Rolul partidelor politice în democrație

Democratia poate fi definita si ca guvernarea de catre popor si pentru popor. In acest context, se naste o dilema: cine pe cine conduce? Se poate vorbi despre aparitia democratiei odata cu formarea partidelor politice. Acest fenomen a luat amploare in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. O caracteristica a regimului democrat este pluripartidismul (bipartidismul si multipartidismul). Sistemul monopartidist este caracteristic regimurilor totalitare si dictatoriale. Partidele poltice sunt definite ca institutii poltice. Scopul principal al partidelor poltice este de a obtine si mentine puterea politica. Partidele politice sunt organizatii influente din punct de vedere politic in sistemul democratic modern.

Tema acestui referat este discutarea importantei pe care o au partidele poltice in democratie.

Pentru a putea discuta rolul pe care partidele politice il au intr-o democratie, consider ca primul pas care trebuie facut il constituie explicarea celor doi termeni, si anume democratie si partid politic.

Originar, democratia s-a constituit cu privire la conducerea politica a societatii, insemnand „conducerea popurului de catre popor”. Aceasta definitie este indicata de etimologia cuvantului de origine greceasca demokratia – demos = popor si krates = conducere.

In principal, democratia este un instrument de conducere, capabil sa realizeze doua functii majore. In primul rand, este mecanismul de negociere, de ansamblare si de armonizare a pluralitatii de interese ale colectivitatii intr-o conducere unitara si coerenta. Cu alte cuvinte, este capacitatea fiecarui grup sau clasa sociala de a semnala interesele proprii si de a le constientiza pe ale celorlalti actori. In al doilea rand, democratia este un mecanism social de comunicare a cunostintelor si informatiilor distribuite de masa colectivitatii, de cumulare si verificare reciproca.

Democratia politica moderna a luat contururile actuale in secolul al XIX-lea, bazandu-se pe cateva principii fundamentale: parlament reprezentativ, separatia puterilor in stat, garantarea drepturilor civile.

Un numar din ce in ce mai mare de state cu regimuri democratice au luat nastere dupa cel de-al treilea val al democratizarii. Acest lucru s-a produs cu precadere dupa terminarea Razboiului Rece si colapsul regimului comunist de la sfarsitul anilor ’90.

Democratia implica faptul ca puterea apartine, cel putin in ultima instanta, poporului, ea nefiind destinata doar unor grupuri restranse (elitele). Este insa evident ca majoritatea nu poate exercitatea puterea direct si nemijlocit. Din acest motiv, democratia moderna se bazeaza pe delegarea puterii si conducerii de la majoritate la un grup retrans de politicieni, alesi prin vot pe termen limitat – perioada unui mandat (Adrian - Paul Iliescu, p. 148). Acesti politicieni sunt cei alesi sa reprezinte majoritatea, de unde si denumirea democratie reprezentativa.

Democratia libera este de asemenea intalnita si in cadrul politicii moderne, sub forma referendumului, „procedura politica prin care toti cetatenii se pronunta prin vot direct asupra unor probleme sau decizii necesare, de larg interes”(Iliescu, 2002).

Politica moderna a consacrat principiile limitarii constitutionale a puterii, a separatiei si controlului reciproc al puterilor: legislativa, executiva si judecatoreasca si a obligatiei puterii de a respecta drepturile si libertatile cetatenesti pentru a evita acumularea excesiva de putere a celor alesi de majoritate. De asemenea, democratia meoderna admite principiul majoritatii, dar pentru a evita o „tirania a majoritatii”, consacra princiupiul respectarii obligatorii a drepturilor si libertatilor cetatenesti ale minoritatii.

Democratia moderna se bazeaza pe: utilitarism, individualism, posibilitatea agregarii optiunilor, egalitatea politica, aprobarea electorala

In ceea ce priveste conditiile sociale si economice care favorizeaza instalarea democratiei, Eric Hobsbawm, in lucrarea Secolul extremelor (Editura Lider, 1998) enumera cateva conditii pentru viabilitatea acestui regim.

Prima conditie a acestui tip de regim ar fi consimtamantul cvasigeneral si de legitimitate de care ar trebui sa se bucure in ochii cetatenilor. O a doua conditie indentificata de autor este compatibilitatea intre „componentele” poporului. In al treilea rand, guvernele si parlamentele nu ar trebui sa intervina foarte mult in viata cetatenilor. In ultimul rand, trebuie sa existe un anumit grad de prosperitate si bunastare.

Deoarece voi reveni asupra acestui subiect mai spre sfarsitul lucrarii, cred ca este necesar sa clarific si celalalt termen implicat in dezbatere.

Inainte de toate, voi defini institutia politica. Levi considera institutiile politice drept „aranjamente formale pentru agregarea indivizilor si reglementarea comportamentului acestora, prin utilizarea unor reguli si procese de decizie explicite, sustinute de un actor sau set de actori , recunoscut formal ca detinand o asemenea putere”.