Securitatea

Omenirea s-a ocupat întotdeauna de pacea si securitatea internationala. Mari gânditori ai umanitatii le-au analizat în profunzime, însa nici pâna azi pacea nu si-a gasit o definitie afirmativa; cea mai cunoscuta definitie a pacii ramânând aceea negativa de situatie, în care nu exista razboi. Multe dictionare nici nu includ în cuprinsul lor aceasta notiune. Nu acelasi lucru se întâmpla cu cealalta latura a sintagmei în discutie: conceptul de securitate.

Istoria omenirii a consemnat modalitati din cele mai diversificate de materializare a preocuparilor pentru asigurarea securitatii, de la nivelul individului traitor sub imperiul satisfacerii instinctive a protectiei proprii si pâna la cel al grupurilor sociale mai mici sau mai mari (statele internationale).

DEFINITIA TERMENULUI SECURITATE

Provenind din latinescul securitas-securitatis, termenul desemneaza faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentimentul de încredere si de liniste pe care îl da cuiva absenta oricarui pericol.

În plan subiectiv, sentimentului de încredere si liniste trebuie sa i se asocieze în cele mai multe cazuri si termenul de certitudine. Securitatea devine reala, efectiva atunci când dobândeste dimensiunile certitudinii, iar în cazul securitatii colective nimic nu poate fi mai important decât certitudinea frontierelor, unitatii si integritatii teritoriale a statelor, pastrarii limbii, culturii si spiritualitatii. Este greu de imaginat ca în viata internationala se pot întâlni situatii în care actorii internationali sa nu fie supusi unor pericole. Prin urmare, încrederea, linistea si certitudinea îsi vor avea originea nu numai în absenta pericolelor, ci, poate, chiar în tinerea lor sub control. În context, ar fi de retinut faptul ca, pentru marile puteri, situatiile în care este împiedicata promovarea si protejarea intereselor proprii în diferite zone ale lumii sunt percepute ca stari de insecuritate, chiar amenintari, si pe cale de consecinta, pentru a înlatura astfel de situatii, ele se considera îndreptatite sa întrebuinteze mijloacele la îndemâna, inclusiv pe cele de natura militara.

Multiplele acceptii si definitii existente cu privire la termenul de securitate conduc la concluzia ca aceasta notiune nu este absoluta, ci relativa, proiectarea ei în plan national sau international releva o anumita gradualitate a abordarii lor.

Din termenul securitate au derivat în teoria si practica relatiilor internationale o serie de notiuni si concepte:

 securitate internationala/mondiala;

 securitate continentala/regionala;

 securitate multiregionala;

 securitate colectiva;

 securitate prin cooperare.

Securitatea internationala  reprezinta un mod de organizare a relatiilor internationale, caracterizat prin aceea ca toate statele lumii sunt la adapost de orice agresiune, act de forta, de amenintare cu folosirea fortei, de orice atentat la adresa independentei si suveranitatii nationale sau a integritatii lor teritoriale. Conceptul are însa o acceptie mult mai extinsa, care exprima interdependenta tot mai accentuata a factorilor militari, politici, economici, sociali, tehnologici, geografici.

Securitatea este un parametru de proces si nu de stare, deoarece încercarile unui actor al sistemului international de obtinere a securitatii absolute pot produce efectul contrar, inducerea unei stari de insecuritate/ amenintare altor actori, care vor întreprinde sau cel putin sunt tentati sa întreprinda masuri de contracarare ce vor conduce, în final la diminuarea nivelului de securitate al initiatorului, dar nu numai.

Securitatea, înteleasa ca stare, nu trebuie confundata cu politica de securitate a statului sau organizatiei si nici cu potentialul sau actiunile desfasurate pentru asigurarea sa. Ea apare, din aceasta perspectiva, ca rezultanta a actiunii politice desfasurate în scopul eliberarii dinamice a fortelor generatoare de stabilitate si progres.

Privita din prisma politicii care o potenteaza, securitatea poate fi tratata drept un proces continuu si dinamic, în care se combina într-un act integrator strategii, resurse si eforturi ale unor vaste arii din sfera socialului, prin care nu numai ca se prezerva, dar se si promoveaza interese de anvergura ale fiintarii unor macrogrupuri sociale.

Securitatea apare, în cele mai multe situatii, ca o preconditie a functionalitatii organizatiei sociale în raport cu actiunea unor factori perturbatori, interni sau externi, generatori de insecuritate .

Pacea si securitatea internationala sunt rezultatul sumei pacii si securitatii fiecaruia dintre statele membre ale comunitatii internationale si nu pot fi obtinute fara cooperarea lor totala.

Concomitent cu pacea si securitatea exista si razboiul si insecuritatea.

Securitatea se bazeaza înainte de toate pe stabilitatea politica, dar si pe cea militara, ca un sistem viabil de securitate europeana va putea fi edificat numai daca vor fi consolidate aceste doua componente. Pentru a fi realizata securitatea, se considera ca pot fi abordate doua cursuri de actiune: confruntare si cooperare.

În cadrul cursului de actiune bazat pe confruntare primul mijloc (cel traditional) este autoapararea, individuala sau colectiva, împotriva unui agresor care provine din afara sferei proprii de interese.

Securitatea colectiva constituie un alt mijloc de aparare care nu mai este îndreptat împotriva unui adversar identificat, ci împotriva oricarui agresor potential din sistem.