Rusia după Încheierea Războiului Rece

Rusia si strainatatea apropiata

Dupa încheierea razboiului rece, fiecare tara europeana a blocului socialist a fost confruntata cu problemele dificile si dureroase ale tranzitiei. Într-o tara obisnuita tranzitia a însemnat trecerea de la totalitarism la democratie si de la economia centralizata la cea de piata. În cazul Rusiei, tranzitia a însemnat si trecerea de la statul imperial la cel post imperial. Daca în planul dificultatilor reale trecerea de la economia centralizata la cea de piata se dovedeste foarte complicata, mai ales în cazul Rusiei unde amploarea transformarii adauga elemente de dificultate suplimentare procesului, în planul perceptiei, cea mai delicata problema este totusi cea a trecerii de la statul imperial la cel post imperial. Este delicata pentru ca de 300 de ani rusii traiesc în minte cu ideea imperiala, care le oferea un gen de compensatie la greutatile si lipsurile vietii cotidiene. De data aceasta, prabusirea imperiului a fost însotita de o prabusire a nivelului de trai, chiar a securitatii personale. A disparut si “aroma ideologica” pe care o raspândea, totusi, existenta imperiului: suferim, dar cel putin suntem mari si chiar temuti. De aceea, populatia este tentata sa priveasca disparitia imperiului ca o pierdere, ca o tragedie, mai mult ca un “complot” deliberat pentru a dezmembra un guvern si o natiune (D. Yergin si T. Gustafson, “Rusia 2010 and What It Means for the World”, pag. 211).

Exista o realitate psihologica a momentului pe care îl traverseaza Rusia, realitate de care trebuie sa tinem seama. Consideram ca într-un curs de geopolitica este bine sa semnalam existenta acestei realitati, pentru ca poate deveni “materie prima” pentru noi întrupari ale ideii imperiale. Rusia, ne spun Yergin si Gustafson, traieste convingerea ca “a fost amagita parasind locul pe care îl merita în lume” (op.cit., pag. 212). Nostalgia imperiala poate fi reaprinsa, fie printr-o politica de “resentiment si umilire” din partea Occidentului, fie prin esecul tranzitiei care ar readuce în minti vremurile de altadata (sau o combinatie a acestor tipuri de fenomene). De aceea, subliniem de acum, apusul ideii imperiale este conditionat în primul rând de succesul economic intern al Rusiei de azi, de modernizarea sa.

Vorbind despre imperiu si ideea imperiala la rusi, nu putem sa nu amintim ca imperiul sovietic din perioada socialista a acestei uniuni avea o existenta structurata în mai multe cercuri concentrice. Primul, dupa cum preciza si Zbigniew Brzezinski (“Game Plan”, pag. 48) este imperiul Marii Rusii. Aproximativ 145 milioane de rusi dominau aproximativ 145 milioane de oameni apartinând unor numeroase natiuni ne-ruse, incluzând 50 milioane de musulmani asiatici si 50 milioane de ucrainieni.

Al doilea este imperiul sovietic. Prin intermediul sau, Moscova controla state satelit în care traiau 120 milioane de mongoli. Al treilea este imperiul comunist al Moscovei, care includea state precum Cuba, Nicaragua, Vietnam, Angola, Etiopia, Yemenul de Sud si Coreea de Nord, dependente de Moscova din ratiuni ce tineau de sprijin militar si economic, ghidare politica, etc. Aceste state din urma au o populatie de circa 130 milioane locuitori. Prin urmare, 145 milioane de rusi au exercitat un control politic asupra unui sistem imperial care includea 545 milioane de oameni raspânditi în întreaga Eurasie si în teritorii dependente de peste mari. Cu alte cuvinte, misiunea internationalista a leninismului, considera autorul american, nu a reprezentat decât un alt învelis pentru promovarea unor interese imperiale mai vechi.

Pentru a putea urmari unele dintre principalele probleme de ordin geopolitic ale Rusiei de astazi sa înfatisam, în datele sale sumare, peisajul politic al Rusiei si “strainatatii sale apropiate” (near abroad).

Fosta URSS continea 15 republici unionale care au devenit state independente. Evgheni Yasin ne propune o sistematizare a lor pe care o reproducem mai jos (“The Economic Space of the Former Soviet Union, past and present” în J. Williamson, “Economic Consequences of Soviet Disintegration).

- Republicile Slave: Rusia, Ucraina, Belarus. Cu anumite rezerve, spune autorul, Moldova ar putea intra în aceasta grupa (din nou, am spune, mentalitatile imperiale, care nu observa “amanuntul” ca 65% din populatia acestui stat este formata din moldoveni, deci români).

- Republicile Transcaucaziene: Georgia, Armenia si Azerbaijan. În ciuda diferentelor de religie, adauga autorul, populatiile acestea sunt strâns conectate - istoric si cultural - cu Turcia, Iranul si Orientul Mijlociu.

- Statele baltice: Estonia, Letonia si Lituania care s-au dezvoltat si se afla si astazi sub influenta Germaniei, Poloniei si tarilor scandinave.

- Republicile din Asia Centrala: Uzbekistan, Kirghistan, Tadjikistan si Turkmenistan au devenit parte a imperiului mult mai târziu, iar colonizarea ruseasca a avut o influenta redusa.

O pozitie speciala ocupa Kazahstanul, unde rusii detin o pondere de peste 40% din populatie.

Cum vor evolua aceste state în raport cu Rusia? Exista un scenariu ca fiecare sa aiba propria moneda si sa evolueze cu totul independent de Rusia; ipoteza opusa este ca toate sa formeze un spatiu economic comun, un spatiu al rublei. Realist este un scenariu intermediar, în care unele dintre aceste tari vor forma o uniune economica împreuna cu Rusia, altele nu. De pilda, Bielorusia deja a alcatuit o uniune cu Rusia. Este foarte probabil sa se alature acestei uniuni si Kazahstanul, tara mare în care populatia ruseasca detine o pondere importanta.

Ar fi, fara îndoiala, riscant sa se faca judecati sigure în privinta evolutiei fiecarui stat. În 1991 la Alma Ata s-a semnat un acord care vroia sa întemeieze un gen de Uniune Europeana a Estului, ceea ce numim Comunitatea Statelor Independente (CSI), dar aceasta Uniune a functionat modest. Cauzele sunt multiple. Fiecare dintre aceste tari are si o strategie proprie de evolutie si nu vede în mod pozitiv, din punct de vedere politic, un tip de subordonare fata de Moscova. În acelasi timp, legaturile economice si sursa de materii prime pe care o reprezinta Rusia constituie un îndemn spre integrare. Exista, deci, doua tendinte contrare în atitudinea acestor tari si numai timpul va hotarî care va fi învingatoare. În tot cazul, analistii spun ca un tratat de genul celui de la Alma Ata ar putea fi semnat între Rusia, Bielorusia, Kazahstan si Republicile din Asia Centrala, eventual cele transcaucaziene, cu exceptia Azerbaijanului.