Securitatea Umană

Introducere

Conceptul de securitate a început să se schimbe cu aproximativ jumătate de secol în urmă. Cele două războaie mondiale şi Războiul Rece au reprezentat importante surse de schimbare a mentalităţii şi a societăţii internaţionale. Societăţile au conştientizat pericolul şi au ales o alta cale decât cea a confruntărilor militare. În prezent, riscul unui conflict în care să fie atrase marile puteri ale momentului este la nivelul cel mai scăzut din istorie. Cu toate acestea, sfera relaţiilor internaţionale este departe de a fi perfectă. Comunitatea internaţională este conştientă de nevoia de dezvoltare a unui nou concept de securitate. În prezent statul nu mai este singurul actor important pe scena relaţiilor internaţionale. Marile corporaţii internaţionale şi ONG-urile încep să se afirme din ce în ce mai puternic în acest domeniu. Încet, securitatea statului trece pe plan secundar, securitatea individului devenind principala preocupare, iar conceptul de securitate statală devine doar un supliment al securităţii umane.

Sfârşitul Războiului Rece a adus cu sine şi modificarea percepţiei indivizilor umani asupra tipurilor de ameninţări la adresa securităţii lor. Astfel, problemele ce ţin de dimensiunile nonmilitare ale securităţii lor au luat locul celor de natură militară, fără însă a le elimina. În ansamblu, perioada de secol XX şi începutul de secol XXI este marcată atât de creşterea în amploare a procesului de globalizare, cât şi de câteva direcţii imprimate de noile caracteristic ale mediului internaţional de securitate, ce se inscriu în această tendinţă, precum : procesul de lărgire a spaţiului euro-atlantic şi a Uniunii Europene; asumarea de către NATO şi UE a unor noi roluri, ce decurg şi din sporirea numărului de membrii; afirmarea luptei împotriva terorismului ca principal obiectiv al agendei tuturor instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale de securitate; extinderea zonei de acţiune a instituţiilor şi organizaţiilor dse securitate în afara sferelor lor iniţiale; restrângerea capabilităţilor militare din vechile zone de conflict, redirecţionarea lor spre alte spaţii şi desemnarea rolurilor de stabilizare şi menţinere a păcii altor instituţii şi organizaţii internaţionale de securiate, reafirmarea rolului unor instituţii şi organizaţii de securitate aflate, până acum, pe planul doi în materie de activitate şi afirmare pe plan internaţional. Pe lângă urmărirea acestor procese, pe agenda relaţiilor intenaţionale un loc principal este ocupat tot mai mult de problemele de securiatate. Aceasta, deoarece la riscurile şi ameninţările cunoscute, trebuie luate în considerare, din ce în ce mai mult şi altele, precum sărăcia, şomajul, crima organizată, epidemiile şi pandemiile, priliferarea armelor de distrugere în masă, imigraţia ilegală, dezastrele ecologice şi competiţia acerbă pentru resursele naturale.

Capitolul 1. Conceptul de securitate umană

La început de secol XXI, pericolele şi ameninţările la adresa securităţii tind să devină din ce în ce mai difuze, puţin predictibile şi multidimensionale. Spre deosebire de ameninţările militare tradiţionale ce emană de la un adversar cunoscut, cele la adresa fiinţei umane nu pot fi contracarate nici prin creşterea cheltuielilor militare sau desfăşurarea de trupe şi nici prin închiderea graniţelor.

Din aceste motive a crescut nevoia de cooperare internaţională, multe din pericolele şi ameninţările menţionate neputând fi rezolvate în cadrul tradiţional al securităţii naţionale. Eforturile de a redefini securitatea pleacă de la câteva premise:

• Deşinerea armelor de distrugere în masă nu furnizează în mod necesar securitatea;

• Securitatea într-o lume în globalizare nu poate fi exclusiv furnizată pe baze naţionale;

• Centrarea atenţiei pe securitatea statului este inadecvată, întrucât dacă indivizii şi comunităţile se află într-o stare de insecuritate, statul însuşi este fragil;

• Extinderea crizei economico-financiare la nivel global;

• Dimensiunile non-militare ale securităţii au devenit din ce în ce mai importante.

Redefinirea conceptului de securitate se desfăşoară într-un context în care actorii statali şi nonstatali au viziuni diferite la adresa securităţii, apărând conceptul de securitate colectivă, securitate comună sau securitate prin cooperare. Aceste trei concepte au o dimensiune militară predominantă deoarece realizarea stării de securitate va depinde, în mare măsură, de contracararea provocărilor tradiţionale la adresa securităţii. Riscurilor şi ameninţărilor tradiţionale la adresa securităţii trebuie să li se adauge, totuşi, probleme legate de sărăcie, suprapopulare, degradarea mediului, schimbarea climei, etc. Deoarece, pentru contracararea lor este necesară angrenarea unor resurse uriaşe, atât de natură finaciară, cât şi umană.

Conceptul folosit cel mai des în analizele de securitate, în noul context este acela de securitate umană. Acest lucru este determinat de faptul că subiectul şi obiectul de referinţă al securităţii este individul uman, iar starea de securitate a indivizilor trebuie să constituie punctul de pornire al oricărui studiu din acest domeniu, indiferent de nivelul analizat(naţional, zonal, regional, global). Omul reprezintă elementul esenţial al oricărei forme de organizare socială, iar gradul de realizare a securităţii acestuia se reflectă în securitatea grupului din care face parte.

Securitatea umană reprezintă o stare ce exprimă percepţia absenţei riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor la adresa existenşţei, valorilor şi intereselor indivizilor umani (în orice formă de constituire), dar şi procesele de gestionare a acestei percepţii şi de formare a sa.