Securitate și Stabilitate în Zona Mării Negre

Tensiuni pe marginea furnizării de energie

Unul dintre cele mai semnificative conflicte potentiale pe marginea resurselor are la bază concurenţa sporită pentru accesul la resursele energetice sau controlul acestora. Acest lucru reprezintă şi va continua să reprezinte, în sine, o cauză a instabilităţii. Cu toate acestea, datorită faptului că multe dintre rezervele de hidrocarburi se află în regiuni vulnerabile la impactul schimbărilor climatice si multe dintre statele producătoare de petrol si gaze se confruntă deja cu schimbări importante de natură socioeconomică şi demografică, se preconizează o creştere a instabilităţii. Acest lucru poate declanşa o insecuritate mai mare în ceea ce priveste energia şi o concurenţă mai acerbă pentru resurse.

La nivelul analizei strategice se apreciază că grosul resurselor mondiale de hidrocarburi se găseşte în trei regiuni adiacente situate pe axa nord–sud: Rusia, Bazinul Caspic şi Golful Persic. Ţările dezvoltate din Europa şi America de Nord vor produce mai puţin petrol şi gaze din surse proprii şi, prin urmare, vor fi mai dependente ca oricând de importuri, de la statele producătoare de petrol şi gaze, în special din Orientul Apropiat, din Rusia şi din ţările din jurul Mării Caspice. Problemele care afectează disponibilitatea acestor resurse sunt corelate. Ele au exercitat şi continuă să exercite o influenţă reală, cu impact major asupra politicii externe a statelor, disponibilitatea resurselor naturale rămânând, şi în prezent, o sursă de tensiuni şi potenţial conflict. Că este aşa o demonstrează – alături de multele argumente prezentate în literatura de specialitate – răsturnările dramatice în politica mondială, începând cu ultimul deceniu al secolului trecut, dar şi mai recentele probleme, dificultăţi şi îngrijorări apărute încă de la începutul lui ianuarie 2006: criza gazelor naturale ruseşti, urmată de criza negocierilor în dosarul nuclear iranian şi conflictul în derulare din Orientul Mijlociu, care deja a ridicat preţul petrolului, ceea ce denotă că piaţa petrolului este lipsită de transparenţă şi este caracterizată printr-o puternică fluctuaţie a preţurilor, „proaspătul” conflictul ruso-giorgian, disputa dintre Ucraina şi România pentru Insula Şerpilor ce-şi va găsi rezolvarea la Haga. Potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, în anul 2005, zece ţări din cele 208 ale lumii controlau 75 la sută din economia lumii. Dintre acestea, Statele Unite, care reprezintă cea mai puternică economie a lumii, sunt cel mai mare importator de petrol (urmate fiind de Japonia şi China), cu o dezvoltare economică impresionantă, care îşi asigură 60% din necesarul de petrol din Orientul Mijlociu, ceea ce explică, în parte, şi atenţia acordată evenimentelor din regiune şi, de ce nu, chiar implicarea cu asistenţă militară în state precum Iran şi Siria.

De-a lungul secolelor, din punct de vedere geopolitic, geoeconomic şi geostrategic, importanţa Mării Negre s-a bazat în principal pe rolul pe care regiunea l-a avut la intersecţia dintre fostele puteri şi imperii (elen, roman, bizantin, otoman,rus) . Ea a fost simultan o punte de legătură şi o frontieră, o zonă-tampon şi una de tranzit între Vest şi Est, între Sud şi Nord. În plus, Marea Neagră a reprezentat şi reprezintă un punct de legătură pentru circuitele comerciale şi regiunile bogate în resurse energetice . Zona a prosperat cel mai mult în perioadele când nu a fost izolată şi s-a aflat ancorată la comerţul mondial.

Ce înseamnă regiunea extinsă a Mării Negre?

“Popoarele se schimbă, aşezămintele de stat capătă altă înfăţişare, ideile care domină omenirea nu mai sunt aceleaşi, dar marile probleme regionale persistă”, aceste cuvinte, scrise de Nicolae Iorga la începutul secolului trecut, explică în mare parte de ce reperele geopolitice, în profida mutaţiilor în plan politic, economic sau social, revin ca adevărate constante ale istoriei. Şi poate că nici un caz nu este mai relevant, în acest sens, decât cel al Mării Negre.

Marea Neagră, ca mare semi-deschisă, prezintă unele particularităţi care îi conferă o poziţie unică pe glob. Marea Neagră se defineşte prin poziţia sa faţă de România şi de celelalte state riverane constituind un pol al intereselor majore ale României, Bulgariei, Turciei, Georgiei, Rusiei şi Ucrainei; respectiv întreg sud-estul European (fig 1 din anexă). Pe de altă parte, prin comunicarea cu Marea Marmara, Marea Egee şi Marea Mediterană, interesele ţărilor din bazinul Mării Negre se prelungesc până la contactul cu Oceanul Atlantic şi celelalte zone ale planetei. În functie de modul în care au fost administrate Bosforul şi Dardanelele, porţile de acces în şi dinspre Marea Neagră, au depins libertatea comercială, prosperitatea şi interferenţa culturilor şi civilizaţiilor din această parte a lumii.

În acest sens, pot fi evidenţiate patru cicluri închise în care monopolul asupra Mării Negre a fost exercitat succesiv de Imperiul Roman (sec. I î.Hr. – 330 d.Hr.), Imperiul Bizantin (330-1204), Imperiul otoman (1453-1829) şi “Imperiul” Sovietic (1945-1989), precum şi trei cicluri deschise care au marcat o perioadă de prosperitate generală.