Rolul și locul interesului național în Sistemul Internațional de Stat

Introducere

Actualele procese ce au loc în cadrul sistemului contemporan de relații internaționale, dar mai cu seamă procesele de integrare, au un impactsemnificativ,sistematic și continuu asupra intereselor naționale. Fiecare stat este preocupat de precizarea interesului naționalpe baza evaluăriiriscurilor reale sau potențiale. Dificultățile interne ale statelor de natură politică, economică șisocială impun o coerență și perspicacitate în politica externă a acestora. Impactul este continuu întrucît activitatea statelor de prezervare și promovare a intereselor naționale este una neîntreruptă pe arena internațională. Astfel suntem în situația de a constata că statul își păstrează rolul de principal actor al sistemului internațional, iar politica externă este dictată de necesitatea și riposta la amenințările de diferite tipuri. Politica externă este instrumentul de realizare a interesului național, iar dacă acesta este unul nedefinit, greșit sau nu răspunde necesităților politicii interne, atunci viabilitatea și integritatea statului este amenințată. La moment corectitudinea și raționamentul acțiunii externe a unui stat poate fi explicată cu ajutorul categoriei de interes național, acesta fiind esența comportamentului în cadrul sistemului internațional. Interesul național constituie tot ceea ce un stat în numele societății pe care o reprezintă înțelege să conserve și să dezvolte în relațiile internaționale. Așadar, interesul național constă în afirmarea tuturor valorilor naționale, de către un stat, în scopul asigurării dăinuiriistabilității șiprosperitățiistatului respectiv și a dezvoltării și propășirii națiunii. Cu cît interesele naționale sunt promovate mai flexibil, mai eficace și creator, prin intermediul instrumentelor de putere națională cu atît corelația dintre acestea - interese și instrumente de putere națională - este maistrînsă. În general, formularea interesului național prezintă în sine un proces dinamic și complex, dat fiind că această categorie reflectă anumite realități sociale, incluzând totalitatea necesităților și aspirațiilor comune tuturor membrilor unei entități socioculturale, iar satisfacerea și susținerea lor reprezintă o condiție indispensabilă pentru ființarea și identitatea ei în calitate de subiect al istoriei. Interesul național reflectă aspirațiile unui popor de a ocupa în cadrul comunității mondiale locul care îi corespunde maximal posibil tradițiilor sale cultural-istorice și spirituale, asigurându-i realizarea deplină a potențialului său. Institutul politic principal abilitat cu definirea interesului național, exprimarea și susținerea lui este statul, acesta prin realizarea aspirațiilor comunității socioculturale pe care o reprezintă își asigură legitimitatea puterii sale. A. Schlesinger-jr. consideră că statul care nu acordă atenție cuvenită interesului național ca forță motrice a politicii sale, nu poate supraviețui.

De ce sunt necesare interesele naționale?

Relațiile internaționale sunt preocupate de interesele naționale și de modul în care acestea evoluează. Unii cercetători insistă că există interese obligatorii și neschimbabile exprimate în termeni de putere sau prosperitate. Alții sugerează reconstituirea intereselor naționale în funcție de modul în care acționează o țară într-o anumită situație. Alții susțin că interesele naționale sunt relativ stabile, dar pot varia considerabil din cauza factorilor externi, cum ar fi normele, instituțiile sau circumstanțele emergente sau care dispar.

Presupunând că evoluția are loc de fapt, ne-am putea întreba în mod legitim cum sunt declarate interesele naționale și în ce scop. Ne interesează interesele „non-banale”; adică interese care depășesc nevoile evidente de securitate ale unui stat și supraviețuirea sa economică în fața amenințărilor externe.

Interesele actuale ale unei țări sunt menționate în mod explicit atât în doctrinele oficiale, cât și în publicațiile neoficiale. Opinia experților de frunte este luată în mod normal în considerare atunci când se iau astfel de decizii. În majoritatea țărilor de frunte, guvernul adoptă documente oficiale, cum ar fi doctrina, conceptele sau strategiile privind politica externă sau securitatea națională. Textele doctrinare neoficiale, dar integrale și influente, sunt mai greu de găsit, dar există în multe țări. Experții care urmăresc politica externă rusă acordă o atenție specială discursurilor anuale ale academicianului Evgheni Primakov la Mercury Club. Un alt exemplu este un raport al Comisiei non-guvernamentale pentru interesele naționale ale Americii, publicat de un grup de experți din grupul de susținere a alegerilor lui George W. Bush în 2000. Mulți dintre ei, inclusiv Condoleezza Rice și Robert Blackwill, au fost numiți mai târziu în politica externă cheie poziții în administrația Bush. Deși administrația a deturnat de la unele, dar nu de la toate, recomandările comisiei, raportul poate fi considerat un model canonic pentru identificarea și evaluarea intereselor naționale ale unei puteri majore.

Autorii raportului au selectat interesele naționale ale SUA pentru a exclude tot ceea ce nu ar duce la câștiguri economice imediate pentru țară sau ar afecta direct securitatea acesteia. Interpretarea restrictivă a intereselor „naționale” a fost oferită în contrast cu interesele „globale” sau pur și simplu „străine”. De exemplu, Rice, Blackwill și colegii lor au criticat administrația Clinton care a ieșit pentru ceea ce au numit o intervenție indiscriminată în crize și conflicte din afara SUA.