Securitatea după 1989 - viziune realistă vs viziune idealistă

Introducere

Desi este un concept des utilizat, specialistii il apreciaza ca fiind inca in curs de

definire; este considerat, daca se poate spune asa, drept un concept "in curs de

dezvoltare"! Acest lucru se datoreaza si utilizarii lui intr-o multitudine de contexte,

determinate de mare varietate de interese, care, fie justificat, fie nu, sunt prezentate ca

interese de securitate, sau legate de conceptul in discutie. De aici si o anumita stare

de confuzie. Nu este insa, mai putin adevarat ca si conceptul in sine, pe fundalul multiplicarii si adancirii interdependentelor mondiale, si-a multiplicat intelesurile, devenind ceea ce se numeste un "concept stratificat". Excluzand cazurile de confuzie voita, aceasta este ratiunea pentru care intalnim formulari ca, de pilda, "securitate alimentara","securitate ecologica" sau "securitate culturala" s.a.m.d.

In esenta, insa, in randul specialistilor exista un anumit consens, potrivit caruia

"securitatea" se circumscrie asigurarii integritatii teritoriale si bunastarii materiale. Astfel, primul termen ne conduce la aspectul fizic al securitatii, iar al doilea la supravietuirea pe termen mediu si lung a actorului in cauza. Caci, in fond si la urma urmei, "securitatea" unui actor reprezinta capacitatea sa de a supravietui ca atare in sistemul international.

In literatura de specialitate, in legatura cu acest concept, se vehiculeaza cateva

probleme cu caracter mai teoretic, care se cer lamurite. Astfel, una dintre acestea este

cunoscuta sub numele de "dilema securitatii" conform careia se intelege modalitatea

de a concilia, pe de o parte, necesitatea cresterii propriei securitati, cu cea ca acest

lucru sa nu genereze insecuritate pentru ceilalti, pe de alta parte. (Se va vedea ca

cea mai mare parte a modalitatilor de asigurare a "securitatii" cauta sa rezolve

aceasta problema / dilema). Este vorba apoi de raporturile dintre conceptul de

"securitate nationala" si cel de "securitate internationala", stiindu-se ca cel de-al

doilea nu inseamna pur si simplu insumarea "securitatilor nationale" ale tuturor actorilor sistemului, ci este un concept in sine, care se refera la asigurare "securitatii" sistemului ca atare, in ansamblul sau. Pe urma, literatura de specialitate abunda in termeni ca "securitate colectiva" (prin care se intelege ca un atac asupra unui actor este considerat ca un atac asupra tuturor),sau "comuna" (care pleaca de la premisa ca, "securitatea" mea, depinzand de a altora, trebuie asigurata de asa maniera incat sa nu o diminueze pe a altora -concept inventat si vehiculat de nordici: Comisia Palme in anii '80) ori, mai nou, "cooperativa" (inteleasa ca un efort comun de prevenire a conditiilor izbucnirii unui razboi).

Una din cele mai dificile şi complexe întrebări pe care şi le pun minţile luminate lucide ale lumii priveşte măsura în care securitatea internaţională este posibil a fi realizată în actualul context global. În general, dezbaterile pe această temă au pus în evidenţă două curente de gândire – realiştii şi idealiştii. Răspunsurile acestora au o notă dominantă pesimistă (realiştii) într-un caz şi una optimistă, în celălalt caz (idealiştii).

În perioada de după primul război mondial, idealismul a avut o pondere predominantă datorită speranţelor puse în Liga Naţiunilor, care părea că va asigura o ordine internaţională mai bună. În schimb, în epoca „războiului rece“, realismul a devenit principalul curent de gândire. Războiul şi conflictele violente, în general, au fost considerate ca trăsături perene ale relaţiilor dintre state, încă de la apariţia acestora.

Totusi, o dată cu încheierea „războiului rece“, dezbaterile au fost redeschise şi au căpătat chiar tonuri mai intense. Pentru unii, sfârşitul confruntării ideologice aprige dintre Est şi Vest a reprezentat o cotitură majoră în istoria relaţiilor internaţionale, anunţând o nouă paradigmă a acestora, în care violenţa interstatală ar deveni în mod gradual o chestiune a trecutului, iar noile valori comunitare ar aduce un spirit de cooperare tot mai pronunţat între persoane şi comunităţi umane din cele mai diverse, inclusiv la nivelul statelor. Acest curent de opinie a reflectat o viziune optimistă asupra dezvoltării unei societăţi globale paşnice. În schimb, pentru alţi analişti realismul a rămas cea mai bună cale de abordare teoretică a problematicii securităţii internaţionale. În opinia lor, evenimentele de după 1989 au produs schimbări nesemnificative în substanţa relaţiilor internaţionale. Sfârşitul „războiului rece“ a adus, într-adevăr o eră nouă, mai