Rolul Parlamentului în exercitarea controlului democratic civil asupra sistemului de securitate și apărare națională

Referat
9/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 3052
Mărime: 27.63KB (arhivat)
Publicat de: Timea Păduraru
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Securitatea este definită ca un sentiment de încredere și de liniște pe care îl dă cuiva absența orcărui pericol. Noțiunea de ,,securitate” în limba română este atestată documentar în Hronicul lui Gheorghe Șincai cu înțelesul de „a fi la adăpost de orice pericol”, de „a fi în siguranță”. Noțiunea desemnează deci premisele și circumstanțele care determină atât sentimentul cât și starea de fapt generatoare de încredere, protecție în fața unui pericol sau lipsa unui pericol, precum și măsurile care conduc la prevenirea oricărui pericol. Securitatea națională este unul dintre atributele principale ale fiecărui stat prin care își asigură suveranitatea și independent.

Societatea civilă

Așadar securitatea este primordială pentru bunăstarea oamenilor, în acest fel este esențial ca opiniile cetățenilor să-și găsească expresia în politica națională de securitate. Aceasta trebuie să încorporeze principiile și valorile implicite legate de securitatea pe care statele încearcă să o creeze și să o protejeze.”Exista o nevoie evidentă ca reprezentanții aleși în Parlament de popor să conlucreze indeaproape cu Guvernul și cu instituțiile pentru asigurarea securității. Însă, deși lucrează pentru același scop, rolurile lor sunt și trebuie să fie fundamental diferite. Parlamentul este responsabil de stabilirea parametrilor legali, de adoptarea bugetelor și de supravegherea activităților de securitate. El își poate exercita aceste responsabilități pe deplin numai în condițiile în care are acces la informație, la expertiza tehnică necesară și numai dacă are puterea și voința de a determina în permanență asumarea responsabilității guvernamentale. La rândul său, aceasta necesită un mecanism social bazat pe încredere și dialog.” Democrația are ca fundament participarea indivizilor la viața societății, în lipsa participarii se pune în pericol funcționarea reală a acesteia. Pericolul ca guvernanții să monopolizeze puterea și să-și urmărească exclusiv propriile interese fiind permanent, tocmai de aceea, este de datoria cetățenilor de a le aminti în permanență că sunt aleșii și reprezentanții lor. “Societatea modernă este mare și organizată. Se pare că devine și din ce în ce mai complexă. Aceste două observații elementare au fost bazele pe care s-au dezvoltat sistemele de gândire ale fondatorilor sociologiei. Speculațiile despre natura ordinii sociale - modul în care se schimbă sau cum ar putea fi îmbunătățită - au constituit subiectul scrierilor filozofice, încă de la începutul experienței umane. Totuși, sociologia, ca disciplină sistematică dedicată în mod special studiului proceselor societății, nu a apărut înainte de prima jumătate a secolului al XIX-lea, cam în același timp când Benjamin Day a început să își vândă ziarul pe străzile New York-ului, cu un penny exemplarul.” O data cu intrarea într-un secol dominat de schimbare, în care statele nu mai sunt definite prin atributele clasice ale suveranității, ci prin calitatea lor de membru, asociat, aliat, participant, este extrem de important sa se reconsidere rolul instituțiilor legislative.Parlamentele sunt nevoite să își reafirme identitatea și rolul în fața unor executive din ce în ce mai dominante și atotcuprinzatoare, atât la nivel național, cât și supranațional. Controlul parlamentar asupra instituțiilor de securitate și asupra cooperării militare internaționale devine o problemă tot mai importantă. Toate instituțiile din sectorul de securitate trebuie să se adapteze cadrului legal și să fie raspunzătoare în fața liderilor politici, purtători ai legitimității democratice. Dezbaterea parlamentară și implicarea Parlamentului în controlul activității acestor instituții, transformă “controlul civil” în “control democratic”. Diferența este semnificativa: exista control civil total asupra sectorului de securitate in guvernele conduse de Hitler, Stalin, sau alți dictatori. Controlul civil este deci o premiza esențială, dar nu suficientă într-o democrație. Societatea civila poate fi definită, conform lui Cristian Pârvulescu: „Formă de organizare spontană și liberă de constrângeri a cetățenilor, societatea civilă reprezintă acele relații prin care aceștia se constituie în forme de asociere pentru a-și proteja sau promova interesele în raport cu statul sau în fața reprezentanților acestuia. Formată în contextul apariției și consolidării statului ca instituție și putere în secolele XVI-XVIII, societatea civilă, societate orășenească și/sau burgheză - a oferit posibilitatea constituirii unei structuri sociale care să depășească individul și care să se opună statului. Articulând un dublu sistem de antinomii, conceptul de societate civilă diferențiază, pe de o parte, totalitatea de părți (clase sociale, categorii socioprofesionale), iar pe de altă parte opune scopurilor economice și sociale pe cele politice. Astăzi societatea civilă, corelativă statului de drept, se manifestă prin reprezentanții săi, asociații ce se formează în afara statului și independent de stat, care se disting de profesioniștii politicii și intră în forme de concurență sau de colaborare cu aceștia și cu instituțiile statului.” Iar o definiție mai restransă poate fi urmatoarea: “Societatea civilă cuprinde forme asociative de tip apolitic și care nu sunt părți ale unei instituții fundamentale a statului sau ale sectorului de afaceri. Astfel, organizațiile neguvernamentale - asociații sau fundații, sindicatele, uniunile patronale, sunt actori ai societății civile, care intervin pe lângăfactorii de decizie, pe lângă instituțiile statului de drept pentru a le influența, în sensul apărării drepturilor și intereselor grupurilor de cetățeni pe care îi reprezintă .”

