabilitatea şi securitatea europeană, cu implicaţii majore pe plan mondial.