Scările spațiale de aplicare a amenajării teritoriale și conflictele dintre acestea

I. INTRODUCERE

Istoria spaţiilor umane este însoţită şi marcată de nelinişti, căutări şi confruntări, generate de încercările grupurilor umane de a-şi găsi şi constitui zone favorabile de locuit, de creare a condiţiilor proprice satisfacerii nevoilor, trebuinţelor şi intereselor, determinate atât de necesităţile de vieţuire, de supravieţuire ca entităte corporală însufleţită, cât şi de împlinirea valorilor,motivaţiilor , dorinţelor şi idealurilor , în calitate de fiinţă raţională, deschisă spiritului universal.

Amenajarea teritorială a apărut dintr-o necesitate practică de a utiliza raţional spaţiul, forţa de muncă, respectiv de a impune un anumit mod de organizare a resurselor naturale pentru diverse activităţi. Este un ansamblu de activităţi complexe, cu caracter global sau interdisciplinar , având ca obiect final organizarea fizică a spaţiului.

Ca activitate şi preocupare distinctă, amenajarea teritoriului se conturează abia după anul 1950 când apar primele organisme specializate în acest domeniu, ca urmare a accelerării procesului de urbanizare.

Amenajarea teritoriului are la origine modul în care au evoluat aşezările urbane de-a lungul timpului. Astfel, într-o primă etapă, acestea s-au dezvoltat în raport cu existenţa unor condiţii favorabile: resurse de hrană şi de apă, condiţii materiale care să permită dezvoltarea unor aglomerări umane într-un spaţiu restrâns. Dacă iniţial dezvoltarea localităţilor era mai mult sau mai puţin anarhică, odată cu creşterea dimensiunilor acestora s-a pus problema unei concepţii privitoare la organizarea urbană ca principală preocupare a amenajării teritoriului.

Organizarea urbană a avut şi are în vedere mai mulţi factori:

- tipologia oraşelor: militare, comerciale, industriale şi miniere, culturale (oraşe religioase, oraşe muzeu, centre literare, oraşe universitare, oraşe destinate congreselor şi festivalurilor etc.), administrative, reşedinţe temporare (oraşe turistice şi staţiuni balneare), mixte;

- extinderea oraşelor şi formele acestora (radiale, concentrice, polinucleare);

- relaţia cu mediul înconjurător (ecologia urbană).

Organizarea urbană are în vedere şi tendinţele de evoluţie ale oraşelor:

- polarizarea activităţii: eliminarea efectelor negative ale acesteia este unul din obiectivele amenajării teritoriului;

- exurbanizarea;

- dezvoltarea rurală

Extinderea ariei de acţiune a amenajării teritoriului dincolo de organizarea urbană duce la transformarea acesteia în planificare regională.

Amenajarea teritoriului presupune un proces de sistematizare a acestuia. Sistematizarea teritoriului reprezintă un ansamblu de principii şi activităţi (forme, programe, metode şi tehnici de natură urbanistică, economică, juridică etc.) care urmăresc:

-asigurarea utilizării eficiente a teritoriului;

-valorificarea completă a potenţialului acestuia (resurse şi cadru fizic);

-realizarea unor condiţii civilizate de viaţă ale oamenilor.

Obiectivele majore ale procesului de sistematizare, ca o componentă a amenajării teritoriului, sunt:

a.utilizarea raţională a teritoriului;

b.valorificarea eficientă a resurselor existente pe teritoriu (umane, materiale, naturale);

c.dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a localităţilor;

d.păstrarea echilibrului ecologic şi protejarea mediului.

a. utilizarea raţională a teritoriului:

- se urmăreşte buna gospodărire a fondului funciar avându-se în vedere caracteristicile sale de raritate şi nereproductibilitate;

- se are în vedere posibilitatea utilizări multiple cu randamente diferite a suprafeţei amenajate;

- prin organizarea teritoriului se urmăreşte:

- stabilirea dimensiunii optime a suprafeţelor sistematizate;

- stabilirea cele mai adecvate destinaţii;

- găsirea celor mai eficiente modalităţi de utilizare etc.

b. valorificarea eficientă a resurselor existente pe teritoriu:

- asigurarea unei dezvoltări economice echitabil repartizată teritorial şi combaterea decalajelor regionale prin valorificarea eficientă a tuturor categoriilor de resurse;

- recurgerea la soluţii de sistematizare constând în:

- localizarea activităţilor în corelaţie cu specificul resurselor din fiecare arie teritorială;

- dezvoltarea unor procese economice la scară mică.

c. dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a localităţilor:

- se are în vedere crearea unor centre economice, sociale şi administrative puternice, moderne, care să asigure locuitorilor acestora condiţii de viaţă ridicate;

- integrarea aşezărilor umane în ansamblul zonei din care fac parte şi aprofundarea cooperării dintre ele;

- în localităţile urbane se are în vedere utilizarea eficientă a terenurilor prin:

- dimensionarea optimă a construcţiilor;

- distribuirea echilibrată a punctelor de atracţie;

- îmbunătăţirea şi eficientizarea transportului în comun;

- amenajarea unor spaţii de recreare şi de odihnă etc.

- în localităţile rurale se are în vedere modernizarea sistemului de locuire şi a infrastructurii, în corelaţie cu păstrarea specificului arhitectural şi valorificarea tradiţiilor constructive locale;

- în cazul localităţilor turistice se pune accent pe valorificarea cât mai complexă şi mai completa a resurselor naturale şi antropice concomitent cu crearea cadrului adecvat odihnei şi recreeri.