Bibliografie

- Uniunea Interparlamentara Centrul pentru Controlul Democratic al Fortelor Armate, Geneva, Redactor si autor principal: Hans Born (Olanda), „Controlul parlamentar al sectorului de securitate. Principii, Mecansime si Practici”, Editura ZIUA, Bucuresti, 2004

- Melvin L. DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, trad. Ducu Harabagiu și Cătălina Harabagiu, Teorii ale comunicării de masă, editura POLIROM, 1999

- Dr. Mircea Muresan, Dr. Petre Dutu, “Societatea Civila- Actor nonstatal major”, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I” București, 2006

II

http://www.ziua.ro

http://arhiva.apd.ro

http://dialogcivic.gov.ro/

http://www.hotnews.ro/

http://www.sferapoliticii.ro

Preview document

Rolul Parlamentului în exercitarea controlului democratic civil asupra sistemului de securitate și apărare națională - Pagina 1
Rolul Parlamentului în exercitarea controlului democratic civil asupra sistemului de securitate și apărare națională - Pagina 2
Rolul Parlamentului în exercitarea controlului democratic civil asupra sistemului de securitate și apărare națională - Pagina 3
Rolul Parlamentului în exercitarea controlului democratic civil asupra sistemului de securitate și apărare națională - Pagina 4
Rolul Parlamentului în exercitarea controlului democratic civil asupra sistemului de securitate și apărare națională - Pagina 5
Rolul Parlamentului în exercitarea controlului democratic civil asupra sistemului de securitate și apărare națională - Pagina 6
Rolul Parlamentului în exercitarea controlului democratic civil asupra sistemului de securitate și apărare națională - Pagina 7
Rolul Parlamentului în exercitarea controlului democratic civil asupra sistemului de securitate și apărare națională - Pagina 8
Rolul Parlamentului în exercitarea controlului democratic civil asupra sistemului de securitate și apărare națională - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Rolul Parlamentului in exercitarea controlului democratic civil asupra sistemului de securitate si aparare nationala.docx

Alții au mai descărcat și

Liberalismul

1.Originile liberalismului și caracteristicile sale Ceea ce numim astăzi liberalism nu constituie un curent doctrinar unitar, deoarece nu a...

Securitatea umană în societatea cunoașterii

Computerizarea societății Una dintre caracteristicile esențiale care definește lumea contemporană este omniprezența tehnologiei informaționale în...

Rolul opiniei publice în societățile democratice

De-a lungul timpului opinia publică a fost atât elogiată, cât și defăimată. În societățile democratice opinia publică este valorizată pozitiv,...

Rolul lui Napoleon în istoria universală

Prezentarea generală a personalității lui Napoleon La 18-19 Brumar din VIII al Revoluției Franceze (9-10 noiembrie 1799) o lovitură de...

Politici Publice

În sensul comun, termenul politica se considera de obicei ca se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât...

Blocada Berlinului

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aduce cu sine era Razboiului Rece,o confruntare deschisa, nonmilitara si limitata intre doua grupuri de...

Organizații Regionale latino-americane

Organizaţie Data creãrii Ţãri membre (Nr). Ţãri membre AEC Asociaţia Statelor din Caraibe 1994 26 Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados,...

Triunghiul violenței în Columbia

Triunghiul violentei in Columbia Format din: 1. Miscarile de gherila 2. Cartelurile de droguri 3. Organizatiile paramilitare Miscarile de...

Ai nevoie de altceva?